Vlad Zaha, expert în criminologie și politici antidrog: Campaniile actuale de prevenție și gestionare pot face mai mult rău decât substanțele în sine

Expertul în criminologie și politici antidrog Vlad Zaha a fost prezent la Sibiu, în cadrul Conferinței de Psihiatrie și Psihologie Medico–Legală, unde a discutat despre consumul de droguri în România, provocările prevenției actuale și nevoia unor politici publice bazate pe dovezi. După prezentare, Vlad a acordat un interviu ziarului Turnul Sfatului  prin care a demontat miturile legate de dependență, a criticat abordările punitive (care au ca scop pedeapsa, sancționarea cuiva) și prezintă modele eficiente internaționale pentru prevenția și gestionarea consumului de substanțe interzise. 

Reporter: Vlad, ce crezi că nu înțeleg românii despre consumul de droguri?

Vlad Zaha: O să spun trei lucruri, pentru că oricum se conectează între ele. Primul este credința că frica sau pedeapsa ar putea preveni, opri, combate sau gestiona în vreun fel fenomenul substanțelor. Asta este fals. Dimpotrivă, frica și pedeapsa sunt cele mai proaste arme pe care le putem folosi. În primul rând, pentru că frica nu face absolut nimic în prevenire, ci doar stigmatizează și ne face mai puțin dornici să înțelegem. Dacă înțelegi ceva, cum funcționează, de ce există consumul de substanțe, cum consumă oamenii, cum poate fi reglementat, nu-ți mai este frică și poți lua modelele corecte.

Pedeapsa este, de asemenea, o armă proastă, pentru că oamenii nu se vor opri dacă îi pedepsești, ci se vor ascunde. Acesta este un raționament esențial și dovedit. De zeci de ani pedepsim mii de oameni în România, iar consumul tot crește, la fel și problemele asociate, mai ales din cauza faptului că oamenii se ascund. Și abia atunci când te ascunzi poți ajunge să ai probleme reale cu substanțele.

Încă o dată: frica și pedeapsa sunt arme foarte proaste în prevenție și ar trebui abandonate.

A doua mare neînțelegere este ideea că experimentarea substanțelor sau consumul ocazional echivalează cu dependența, care echivalează la rândul ei cu moartea și dezastrul. Este o teorie complet falsă. Acest raționament este echivalent cu a spune că orice consum de alcool duce automat la alcoolemie, comă alcoolică sau moarte.

Conform datelor oficiale globale, există aproximativ jumătate de miliard de oameni care consumă substanțe ilegale. În România sunt, probabil, între 1 și 3 milioane. Doar 10% dintre ei ajung să aibă probleme sociale, medicale, personale sau economice, adică să devină consumatori cu probleme. Restul de 90% trec prin experiențe de consum ocazional, recreațional sau experimental, fără să aibă nevoie de vreo intervenție. Dar dintre cei 10% care ajung să aibă probleme aceștia sunt oamenii care trebuie ajutați, acolo ar trebui să se concentreze resursele statului. Nu pentru a-i prinde și băga cu forța la dezintoxicare, ci pentru a le gestiona consumul, pentru a evita, Doamne ferește, fatalități și pentru a le redresa traiectoria vieții, dacă e nevoie.

Nicăieri intervenția forțelor de ordine nu este benefică pentru consumator. Dacă ești un om care consumă o dată, la un Revelion, un dosar penal nu te ajută cu nimic, iar o condamnare îți face mult mai mult rău decât experiența de consum. Iar dacă faci parte din acel segment de 10% care ajunge să aibă probleme, atunci dosarul penal îți creează și mai multe dificultăți și nu rezolvă nimic. Aceste raționamente sunt foarte logice și, din păcate, prea puțin auzite în România. Sper însă că, odată auzite, pot disipa din acest nor de panică și ne pot ajuta să înțelegem mai bine.

Chiar înainte de interviu discutam despre numeroasele articole alarmiste legate de consumul de substanțe interzise din România. Cât din problema drogurilor este reală și cât este panică?

