Doi ofițeri sibieni au mers până în Austria și au oprit la fiecare cimitir în care se odihnesc ostași români. „Am fost pe la mormintele celor pe care nu-i vizităm niciodată”

Colonelul în rezervă Marius Popența, președintele filialei Sibiu a Asociației Naționale a Veteranilor de Război și colonelul în rezervă Adrian Teodorescu, coordonator zonal al Ștafetei Veteranilor Invictus au pornit anul acesta pe un traseu care, pentru ei, a fost mai mult decât o călătorie. A fost o misiune și un recurs la memorie. Și-au propus să meargă pe urmele soldaților români căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial și care își dorm somnul de veci în cimitirele din Ungaria, Slovacia, Cehia și Austria.

Într-o după-amiază de noiembrie, la un ceai cald într-o cafenea mică de pe strada Arhivelor din Sibiu, colonelul în rezervă Marius Popența își amintește de traseul parcurs recent alături de colegul său și prietenul său colonelul în rezervă Adrian Teodorescu.

„Am purtat cu noi, alături de drapelul tricolor, însemnul Invictus și blazonul veteranilor de război sibieni, pe tot acest drum al eroilor”, spune el, așezat la măsuța mică.

Ia o gură din cafeaua tare pe care și-a comandat-o, apoi continuă. „Am copilărit cu poveștile bunicilor mei, amândoi veterani de război. Îmi doream să înțeleg mai bine istoria trăită de ei și să ajung pe la mormintele celor mai rar căutați, îngropați în pământurile negre ale Apusului.

Ștafeta veteranilor Invictus, un eveniment sportiv generat de militarii răniți, veterani ai teatrelor de operații moderne, fenomen grefat cu patriotism autentic, a crescut tumultuos de când trece pe sub ferestrele străbunicilor veterani ai ultimului mare război mondial, ai bunicilor și părinților care s-au întors peticiți la trup și la suflet din praful și durerea unei lumi bolnave de sine însăși. Ștafeta Veteranilor Invictus se întâmplă de 12 ani.

„Ultima brazdă” -  la frontiera româno-maghiară

Mă tot întrebam de ce entuziaștii voluntari Invictus aleargă doar până la Carei, pe când armata română nu s-a oprit acolo unde se declamă an de an, în limbaj pietrificat, eliberarea ultimei brazde de pământ românesc, pe 25 octombrie 1944. De trei ani am tot propus colegilor mei rezerviști sibieni să mergem pe traseul eroilor, cu mașinile, însoțiți de studenți de la academie, dar nu a ieșit. Anul acesta s-a ivit ocazia: Adrian Teodorescu a fost de acord să meargă cu mine, până unde a ajuns armata română în campania din Vest a celui de-al Doilea Război Mondial, în luptele desfășurate chiar și după declararea oficială a păcii... De aici și numele proiectului nostru: Invictus – ad finem et ultra (neînvinși – până la capăt și dincolo de el).”

Nouă zile și mii de kilometri

Cei doi au parcurs traseul în nouă zile: Adrian Teodorescu cu bicicleta, aproape 800 de kilometri de pedalat, între 125 și 170 de kilometri pe zi, și Marius Popența cu mașina, acoperind mai bine de 3.000 de kilometri.

Drumul a început la Carei, au trecut frontiera prin Valea lui Mihai, de unde s-au despărțit, fiecare pe drumul lui, cu bicicleta sau cu mașina, prin haiducind două zile prin pustă și dealuri cu vii, pe la Debrecen, Hajdúböszörmény, Nyíregyháza, Tiszalök, Prügy, Megyaszó, Perkupa și Miskolc în Ungaria. I-a întâmpinat „fecioara albă” la Debrecen, cu lacrimi pietrificate și înnegrite pe marmura pe vremuri pură.

S-au bucurat să vadă crâmpeie de tricolor pe la cimitirele și monumentele românești din proximitatea graniței și l-au pomenit în cruce tivită cu tricolor pe eroul Eftimie Croitoru, salvatorul podului de vase de pe Tisa.

