Un nou obiectiv turistic la marginea Sibiului - ”Casa hobbiților” făcută de Boierul Ilie

Turiștii care ajung în zona Sibiului vor putea vizita începând cu luna august un noul obiectiv turistic – ”Casa hobbiților”, unde gazdă le va fi Boierul Ilie.

Amenajată la intrarea în Cisnădioara dinspre Cisnădie, la doar câțiva pași de biserica fortificată, ”Casa hobbiților” reprezintă ideea și proiectul antreprenorului Emil Ilie Bratu. În vârstă de 40 de ani, el s-a mutat în zona Sibiului de mai bine de 20 de ani, iar de aproape șase lucrează la construcția acestui obiectiv turistic.

”Locuiesc în Sibiu din 2001 și prima oară am ajuns în Cisnădioara în 2008, când am venit în vizită la un coleg. Pur și simplu m-am îndrăgostit de zonă și de natura de aici, încă din acea clipă am început să caut un teren în localitate. În 2015 am reușit să găsesc unul pe criteriile și bugetul meu, așa am cumpărat acest teren de aproximativ 6.000 de metri pătrați. Mi-am dorit să am liniște, să stau departe de agitație, de oameni. Scopul inițial a fost să trăiesc aici alături de familie, în tihnă, eventual să fac o pensiune și să închiriez din când în când”, a explicat pentru Turnul Sfatului antreprenorul originar din Rm. Vâlcea.

După un timp, trăind în mijlocul naturii, Emil Ilie Bratu și-a dat seama că stilul lui de viață din Cisnădioara nu este foarte diferit de cel al unui hobbit din celebrul film ”Stăpânul Inelelor”. Așa că a început să se intereseze cum ar putea construi o casă cât mai apropiată de cea pe care toți am văzut-o în cinematografe.

„Visul meu dintotdeauna a fost să trăiesc ca la țară, să am curte, grădină, verdeață, să cultiv propriile mele legume, să stau la aer curat... și mi-am dat seama că ce am eu aici seamănă mult cu povestea din film. Gândiți-vă cum sunt ilustrați hobbiții în film și carte. Așa mi-a venit ideea să amenajez zona și să caut un proiect de casă în scop turistic”, a mai povestit cel care își spune Boierul Ilie.

”Boierul Ilie era bunicul meu, el chiar a fost boier pe vremuri. Oamenii în sat, când îl vedeau, așa îl strigau: Să trăiești, boierule! În cinstea lui am decis să numesc acest obiectiv turistic ”Boierul Ilie”, îmi doresc ca cine vine în vizită să vină la mine acasă, eu locuiesc aici, nu te duci ca la muzeu”, spune antreprenorul.

”Casa hobbiților” de la Cisnădioara are o suprafață de peste 600 metri pătrați, dintre care nouă camere sunt amplasate exact ca în celebra peliculă. Investitorul a studiat atât scenele din cinema, cât și descrierea din carte și planurile existente pe internet. Trei ani a durat numai proiectarea, după care șase s-a lucrat la construcția efectivă. Spre exemplu, pentru amenajarea peisagistică s-au adus aproape 700 camioane de pământ. La detalii au lucrat inclusiv meșteri fierari – cum este ușa rotundă de la intrare, din lemn masiv – cât și artiști.

”Nici modelul din Noua Zeelandă, creat în urma filmului, nu este atât de detaliat și are un număr uriaș de vizitatori. Acolo este doar un deal cu ferestre și o singură cameră are ușa deschisă să poți privi înăuntru. Restul sunt decoruri cinematografice”, spune Emil Ilie Bratu.

Lucrările de amenajare a ”Casei hobbiților” se apropie de finalizare, ea urmând a se deschide vizitatorilor în luna august. Pentru început se va putea vedea exteriorul și se vor putea face fotografii. Turiștii vor avea acces dinspre drumul care leagă Cisnădia de Cisnădioara, exact la intrarea în Cisnădioara, pe partea stângă. Pentru a facilita sosirea vizitatorilor Boierul Ilie a închiriat un teren de 10.000 de metri pătrat, cu intrare dintre din drumul asfaltat, unde va amenaja parcarea. De aici mai sunt două minute de mers pe jos.

În afara vizitării ”Casei hobbiților”, turiștii vor putea lua masa sau bea ceva la terasa în aer liber, organizată în livadă. În jurul proprietății există poteci și trasee de drumeție pentru cine vrea să petreacă timpul în natură. De asemenea, cei interesați să vină la un picnic sau la o plimbare în pădure sunt bineveniți. Taxa de intrare va fi de 20 de lei pentru adulți, urmând să fie stabilit un preț mai mic pentru copii și chiar o formă de abonament pentru cine vine mai des.

”Știu că mai există astfel de obiective turistice în județul Sibiu, cel mai cunoscut fiind Castelul de Lut. Eu vreau să vină oamenii în vizită ca la mine acasă, mă îmbrac în hobbit, îi aștept cu drag, povestim, le explic totul, facem poze. Nu vreau să se simtă ca la muzeu, ci ca la Boierul Ilie acasă”, concluzionează antreprenorul care estimează aproximativ 30.000 de turiști pe an.