Jurnaliștii de la PressOne au realizat acum câteva luni o mini-investigație în care au descoperit, pe site-ul fostei Agenții Antidrog, informația că vârsta medie de consum în România este 13 ani. Practic, românii ar începe, în medie, consumul de la 13 ani. Așa ceva este imposibil. Nicăieri în lume, nici în Statele Unite, nici în alte țări, vârsta medie nu este mai mică de 17–18 ani. Pentru ca media să fie 13 ani, ar trebui să avem sute de mii de copii de grădiniță consumatori și alte sute de mii sau milioane de elevi de clasele I–V, ceea ce este absurd.

A fost făcută o cerere de informații pe legea 544, iar răspunsul oficial a fost că vârsta medie reală de consum în România este 20 de ani, dar pe site fusese trecută vârsta de 13 ani „preventiv”.

Asta înseamnă, fără exagerare, că statul român te minte preventiv, o oroare științifică, publică și socială. Statul român vrea să-ți fie frică exact în anii electorali, pentru ca un politician să poată apărea pe cal alb și să spună: „eu rezolv problema drogurilor”. Acum vârsta medie este comunicată corect, dar răul a fost făcut. Iar acesta este doar un exemplu al distorsionării realității. Trăim, în continuare, într-un simulacru al fricii.

Desigur, există cazuri individuale tragice în care un copil de 13 ani are probleme cu substanțele, iar acel caz trebuie gestionat cu maximă atenție. Dar într-o țară cu aproximativ 18 milioane de locuitori, un caz individual nu poate dicta legislația. Altfel, dacă eu mă împiedic pe scări și mă lovesc, nu putem interzice scările sau transforma toate scările în scări rulante. Acesta este doar un exemplu despre cum ar trebui făcute legile, măsurile și cum ar trebui comunicat public pe astfel de subiecte.

În rest, este adevărat că avem consum și trafic în creștere, iar daunele provocate de consum sunt amplificate de legile falimentare și de abordările punitive din România, care direcționează resursele către forță, nu către asistență, prevenire reală sau tratament. Deci situația se înrăutățește. Dar nu suntem o țară în care copiii de grădiniță consumă substanțe. Asta este fals.

Și dacă tot vorbeam despre tineri, din experiența ta, care sunt semnele timpurii că un tânăr începe să aibă probleme cu substanțele?

Este o întrebare extrem de bună. Când intrăm în zona medicală, eu las specialiștii să vorbească, medici, psihologi, experți în sănătate publică, pentru că nu am formările necesare. Dar vreau să subliniez ceva: sunt convins că o persoană obișnuită nu poate face aproape niciodată diferența dintre pubertate, cu toate exploziile hormonale și emoționale, și consumul de substanțe ilegale.

Au existat campanii foarte nocive în ultimii ani: „copilul tău este prea trist, prea fericit, mănâncă prea puțin sau prea mult, atunci se droghează”. Nu. Pot exista sute de alte motive. Crezul că poți descoperi consumul doar privindu-ți copilul este fals în 999 din 1000 de cazuri. Chiar și medicii au nevoie de un consult sau analize pentru a-și da seama. Desigur, există cazuri extreme, când vezi o persoană cu o seringă lângă ea, dar acestea nu sunt situații de zi cu zi în România.

Poți afla despre consumul de substanțe nu prin teste antidrog făcute acasă sau prin spionaj, ci doar prin comunicare. Testarea copilului creează premise pentru fugă de acasă, conflicte majore, pierderea încrederii. Când intri cu buldozerul în viața copilului, ai șanse mari să-l îndepărtezi și, eventual, să îi agravezi consumul.

Calea este comunicarea sinceră, în care copilul nu se teme că va fi pedepsit, bătut sau dus cu forța la psihiatrie. Iar când este nevoie, trebuie apelat la specialiști în sănătate mintală. Trebuie să înțelegem că trăim într-o lume plină de substanțe, unele foarte periculoase, altele mai puțin periculoase decât alcoolul sau tutunul. E nevoie de un minim nivel de cunoaștere din partea părinților. Este important să nu faci pe polițistul, detectivul sau toxicologul, ci să fii părinte. Felul în care reacționezi determină dorința copilului de a-ți mai spune vreodată ceva sau nu.

Ce ai schimba mâine în prevenția din România?

Există standarde internaționale de prevenire, numite exact așa: International Standards for Drug Use Prevention, elaborate de Organizația Mondială a Sănătății și de Națiunile Unite.

