Consiliul Local al Municipiului Sibiu are pe ordinea de zi de la finalul acestei luni proiectul privind mutarea a 14 clase de elevi de la Școala Gimnazială „I.L. Caragiale”. S-ar încheia astfel o lungă epopee care a venit, evident, cu acuzații la adresa primăriei.
Măsura este necesară pentru a permite demararea unui proiect de reabilitare a clădirii principale a școlii și va afecta peste 400 de elevi din ciclul primar, care, începând cu 1 decembrie 2025 și pentru o perioadă de șapte luni, își vor desfășura activitatea didactică în locații alternative.
Primăria propune ca spații noi de învățământ Stadionul Municipal și containerele modulare amplasate în incinta Școlii Gimnaziale nr. 25 Sibiu.
De ce e nevoie să plece ”de acasă„
Decizia vine în contextul implementării proiectului ”Reabilitare Școala Gimnazială I.L. Caragiale în vederea îmbunătățirii eficienței energetice”, finanțat din fonduri nerambursabile prin AM PR Centru.
Această investiție urmărește ”modernizarea infrastructurii educaționale și reducerea costurilor de operare prin creșterea eficienței energetice”, beneficii pe termen lung care justifică dealtfel disconfortul temporar al relocării.
Conform referatului de aprobare întocmit de primarul Astrid Cora Fodor, precum și raportului de specialitate al Serviciului Public de Administrare a Unităților de Învățământ Preuniversitar de Stat Sibiu, relocarea este indispensabilă.
Clădirea secundară (Corp B) a Școlii „I.L. Caragiale” este deja ocupată la capacitate maximă, atât dimineața, cât și după-amiaza, neputând prelua clasele din clădirea principală (Corp A) aflată în reabilitare.
De asemenea, legislația în vigoare impune ca elevii claselor pregătitoare, I și a II-a să studieze exclusiv în program de dimineață, interzicând funcționarea în trei schimburi și impunând un anumit grad de continuitate pentru clasele gimnaziale.
Pentru a asigura continuitatea actului educațional în condiții optime, s-au identificat două locații provizorii: șapte clase vor fi relocate în spațiile cu destinație de săli de învățământ din incinta Stadionului Municipal Sibiu, pe strada Octavian Goga. Aceste spații, deținute de Serviciul Public Sport și Agrement (SPSA), vor fi utilizate exclusiv pentru activități educative, fără a afecta funcționalitatea generală a stadionului.
Alte șapte clase vor fi mutate în containere modulare special amenajate, amplasate pe terenul sintetic al Școlii Gimnaziale nr. 25 Sibiu, pe strada Sibiel, nr. 6.
Această soluție este prevăzută pentru o perioadă de șapte luni, de la 1 decembrie 2025 până la 30 iunie 2026, cu posibilitatea prelungirii prin act adițional, în funcție de evoluția lucrărilor de renovare.
Condiții de ”conviețuire” cu jucătorii FC Hermannstadt
Relocarea și utilizarea spațiilor se realizează în baza unui contract de comodat (folosință gratuită temporară) încheiat între Serviciul Public Sport și Agrement (în calitate de Comodant) și Școala Gimnazială „I.L. Caragiale” (Comodatar).
Acest contract este însoțit de un regulament de utilizare detaliat, care stabilește reguli stricte și responsabilități clare pentru ambele părți, în vederea ”asigurării siguranței, igienei și bunului mers al activităților”.
Astfel, Serviciul Public Sport și Agrement se obligă să asigure funcționarea tehnică și întreținerea generală a clădirilor și instalațiilor (electricitate, apă, canalizare, încălzire, iluminat), siguranța structurală și conformitatea tehnică a construcției. De asemenea, SPSA va interveni în caz de defecțiuni tehnice și poate dispune evacuarea temporară a spațiilor în caz de urgență sau lucrări.
Școala Gimnazială „I.L. Caragiale” își asumă protecția și supravegherea elevilor pe toată durata prezenței acestora în spațiile preluate, inclusiv în pauze și pe coridoare.