Debrecen - Fecioara albă

De aici au continuat, în Slovacia, pe drumul de sânge și de glorie al vânătorilor de munte români, spre Lučenec, Michalová, Brezno, Valaská, Poniky, Banská Bystrica și Zvolen (unde se află cel mai mare cimitir românesc de peste hotare, cu peste 10.000 de militari români îngropați acolo), prin Špania Dolina, Hodruša Hámre, Trenčin, Trenčianska Teplá și Piešťany.

Nota celor două zile: drumuri și poteci de munte, uneori spre nicăieri, informații trunchiate și greu de verificat și natura punând de la sine putere sigiliul liniștii peste obeliscuri ascunse...

„Zvolen însă e copleșitor”, povestește colonelul. „Morminte individuale, dar și plăci cu sute de eroi necunoscuți, gropi comune căptușite cu frunzele tomnatic-aurii”.

Zvolen - 11.212 eroi români - „acoperă-mi inima cu ceva...”

Zvolen - eroi necunoscuți

Au trecut apoi în Cehia, prin atât de multe localități, încât e greu să le și enumeri: Stráni, Javornik, Žeraviny, Uherský Ostroh, Popovice, Strážnice, Nové Mesto nad Váhom, Stará Turá,  Bojkovice, Luhačovice, Horni Lhota, Březnice, Tečovice, Napajedla, Boršice, Bzenec, Vracov, Kostelany, Jankovice, Staré Hutě, Kroměřiž, Kojetín, Klenovice na Hané, Počenice, Nemotice, Lovčice u Kyjova, Dobročkovice, și într-o fastă joncțiune, înafara proiectului lor pe la Mohyla Miru (movila păcii – memorial al celor căzuți în bătălia de la Austerlitz, din 1805).

Prin toate aceste comunități, mormintele și monumentele comemorative dedicate militarilor români erau încărcate de florile toamnei și de candele aprinse, semn al recunoștinței față de români, transmisă din generație în generație. Și nu întâmplător.

În parcela eroilor români a cimitirului militar din Brno, în Cehia, au găsit plăci cu soldați neidentificați, exhumați din 101 locuri din jurul orașului.”

Brno, în Cehia

Dincolo de Brno, au avut parte din nou de o zi plină de aventuri, pe trasee ce evadau din asfaltul drumurilor, unde au fost adesea nevoiți să renunțe la mașină sau bicicletă pentru a se strecura pe jos prin păduri și culturi de toamnă, peste râpe și tăieturi, pe la Polna, Havličhův Brod, Michajlovice, și Klanečná.

Au descoperit acolo un loc de închinare cu troiță din lemn încrustată în  limba română, pe care locuitorii o numesc și în ziua de azi mierový križ (crucea păcii), locul în care sfârșitul războiului a fost celebrat prin slujbe ale preoților militari, la care a participat, alături de trupă, toată suflarea din localitățile limitrofe. Și au oprit preț de o închinare în loc de odihnă, la răscruce de drumuri, cu piatră scrisă în limba română și cu bancă vopsită în culorile tricolorului românesc.

Au ajuns în cele din urmă la Humpolec, cel mai îndepărtat punct al traseului, unde au găsit, la lumina lunii, un monument impresionant, ridicat de divizia 9 Călărași, o cruce din beton ce imită lemnul, cu drapelul României împietrit, drapat în jurul ei. „Ad Finem et Ultra!” - (Până la capăt și mai departe!).

Crucea păcii 

Humpolec - 10 iunie 1945 - AD FINEM ET ULTRA

Pe drumul de întoarcere au trecut prin Austria, la Kaisersteinbruch (cimitirul lagărului Stalag XVII A), unde își dorm somnul de veci  peste 1000 de militari români, luați prizonieri de armata germană și închiși într-un lagăr de muncă forțată la o carieră de piatră.

Au revenit, pe drumul de întoarcere către țară, din nou în Ungaria, prin Győr, unde cresc copaci direct din trupurile militarilor români plânși în versuri de Jebeleanu tradus și prin Szegedul cu eroi români rebotezați. De acolo au călătorit prin România, lângă Sibiu, la  Movila lui Mihai, simbolicul Kilometru Zero al ideii de românism, de unde au și pornit în călătoria prin vremuri și prin locuri.

Povești rupte direct din istorie

Pe drum, au aflat povești care păreau că așteaptă cu nerăbdare să fie adunate, direct din istorie.

Într-un cimitir din Slovacia căutau mormântul a 13 soldați români. Au fost norocoși să întâlnească o familie de tineri, ea, vorbitoare de limbă engleză, el profesor de istorie. Așa au aflat că 12 dintre eroi fuseseră îngropați sumar la marginea drumului, pe șanțul dinspre cimitir și apoi, la mai bine de o lună după declararea păcii, strămutați în cimitirul mare din Zvolen.

Al 13-lea, rănit grav, murise lângă o casă. „Femeia (acum o bătrânică încă în viață) care locuia acolo, pentru că-i era teamă să iasă, dar l-a văzut rănit grav, și-a trimis copilul cu o lumânare să stea lângă el, până a murit. L-a îngropat apoi lângă mormântul părinților ei. Nu există piatră zidită care să ateste asta, nici femeia nu-și mai aduce aminte locul, dar povestea lui rămâne vie”, spune colonelul cu vocea umbrită de emoția întâmplării.

Semnul respectului - Zvolen

Pe 1 noiembrie, de ziua pomenirii morților, într-un sat, a întâlnit o femeie în vârstă însoțită de o nepoțică, aprindeau lumânări la mormintele soldaților români. „Fratele ei, partizan, murise prin munți, luptând alături de militarii români și ea trăia cu speranța că o fi și el înmormântat printre ai noștri. Oamenii din sat, împreună cu preotul, s-au strâns, alături de mine, la mormântul comun al soldaților români și s-au rugat pentru sufletele lor.”

Colonelul zâmbește amintindu-și: „În holul primăriei dintr-o localitate slovacă am descoperit o placă memorială cu numele soldaților români, alături de partizanii din rezistența locală și soldații ruși ai armatei roșii. Pe multe dintre monumente scria simplu și emoționant: Mulțumim armatei române eliberatoare. La începutul operațiunilor militare din Cehoslovacia vremii, generalul de corp de armată Gheorghe Avramescu, comandantul Armatei a 4-a române, făcea referire, într-un ordin de zi din 17 decembrie 1944, la relațiile de prietenie dintre români și slovaci și-i atenționa pe soldați că armata română intră „într-o țară prietenă, care ne-a arătat întotdeauna cea mai mare și sinceră prietenie”.

Așa că „fiecare ostaș trebuie să caute a fi cât mai blând şi corect cu populația, tratând-o ca şi când ar fi românească”.

Prin toate locurile cimitirele erau pline de flori și lumânări aprinse, inclusiv la mormintele militarilor români, în timpul comemorărilor locale de toamnă, cunoscute în comunitățile catolice și reformate sub numele de  ” Ziua Morților” sau „Moșii de toamnă”.

Ajunul Zilei Morților (Halloween) în Ungaria

Au descoperit și monumente mici, ascunse, aproape uitate, unele dintre ele relocate, cruci la răscruce de drumuri, pe ici colo panglici tricolore, o băncuță vopsită în tricolor.

Deși părea puțină, cafeaua încă nu fusese terminată. Mai ia o gură din ea și continuă cu o poveste deosebită. Istoricul Dan Ramf, din Mediaș, cel care a strâns între coperțile amplei sale lucrări „Bunicii noștri, eroii noștri”  amintirile veteranilor de război sibieni, le-a relatat, înainte de plecare, povestea unui veteran: undeva în Ungaria, soldații români au salvat și au botezat copilul unei femei traumatizate, care voia să-i facă rău bebelușului, după violențele armatei ruse.

La gâtul copilului i-au pus o plăcuță cu numele de botez, Ioanci, iar pe grinda de deasupra ușii și-a scris luptătorul nostru (cel ce povestește întâmplarea) numele și satul de unde venea, la aproape treizeci de ani după război, Ioanci a venit în România, să-i caute pe românii care îl salvaseră.

„Să fi avut, v-aș fi dat adresa lui Ioanci, poate mai trăiește, ar avea acum 80 de ani, câți s-au scurs de la terminarea războiului” le-a mai spus profesorul Ramf, urându-le drum bun călătorilor prin istoria scrisă cu sângele și sacrificiile militarilor români. 

Michajlovice - mierovy kriz (crucea păcii)

„Scrisori din tranșee”

Drumul eroilor nu a fost doar despre monumente. A fost și despre efort fizic și camaraderie. „Adrian a pedalat kilometri întregi, uneori pe noapte, în trafic. Eu mergeam cu mașina, dar fiecare oprire era o ocazie de reculegere, de a citi povestea fiecărui loc”, povestește colonelul.

În Zvolen, pe o parcelă centrală a cimitirului, au descoperit o cruce mare cu inscripția „Doamne, rămâi cu noi”... sau o icoană din care a mai rămas doar lemnul... În alte locuri, doar o panglică tricoloră și o bancă vopsită în culorile steagului românesc aminteau trecătorilor de românii căzuți aici. „Multă verdeață, multe flori, multă lumină, dar puțin tricolor”, își amintește colonelul de gândul rostit cu voce tare al camaradului Adrian.

Klanecna - la răscruce tricoloră de drumuri

Ofițerul atrage atenția că ne putem onora istoria cu gesturi simple, dar profunde. Străinii o fac deja exemplar. „Ar fi bine ca turiștii români care ajung prin țările în care ai noștri se odihnesc pe vecie să intre în aceste cimitire, așa cum am văzut că o fac cei din comunitățile prin care am trecut, să aprindă o lumânare și să le povestească copiilor despre soldații români care au luptat pe aici”.

Trencianska Tepla - într-o comunitate rurală - o atitudine deosebită a cetățenilor față de eroii noștri

În semn de respect pentru camarazii lor, cei doi au dus cu ei și „Scrisori din tranșee”, mesaje ale tinerilor din Sibiu pentru cei care și-au pierdut viața pe câmpul de luptă, scrise în cadrul unui proiect cu același nume, derulat în anii anteriori. Fiecare scrisoare depusă la morminte transforma călătoria într-un dialog între generații.

„Sentimentele sunt amestecate”, încheie colonelul. „Tristețe când te gândești la oamenii îngropați aici, dar bucurie când vezi că memoria lor nu s-a pierdut și că, undeva, cineva încă le aprinde o lumânare.”

Zvolen - scrisori din tranșee

Marius Popența și Adrian Teodorescu s-au ghidat în călătoria lor după o hartă interactivă a cimitirelor din Europa Centrală, unde se găsesc marcate morminte ale soldaților români și opere comemorative dedicate lor, realizată prin 2015, probabil de preoți din diaspora românească. Nu le-au găsit chiar pe toate, însă, acolo unde au ajuns, le-au dus camarazilor niciodată întorși acasă mere coapte, crâmpeie de tricolor, scrisori de la strănepoți și povești de azi.

Cei doi ofițeri plănuiesc deja pentru anul care vine o mai viguroasă Ștafetă a veteranilor Invictus, „ad finem et ultra” (până la capăt și dincolo), cu cât mai mulți și mai entuziaști voluntari, cu proiecte dedicate și cu căutări aprofundate, nu doar spre Vest ci și spre Estul încă prăvălit în violență. Și speră ca tânăra generație să ducă mai departe inițiativa lor de suflet.

Movila lui Mihai, simbolicul Kilometru Zero al ideii de românism. Locul din care au plecat și în care au revenit după încheierea călătoriei

Gyor -  copaci crescuți din sufletele soldaților români

Cota 750 - deasupra de Brezno și Valaska - 302 eroi români căzuți în lupta pentru nimicirea unor buncăre ce adăposteau  artileria germană care bombarda localitățile de pe întreaga vale

STALAG XVII A - cimitirul lagărului, Austria

Lucenec - vânătorii de munte din Diviziile 2 și 3 VM

Michalova - ”viețile voastre pentru libertatea noastră” - locul unde s-a adunat comunitate locală în jurul mormântului militarilor români

„Doamne rămâi cu noi!”

Hajduboszormeny - cimitir cu 236 eroi români

Nyiregyhaza - monument dedicat celor 308 eroi români căzuți pentru eliberarea orașului (detaliu  - bocancul VM)

Crucea eroului Eftimie Croitoru, salvatorul podului de vase peste Tisa - Tiszalok - „ați fost fiii altui popor și ați murit pentru noi”

Spania Dolina - cască originală de militar român fixată pe monument

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671