Acolo găsim, foarte clar, cu bifă verde și cu X roșu, ce funcționează și ce nu funcționează în prevenire. Aproape tot ce face statul român și, din păcate, multe dintre organizațiile societății civile, se încadrează la așa nu. Așa nu înseamnă fie că nu are niciun efect, fie că produce mai mult rău decât bine. Și asta nu e o opinie, ci rezultatul întregii științe acumulate în ultimii 50 de ani în lume.

În România, pur și simplu, este nevoie ca tot ce se întâmplă acum în prevenție să se oprească. Să punem un baraj, un stop la ceea ce se întâmplă în școli, în spațiul public, pentru că, în cel mai fericit caz, aceste acțiuni nu au niciun efect, însă, în mod real, cel mai probabil, ele stimulează interesul pentru consum, îndepărtează tinerii de informațiile reale despre protecție și creează stigmat. Tinerii au un detector excelent de bullshit: chiar dacă vii cu informații reale și benefice, în momentul în care introduci o exagerare, de tipul „dacă fumezi canabis ajungi la heroină și mori în șanț”, tot ce ai spus înainte, inclusiv lucrurile adevărate, nu va mai fi perceput, pentru că pare o minciună.

Și atunci, ce ar trebui să se întâmple în România cu prevenirea?

Să fie oprită în forma actuală, pentru că face mai mult rău decât bine. Ar trebui să punem pauză câteva luni, să creăm un sistem clar: cine are voie să intre în școli și cine nu, în ce condiții pot fi aduși elevii la activități, și să existe avize reale.

Ideal ar fi să accesăm programe internaționale omologate de prevenire, cele dezvoltate în institutele de cercetare din Europa și Statele Unite, deja testate și validate. Aceste programe nu sperie, nu pedepsesc, nu demonizează, nu exagerează. Ele dezvoltă gândirea critică și capacitatea de a lua decizii sănătoase.

Prevenirea trebuie făcută pe dovezi, nu după cum credem noi că „sună bine”. Linia dintre intențiile bune și drumul către iad este extrem de subțire.

În România, aproape tot ce se întâmplă acum nu funcționează și, cel mai probabil, produce mai mult rău, ceea ce este tragic. 

Consumul îl gestionezi prin politici publice, legi și măsuri care ajută oamenii. Cât rău fac substanțele într-o țară depinde de abordările țării respective. Momentan, abordările punitive ale României, bazate pe frică și pedeapsă, creează mai mult rău și mai mult pericol.

Dacă ai avea o întâlnire de 10 minute cu Guvernul României, ce ai cere?

Am avut, nu știu dacă din păcate sau din fericire, multe, poate prea multe întâlniri cu guvernul. Inclusiv Asociația Română de Psihiatrie și Psihoterapie, forul reprezentativ al psihiatrilor, cere constant Guvernului și Parlamentului dezincriminare, mutarea resurselor de la forțele de ordine spre sănătate publică, destigmatizare și modele reale de control și gestionare care nu sunt bazate pe pedepse și pe frică. Cerem asta de ani de zile, probabil de două ori pe lună.

Eu nu am fost niciodată adep­tul ideii că politicienii sunt neștiutori. Politicienii români au acces la resurse nelimitate, călătoresc în multe țări. Nu-mi poate spune nimeni că atunci când merg în Spania, unde ai voie să ai asupra ta 100 de grame de canabis fără să riști închisoare, ei spun: „ce țară decadentă și groaznică”. Nu, acolo e minunat. Politicienii știu tot ce le spunem noi aici. Dar aleg să genereze, să întrețină și să exploateze frica oamenilor.

Le-aș spune că, dacă nu se orientează rapid către politici publice bazate pe dovezi și știință vor produce mai mult rău indivizilor, societății și României decât substanțele în sine.

Cum ar trebui să arate o legislație corectă care să diferențieze consumul de trafic?

România este printre ultimele țări din Uniunea Europeană, dacă nu chiar ultima, care NU are o diferențiere clară prin cantitate între consum și trafic. În ochii legii, orice cantitate, chiar și 0,00001 grame, dacă este împărțită cuiva sau consumată în grup, te transformă în traficant.