În faza a doua ”Casa hobbiților” de la Cisnădioara va fi amenajată la interior – anul viitor cel mai probabil – urmând să fie organizate vizite tematice cu ghid.

În afara celor descrise mai sus, deși este pe ultima sută de metri din punct de vedere organizatoric, prima impresie este că noul obiectiv turistic al Sibiului se încadrează bine în peisaj, are multă verdeață și pădure în decor, iar spațiul este foarte generos. Cu timpul aici vor putea fi organizate evenimente și cei mai mulți turiști care vor vizita Cetatea Cisnădioara sau Muzeul în Aer Liber din Dumbrava Sibiului cu siguranță își vor face drum și pe la ”Casa hobbiților”.

Foto: Silvana Armat

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

15 comentarii

Canaris

Acum 2 ani

O Să meargă strună..... Sunt hoarde intregi de turiști care vor să vadă ceva..din poze pare mai ok decât kitschul de la castelul de lut.... Bravo, Boierule.... Nu știu ce părere au vecinii care vor liniște la Cisnadioara dar uneori mai ai și ghinion în viață...
Raspunde

Barosanu

Acum 2 ani

E o casă interesantă, în sensul că nu are toate țiglele pe ea...
Raspunde

John doe

Acum 2 ani

Sa speram ca nu se va umple zona de inimi de plus, bete cu led, kurtos cu accent oltenesc, parcari cu plata amenajate in noroi si alte porcarii, cum arata acum zona din jurul castelului de lut...
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Bilbo

Acum 2 ani

Sa asteptati si "Tolkien Foundation", printre vizitatori sau New Line Cinema (Warner Bros.). Seamana a motiv de proces, toata treaba asta. Altfe, arata bine....mici, bere, seminte si case din Stapanul Inelelor, dupa J.R.R. Tolkien.
Raspunde

Adina

Acum 2 ani

Bravo! Ce fain arată!! Câtă muncă a fost aici.... mi se pare minunat rezultatul și câtă răbdare a avut domnul acesta... Bravo! Trebuie să construiți in zona parcării și un "Green Dragon" sau "The Inn at the Prancing Pony" sa aiba lumea unde să tragă la un pat și un ceai cald sau o iahnie de fasole. Ar trebui să construiți mai multe căsuțe, să le inchiriati. Undeva mai spre pădure să faceți și casa lui Beorn.
Raspunde

Balteșiu

Acum 2 ani

Bravo,bună idee, felicitări pt. munca depusă și inițiativă! Sper să ajute și primăria cu ceva, poate o chirie modică pt. spațiul de parcare.
Raspunde

Marian

Acum 2 ani

Deci suntem intoxicați cu astfel de kitsch-uri mai nou. Orice kitsch devine obiectiv turistic, avem nu știu ce case de lut oribile pe la Porumbacu, case răsturnate unde își fac poze adolescenții lipsiți de inspirație și intelect în general... Iar adevăratele obiective zac în paragină și în lipsă de interes. Dacă dați minus la acest comentariu denotă exact aspectele descrise mai sus și ar trebui să vă pună pe gânduri asta. Mulțumesc
Raspunde

Olimpiu

Acum 2 ani

Oltenii din Sibiu…..dați repede navala ….cu bmv -ul de Vâlcea….dar proprietari de apartamente in sb
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Gordo

Acum 2 ani

Apartamente de Sibiu? S-a anexat cumva Arhitecților cât timp am fost în concediu?
Raspunde

Petre

Acum 2 ani

Fara sa iau in deradere munca omului, care cu siguranta a fost multa, din pacate rezultatul este exact definitia kitsch-ului, ceva ce vrea sa para ceea ce nu este. Se incadreaza in acelasi registru ca Brambura Parc si casa intoarsa sau asa zisul Castel de Lut cu tamplarie perfect dreptunghiulara. Din pacate insa in general nivelul de cultura al consumatorului cam p-acolo este.
Raspunde

Un sibian

Acum 2 ani

poate sa se asocieze cu cel de la castelul de lut si sa faca un tur al kitsch-urilor!!!
Raspunde

Nicilae

Acum 2 ani

Bai ofticatilor,daca era ardelean era faina casa dar,daca e din Vâlcea nu mai e faina. Bravo dl Bratu.Si aproppod Dl Bratu este Loviștean nici oltean,nici ardelean adică de acolo de unde s-a infintat românismul .
Raspunde

Irina

Acum 2 ani

Felicitări!!!! Oamenii gospodari găsesc loc și să-si arate dibăcia și este cu atât mai frumos când reușesc să arate și lumii ceea ce construiesc.
Raspunde

Ioan

Acum 2 ani

Acum nu ca sunt cârcotaș, dar domnul are cu ce se lauda, mai ales în poza cu prim plan

Raspunde

Lucretia

Acum 2 ani

Felicitări, felicitari pentru idee! "Boierul" este genial! Cei care comentați ca e kich, ca e....ați făcut măcar un coteț pentru câine, asta dacă va permiteți măcar sa aveți un câine? "Nu toate gazele fac miere!" - proverb

Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus