Ideea de a avea un cimitir al orașului, care să combine toate riturile existente în cetate a venit de abia la finalul anilor 1800, scrie cercetătorul ştiinţific Gudrun-Liane Ittu, de la Institutul de Cercetări Socio-Umane din Sibiu, în lucrarea ”Cimitirul central (municipal) din Sibiu, un loc al memoriei (”lieu de mémoire”) și de artă funerară”.
Ce a fost și ce a ajuns. ”În multe țări, cimitirele sunt vizitate chiar de turiști...”
Felul în care arată acum cimitirul municipal din Sibiu a atras atenția recent consilierului local USR, Diana Mureșan.
Ea a observat că singura zonă împădurită din cimitir este în zona ”evanghelică”, în rest totul fiind o mare de cruci și pietre funerare.
”Săptămâna trecută a avut loc o acțiune de plantare de copaci organizată de comunitatea evanghelică din Sibiu. Cimitirul evanghelic – sau, cum mai este cunoscut, cimitirul sașilor – este marcat cu roșu pe harta de mai jos.
Ce se observă foarte ușor, dacă priviți imaginea? Da, cimitirul evanghelic este cel mai verde!
De ce? Nu pentru că nu au fost tăiați copacii din el, ci pentru că, în ultimii douăzeci de ani, s-au desfășurat mai multe acțiuni de plantare.
Mi se pare un lucru extrem de benefic: pe de o parte, crește numărul de copaci din oraș – și știm cu toții cât de importante sunt beneficiile lor –, iar pe de altă parte, contribuie la scăderea temperaturilor vara, într-o zonă plină de beton. Iar despre aspectul estetic al cimitirului nici nu mai e nevoie să spunem: este cu adevărat plăcut.
În multe țări, cimitirele sunt vizitate chiar de turiști, fiind îngrijite asemenea unor parcuri orășenești.
Oare nu am putea extinde acest obicei al plantării continue și în celelalte părți ale cimitirului municipal?”, se întreba Diana Mureșan.
Dar iată cum s-a ajuns aici...
13 cimitire în Sibiu. Au rămas doar două
Istoricul sibian Mihaela Grancea s-a ocupat de problematica cimitirelor, dedicând şi un articol apariţiei celor municipale din Transilvania.
În lucrarea ei, ea subliniază că cimitirul modern s-a născut la Cluj prin dilatarea unui cimitir confesional periferic, în timp ce la Braşov epidemiile târzii au grăbit apariţia cimitirului construit în afara oraşului, urbea de sub Tâmpa respingând însă ideea unui cimitir municipal.
La Sibiu, discuţia referitoare la necesitatea înfiinţării unui cimitir central pentru toate etniile şi confesiunile a apărut după mijlocul secolului al XIX-lea, odată cu publicarea unor acte legislative ce impuneau cimitirul ca instituţie socio-culturală (1854, Buletinul Guberniului Provincial pentru Marele Principat al Transilvaniei) şi totodată reglementau statutul celui multiconfesional (1876, Corpus Juris Hungarici şi Legea privind sănătatea publică).
În ianuarie 1898, medicul şef al oraşului, dr. Daniel Czekelius (1857-1936), a prezentat în şedinţă publică un material privind starea celor 13 cimitire existente pe atunci la Sibiu, precum şi proiectul înfiinţării noii necropole municipale, material publicat în cotidianul Siebenbürgisch-Deutsches Tageblatt.
Czekelius arăta că, deja în 1888, comisia sanitară (Sanitätskommission), condusă de dr. Fritz Jikeli, medicul şef din vremea aceea, constatase o serie de neajunsuri în cimitirele sibiene, precum lipsa unor împrejmuiri adecvate, supraaglomerarea, lipsa evidenţei înmormântărilor şi se exprimase pentru înfiinţarea unui cimitir central, idee respinsă de toate confesiunile.
În opinia lui Czekelius, un fapt pozitiv a fost însă elaborarea, în 1871 de către Biserica luterană, a unui regulament (Friedhofsordnung) al cimitirelor din subordinea sa, exemplul protestanţilor fiind urmat, în 1888, de Biserica catolică. Apoi, dr. Czekelius a trecut în revistă istoricul înhumărilor în oraşul Sibiu, arătând că, până la mijlocul secolului al XVI-lea, sibienii erau înmormântaţi în biserica Sf. Maria, devenită luterană după Reforma religiosă.
”De acest privilegiu s-au bucurat mai apoi numai clericii şi demnitarii oraşului, ceilalţi defuncţi fiind înmormântaţi în cimitirul de lângă zidul de apărare al oraşului.
Pentru a se ajunge rapid în cimitir, a fost necesară străpungerea zidului şi realizarea aşa-zisei uşiţe a morţilor (Leichentürel)”, notează Gudrun-Liane Ittu, în lucrarea ”Cimitirul central (municipal) din Sibiu, un loc al memoriei (”lieu de mémoire”) și de artă funerară”.
În 1789 autorităţile au interzis înhumările în biserici, astfel că au luat fiinţă mai multe cimitire confesionale.
În 1803, la moartea baronului Samuel von Brukenthal (1721-1803), guvernator al Transilvaniei între 1777 şi 1787, s-a admis ultima excepţie, baronul fiind înmormântat în apropierea amvonului, în ”biserica mare”.
În cadrul materialului prezentat, Stadtphysikus a analizat starea fiecăruia dintre cele treisprezece cimitire existente la acea dată în Sibiu.
Şase dintre ele se aflau în dreapta râului Cibin şi anume: unul vis-à-vis de ”promenada oraşului”, amplasament pe care în 1978 a fost construit Spitalul Municipal, două în cartierul Lazaret, dintre care unul a fost dezafectat, iar celălalt, aparţinând ritului mozaic, s-a păstrat până în ziua de azi, unul în cartierul iozefin, cimitirul zis ”din groapă”, în care actualmente VIP-urile locale îşi achiziţionează locuri de veci, şi cimitirul militar de pe hotarul Turnişorului (astăzi intersecţia străzii Cristian cu Litovoi), dezafectat, scrie Gudrun-Liane Ittu.
După părerea medicului şef, acesta din urmă era singurul care corespundea normelor igienice.
Celelalte şapte cimitire erau amplasate în dreapta râului Cibin, aparţinând tuturor denominaţiunilor creştine din Sibiu, respectiv luteran, romano-catolic, greco-catolic şi ortodox.
Cimitirul orașului ar fi trebuit construit inițial în zona în care se află acum casa fostului președinte Iohannis
Într-o măsură mai mare sau mai mică, nici una dintre cele şapte necropole nu satisfăcea normele igienice sau pe cele privind respectul datorat defuncţilor. Prin urmare, înfiinţarea unui cimitir municipal era o necesitate.
Amplasamentul propus de dr. Czekelius era o zona cuprinsă între Leschkircherstr (Calea Nocrichului), actuala stradă Ştefan cel Mare, şi Trei Stejari, un loc propice, deoarece terenul aparţinea municipalităţii şi corespundea din punct de vedere igienic, respectiv al curenţilor de aer, al nivelului apei freatice, al distanţei faţă de zona locuită etc.
Deşi era adept al incinerării, medicul şef era conştient de faptul că niciunul dintre culte nu era de acord cu arderea cadavrelor.
Raportul medicului şef a fost însuşit de primarul oraşului, Josef Drotleff (primar între 1894-1906), care a inclus construirea cimitirului municipal printre marile proiecte urbane, alături de pavarea străzilor, de introducerea tramvaiului electric etc.
De la raportul prezentat de dr. Czekelius până la realizarea cimitirului au trecut câţiva ani, iar locaţia propusă de medicul şef nu a fost acceptată.
Motivele au ţinut cont probabil de posibilitatea extinderii oraşului în zona propusă, preferându-se amplasarea cimitirului în afara urbei, în apropierea pădurii Dumbrava.
Populaţia nu a fost prea încântată de alegerea făcută din cauza distanţei mari faţă de oraş. Din toamna anului 1905, tramvaiul electric circula pe ruta Gara feroviară-Parcul Sub Arini, dar până la cimitir mai era drum lung. Abia în 1909 au început lucrările de extindere a traseului până la cimitir, fiind încheiate în anul următor.
Inspirat din cimitirul din Viena
În toamna anului 1906 s-a organizat un concurs de proiecte de arhitectură privind intrarea monumentală şi construcţiile aferente, necesare administrării noii necropole. La concurs s-au prezentat atât arhitecţi locali, cât şi străini, fiind înaintate nouă proiecte. Acestea au fost expuse câteva zile la Muzeul de Istorie Naturală, în ideea ca şi locuitorii oraşului să-şi exprime preferinţele.
În opinia juriului, niciunul dintre proiectele propuse nu a corespuns aşteptărilor. În timp ce unele, acceptabile din punct de vedere artistic, ar fi fost prea costisitoare, întrucât trebuiau executate cu materiale scumpe, celelalte erau inadecvate, chiar frivole.
În final, s-a adoptat o soluţie de compromis, combinând elemente ale mai multor proiecte.
Păstrând proporţiile, intrarea principală se aseamănă cu cea realizată în 1905 de arhitectul Max Hegele (1873-1945) pentru cimitirul central (Zentralfriedhof) din Viena, existând de asemenea asemănări între capelele cimitirului vienez şi cele din Sibiu.
Necropola sibiană a fost împărţită, după confesiuni, în mai multe sectoare: în stânga aleii centrale era zona luterană şi calvină, iar în dreapta ei cea catolică, greco-catolică, ortodoxă şi mozaică.
În capătul cimitirului a fost rezervată o zonă pentru mormintele altor confesiuni sau pentru cei fără religie.
Din ediţia din 4 iunie 1908 a cotidianului Siebenbürgisch-Deutsches Tageblatt aflăm că prima înmormântare în noua locaţie a avut loc în data de 3 decembrie 1907.
”În timp, cimitirul s-a extins, adăugându-i-se noi secţiuni. Schimbarea componenţei etnice şi confesionale a oraşului Sibiu, survenită în cei peste 100 de ani de existenţă a cimitirului central, se reflectă în înfăţişarea şi structura sa actuală. Din cauza faptului că locurile de veci nu mai sunt de veci, ci concesionate pe doar 25 de ani, numeroase morminte de importanţă istorică şi artistică au dispărut. Pentru a evita amplificarea fenomenului, s-ar impune clasarea în lista monumentelor istorice a unora dintre morminte sau chiar a unor întregi secţiuni, încă neafectate de transformările din ultimii ani”, propune Gudrun-Liane Ittu.
Au ras copacii, iar parcul a devenit o pădure de cruci
Singura secţiune păstrată neatinsă de-a lungul anilor este cimitirul mozaic, acesta deosebindu-se de celelalte secţiuni şi prin împrejmuirea proprie.
Din dorinţa de a câştiga cât mai mult spaţiu pentru amplasarea mormintelor, se constată agresiunea crescută asupra copacilor (ajutaţi să moară), ceea ce duce la pierderea caracterului de cimitir-parc, explică Gudrun-Liane Ittu.
Dacă în secţiunile vechi se întâlneşte o varietate relativ mare de cruci, de pietre tombale, de elemente artistice şi decorative, noile porţiuni se caracterizează prin uniformitate, creând impresia de replici ale anostelor şi aglomeratelor cartiere de blocuri.
”Dezafectarea cimitirelor vechi, mai ales a necropolei de lângă zidul de incintă, a dus la pierderea unui inestimabil patrimoniu istoric şi artistic al oraşului.
Câteva morminte au fost strămutate la cimitirul municipal, iar o parte dintre lespezile funerare din secolul al XVIII-lea au fost preluate în lapidariul Muzeului Brukenthal. În majoritatea cazurilor este vorba despre pietrele tombale ale breslaşilor”, se precizează în analiză.
Mormântul Lottei Binder
Cel mai cunoscut şi valoros monument al cimitirului sibian este cel care împodobeşte mormântul feministei Lotte Binder (1880-1930) realizat de cunoscuta artistă plastică Margarete Depner, scrie Gudrun-Liane Ittu.
Monumentul, comandat de Asociaţia liberă a femeilor săseşti în semn de omagiu pentru cea care i-a fost preşedintă mulţi ani, a fost dezvelit în 1934, cu prilejul întrunirii la Sibiu a tuturor asociaţiilor săseşti.
Monumentul reprezintă o femeie ghemuită, cu capul sprijinit pe genunchiul piciorului stâng, picior pe care i se odihnesc mâinile împreunate.
Figura închisă exprimă durere tăcută şi profundă.
Lotte Binder, fiica directorului gimnaziului din Reghin, a dorit să fie învăţătoare, dar în şcolile confesionale săseşti erau admişi numai bărbaţi.
Pregătită acasă de tatăl ei, Lotte a susţinut examenul de absolvire în 1904, la Sibiu, în cadrul Seminarului evanghelic de băieţi. Din toamna aceluiaşi an a funcţionat la şcoala de fete din Mediaş, unde a profesat până la moartea ei prematură, survenită în 1930. Pe lângă activitatea pedagogică, a întreprins studii etnografice şi lingvistice, fiind cooptată în colectivul Dicţionarului graiurilor săseşti. Din deceniul al doilea al secolului al XX-lea, Lotte Binder a îmbrăţişat ideile feminismului, angajându-se pentru câştigarea de drepturi egale cu bărbaţii.
În 1925 a devenit preşedinta Asociaţiei libere a femeilor săseşti (Freier Sächsischer Frauenbund), devenind şi redactor al Foii femeii (Frauenblatt), organ de presă al Asociaţiei şi supliment lunar al cotidianului SiebenbürgischDeutsches Tageblatt.
Problemele dezbătute au fost diverse, situându-se de la dreptul universal de vot în Ungaria, la problemele cu care se confrunta comunitatea săsească după Marea Unire.
Cele mai multe au fost însă problemele punctuale, legate de educaţia copiilor şi orfanilor, de grădiniţele din mediul rural, de şcolile patronate şi cursurile organizate de Biserica Evanghelică, de probleme curriculare, de organizarea industriei casnice etc. Aceste dezbateri au fost apoi publicate în suplimentul Frauenblatt, unde se găsesc şi articole ale unor feministe de marcă din Germania.
S-a stins din viaţă la 50 de ani, la Sibiu. Deşi în calitate de feministă nu a fost deschizătoare de drumuri, ci a beneficiat de rezultatele luptei antemergătoarelor, Lotte Binder a avut o carieră prodigioasă, recunoscută nu numai în comunitatea săsească, ci şi în plan internaţional.
Sursa foto: Silvana Armat / Turnul Sfatului
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1851
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
@Turist
Acum 3 ore
AndreiM
Acum 4 ore
John
Acum 5 ore
Eu
Acum 6 ore
Veve