Asta înseamnă că transformăm mii de tineri care doar consumă împreună în „grupări de crimă organizată”. Este o oroare juridică și extrem de dăunătoare atât pentru viețile lor, cât și pentru societate și pentru România în ansamblu.

Avem nevoie de diferențiere prin cantitate. Argumentul fals este: „Atunci toți traficanții vor vinde în grame ca să nu fie pedepsiți.” Dar singurul trafic cu adevărat periculos este traficul mare, cel de kilograme și tone. Acolo se află robinetul substanțelor, acolo sunt banii grupărilor infracționale, banii care merg apoi în traficul de ființe umane, unde suntem pe locul 1 sau 2 în Europa, în traficul de arme, în finanțarea conflictelor, a terorismului, a corupției.

A spune că traficul de grame este „mare trafic” este fals. Acela este cel mult consum social — consum în grup. Dacă îl transformi în trafic, ajungi să ai mii de tineri încadrați ca „traficanți”, în timp ce marii traficanți se bucură liniștiți: DIICOT trimite în judecată șapte tineri cu 30 de grame, iar tu, mare traficant cu rețele, arme și trafic de ființe umane, îți vezi liniștit de treabă, pentru că Portul Constanța este în continuare deschis pentru tine.

Avem modele de „așa da”?

Modelele sunt numeroase. De exemplu, Portugalia are un model de diferențiere în care oamenii au voie să dețină cantitatea echivalentă a 10 zile de consum. Aceasta înseamnă, pentru diferite substanțe, gramaje diferite: câteva zeci de grame de canabis, câteva grame de alte pastile și așa mai departe.

Avem nevoie de o astfel de diferențiere și în legislația românească, pentru a nu mai trimite în justiție oameni care nu ar trebui să ajungă acolo și pentru a lăsa sistemul judiciar să-și facă treaba.

Pentru că le-ai menționat și în prezentarea ta de la conferință, ce părere ai despre testele antidrog? Ce ar trebui să știe un șofer obișnuit despre ele?

Avem nevoie de teste antidrog pe șosele. Problema este că, în România, ele sunt folosite greșit: polițiștii nu trec printr-un filtru de gândire și nu au o procedură clară pentru a decide să testeze pe cineva pe baza unor suspiciuni obiective și rezonabile. De exemplu, să observi că o persoană nu este coerentă, să o pui să meargă în linie dreaptă, să stea într-un picior sau să fixeze un pix, și doar atunci să aplici testul.

Din păcate, în România, testele antidrog se fac fie aleatoriu, ceea ce este o greșeală, deoarece astfel cresc șansele de a detecta doar reziduuri de medicamente de acum câteva zile sau substanțe consumate cu mult timp înainte, care nu mai au niciun efect. Conform ultimelor date de la Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS), peste 40% dintre cele 3.000 de teste pozitive pe șosele sunt fals pozitive.

Mai mult, polițiștii români testează adesea pe baza prejudecăților, stereotipurilor și profilării: dacă ai părul colorat, ești tânăr și circuli noaptea, riști să fii testat chiar dacă nu există niciun semn obiectiv. Aceasta este discriminare și ar trebui să fie ilegală. Testele trebuie efectuate doar în cazul suspiciunilor rezonabile și cât se poate de obiective.

Și știți ce e culmea?

În cazurile cele mai mediatizate și tragice, cum a fost cazul lui Vlad Pascu, existau toate suspiciunile: substanțe asupra lui, lipsa RCA la mașină, condus haotic. A fost oprit de poliție de două ori și totuși nu a fost testat niciodată. Nici alte ilegalități comise de poliție nu le mai menționăm aici, dar este grăitor pentru felul în care funcționează sistemul.

În prezent, există însă filtre prin implicarea comunității științifice și a medicinii legale: testul calitativ „prezent/absent” de la medicină legală și, dacă este pozitiv, se poate face expertiza medico-legală pentru a determina concentrația și dacă efectul asupra șoferului este real. Ar trebui ca polițiștii să testeze doar pe baza suspiciunilor rezonabile.

Ai subliniat în momentul tău din conferință că în România campaniile de prevenție se bazează pe testimoniale ale unor foști consumatori. Nu ești de acord nici cu asta. Spuneai că pot trezi interes în loc să-i îndepărtează pe tineri. Dar nu despre asta vreau să vorbesc. În Sibiu este al treilea an când se desfășoară în fața tinerilor astfel de momente și am detectat un mesaj comun al acestor foști consumatori, inclusiv al aparținătorilor: niciunul dintre ei nu recomandă internarea la psihiatrie și tratamentul primit acolo. Putem spune ceva despre asta? Cu atât mai mult cu cât în România nu avem centre de specialitate, doar promisiuni.

Spitalele de psihiatrie sunt, în sine, spații mai degrabă ale groazei, chiar dacă situația s-a îmbunătățit în ultimii ani. Raportul recent al Comitetului UE anti-tortură arată practici periculoase: imobilizarea pacienților, legarea de pat, utilizarea unor pacienți pentru controlul altora și alte abuzuri. Este mult de lucru pe această zonă și mult de discutat.

Bineînțeles, aceste spitale pot fi folosite pentru gestionarea ieșirii dintr-o criză sau a sevrajului, ori pentru internări pe termen scurt, dar procesul complet de revenire după consumul de substanțe poate dura luni sau ani. Perioada post-tratament necesită spații liniștite și cât mai prietenoase, de preferat în natură. Avem nevoie de îmbunătățiri radicale pe toată zona aceasta.

Cum ar putea Sibiul să devină un model în prevenția și gestionarea consumului de droguri? Poți da un exemplu de program rapid pentru școli și licee?

Școlile, orașul prin consiliul local sau județul prin consiliul județean pot accesa direct programe omologate de Agenția Europeană Antidrog, cum ar fi Good Behavior Game. Sibiul ar putea fi un model național, introducând astfel de programe care implică experți și cercetători, precum și colaborarea și instruirea specialiștilor locali pentru prevenție la vârsta critică de 6–10 ani, fără a se discuta direct despre substanțe.

Cele mai bune programe de prevenție nu vorbesc despre droguri, ci cimentează integrat primele cărămizi de gândire critică, săptămânal, recurent, timp de ani de zile. Pe parcursul vieților acelor copii care participă la aceste programe, se observă reduceri de până la 100% în indicatori precum violența, delincvența, abuzul de alcool și substanțe ilegale, abandonul școlar și altele. Astfel, problemele consumului de substanțe sunt tratate integrat cu alte comportamente sociale.

Aceste programe sunt accesibile, disponibile și probabil mult mai ieftine decât ceea ce se cheltuiește acum în Sibiu. Este suficient să accesezi Good Behavior Game, tradus în română ca „Jocul bunelor moravuri”, și să stabilești un program pilot pe una sau două școli. Programele vin și cu partea de cercetare, astfel încât eficiența lor să fie monitorizată.

Pe tine ce te-a deteriminat Vlad să te dedici politicilor antidrog?

Principalul motiv a fost oportunitatea de a studia criminologia în străinătate. Aveam idei încă din liceu, dar nu le aprofundasem până la facultate, când am întâlnit cei mai buni cercetători din lume pe tema substanțelor. Tot ce am auzit de la ei despre controlul substanțelor și sănătatea publică era total diferit de discursul românesc.

Am realizat diferența enormă dintre ceea ce funcționează cu adevărat și ceea ce se face în România: aceleași modalități falimentare de prevenire, aceleași încarcerări de tineri, transformarea consumatorilor în traficanți prin lege. Motivația mea a fost intoleranța față de nedreptate: știi că se poate face bine, dar lucrurile nu se fac. Am simțit nevoia să am o voce în acest domeniu.

Scopul prezentărilor mele de criminologie publică este să ieși din turnul academic, să vorbești cu oamenii, să adresezi probleme sociale și să infuzezi politica și publicul cu știință și informații.

Este greu să vezi ce se întâmplă în țara ta? Adică tu să știi că există atâtea pârghii prin care să rezolvi problema într-un mod mult mai eficient și totuși să vezi că la noi întârzie să se facă ceea ce trebuie.

Mă bucur că ai spus întârzie, pentru că acesta este și motivul pentru care mă grăbesc să produc schimbări și să creez lanțuri între discipline, ONG-uri și actori publici. Cu cât întârziem mai mult, cu atât situația se agravează.

Din păcate, foarte multe dintre cele peste 50 de state din întreaga lume care au făcut pașii aceștia de dezincriminare, de sprijinire a oamenilor, și nu de pedepsire a lor, abia atunci când situația era deja gravă.

Elveția, de exemplu, în anii ’80, a introdus camere de consum de substanțe, a creat centre de prevenire a dozelor, a dezincriminat consumul și a scos poliția de pe urmele consumatorilor. În acel moment, țara se afla printre primele din Europa și chiar din lume, în ceea ce privește decesele prin supradoză, de infectări cu HIV, de vieți distruse sau de intervenții judiciare împotriva consumatorilor, cu ghilimelele de rigoare.În România văd trei direcții prin care schimbarea poate veni:

1. Totul se agravează, iar criza substanțelor se extinde în orașe mari și mici.

2. Generațiile se schimbă rapid; tinerii de azi vor fi conducătorii de mâine și vor schimba paradigma actuală.

3. Lumea din jurul nostru se schimbă accelerat; țări nu doar din Vest, ci și apropiate de România din punct de vedere  precum Slovenia, Cehia sau Croația iau măsuri eficiente pentru a ajuta oamenii.

Aceste trei dimensiuni se vor intersecta probabil până în deceniul românesc al anului 2030. Dacă acționăm înainte de acel moment, putem salva literalmente mii și zeci de mii de vieți și îmbunătăți perspectivele pentru milioane de români.

Ai un mesaj pentru sibieni?

Îndemn oamenii care sunt convinși de ceea ce au citit să se implice. Să meargă la audiențe la parlamentari și numai pentru a-i cunoaște pe cei care reprezintă județului Sibiu la nivel național. Audiențele sunt gratuite, iar parlamentarii sunt obligați prin lege să-i primească.

Cei mai dornici să se implice pot lua legătura cu asociații locale de sănătate mintală, asistență socială sau reducere a riscurilor consumului de substanțe. Astfel, pot deveni parte activă din schimbare.

Trăim într-o democrație unde puterea aparține oamenilor. Implicarea publică și prezentarea de informații bazate pe dovezi poate modifica treptat abordarea politicului și implementarea de politici antidrog eficiente.

Cine este Vlad Zaha?

Vlad Zaha este un expert român în criminologie și politici publice legate de consumul și traficul de droguri, recunoscut atât la nivel național, cât și internațional. Stabilit în Marea Britanie de 10 ani, el și-a desfășurat studiile la Universitatea din Manchester și la Oxford, unde s-a specializat în analize privind consumul de substanțe și eficiența politicilor antidrog. În semn de recunoaștere pentru contribuțiile sale, Universitatea din Manchester a instituit un premiu cu numele său, „The Vlad Zaha Prize”, destinat studenților șefi de promoție la criminologie.

Expertiza lui Vlad Zaha se concentrează pe abordări bazate pe dovezi și pe prevenția consumului de droguri, criticând metodele tradiționale de „război împotriva drogurilor”, care se concentrează exclusiv pe pedeapsă. El susține o strategie integrată, de tip sănătate publică, care implică educație, prevenție, tratament și centre specializate de adicții, în locul internării forțate sau a pedepsei pentru consumatorii ocazionali.

De asemenea, el avertizează asupra limitărilor și problemelor testelor antidrog folosite de autorități și asupra nevoii de reformă legislativă pentru a diferenția clar consumul de trafic.

Vlad Zaha este un susținător al colaborării între criminologie, psihiatrie și politici publice pentru crearea unor soluții eficiente și umane în domeniul drogurilor. Intervențiile sale în spațiul public, conferințele și interviurile pe teme de consum și trafic de droguri au făcut ca numele său să fie asociat cu o viziune modernă și critică asupra politicilor antidrog din România. 

A fost unul dintre invitații speciali ai Conferinței de Psihiatrie și Psihologie Medico–Legală care se desfășoară la Sibiu în perioada 19 – 22 noiembrie. 

Cei care doresc să cunoască mai bine activitatea lui Vlad Zaha îl pot urmări pe Facebook, Instagram, TikTok sau Youtube.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671