Școala este responsabilă pentru respectarea normelor de SSM (Securitate și Sănătate în Muncă), PSI (Prevenirea și Stingerea Incendiilor) și igienă, inclusiv obținerea avizului de la Direcția de Sănătate Publică Sibiu privind conformitatea spațiilor.
Accesul este strict restricționat pentru copiii care vor învăța la stadion în zonele de învățământ și la căile de acces stabilite, fiind interzis accesul elevilor și personalului în zone tehnice, vestiare sportive, tribune sau săli de conferință.
Utilizarea lifturilor de către elevi este permisă doar în prezența unui cadru didactic.
Este interzisă manipularea necorespunzătoare a mobilierului, alergatul pe coridoare, utilizarea echipamentelor electrice improvizate sau modificarea instalațiilor.
Școala trebuie să asigure prezența permanentă a unui asistent medical școlar sau a unui cadru medical propriu instruit în acordarea primului ajutor, precum și o trusă de prim ajutor complet echipată.
Orice abatere de la aceste reguli poate duce la rezilierea unilaterală a contractului, iar școala va răspunde material pentru orice degradare, distrugere sau pierdere a bunurilor cauzate de elevi, personal didactic sau auxiliar, se precizează în document.

”Mineriada„ de la Alma Mater
Inițial, Primăria Sibiu a semnat un contract pentru relocarea elevilor de la I.L. Caragiale cu proprietara clădirii în care a funcționat Universitatea Alma Mater.
Contractul a fost reziliat în urma protestelor părinților, iar Cristina Anttila, proprietara și administratoarea imobilului, a vorbit despre acest caz ca despre o „adevărată mineriadă” a părinților.
Aceasta a mărturisit reporterilor Turnul Sfatului că discuțiile cu autoritățile locale au început cu bune intenții, apoi a urmat renovarea spațiilor și pregătirea sălilor ca la final să asiste la „o campanie de dezinformare” și respectiv la anularea înțelegerii cu doar două zile înainte de mutarea efectivă a elevilor.
„Epopeea” mutării elevilor, pentru a permite desfășurarea lucrărilor la corpul principal al școlii, în vederea îmbunătățirii eficienței energetice, s-a încheiat cu rezilierea contractului la o lună de la semnarea acestuia.
Zvonuri cu drogați
Proprietara imobilului de pe strada Someșului spune că părinții, care au protestat împotriva deciziei Primăriei, ar fi răspândit informații false cu privire la calitatea spațiului în care urmau să învețe copiii lor timp de zece luni – perioada estimată a locației provizorii pentru cele 15 clase. Mai mult, unii dintre aceștia ar fi pătruns ilegal în clădire, în timpul lucrărilor de renovare, pentru a face fotografii și ar fi prezentat situația în grupurile de părinți ca fiind de neacceptat.
Pe lângă aceste aspecte, Anttila a dezvăluit că între părinți ar fi fost lansate zvonuri „extrem de grave”, inclusiv că avocatul care are biroul în clădire ar lucra cu „drogați” care i-ar putea agresa pe copii „prin baie”, informații pe care le-ar fi aflat chiar de la Primărie. „Deci, până acolo s-a ajuns. Eu așa ceva n-am putut să-mi închipui”, exclamă femeia.
O altă dezinformare de care s-a arătat deranjată Anttila a vizat prețul chiriei, afirmând că unii părinți ar fi vehiculat în spațiul public suma de 5 euro/mp, în condițiile în care prețul negociat era de aproximativ 15 euro/mp. „Sunt niște informații total false. Nu ai nevoie de multe capacități ca să împarți suma chiriei din contract la suprafața spațiului închiriat. Noi pe urmă ne-am pomenit cu cei de la after school care ne întrebau cum ne închiriați nouă prețul acesta și la restul le dați cu 5 euro. Alți clienți la fel au venit peste noi”.
Precizăm că sălile de clasă care urmau să fie închiriate de Primărie pentru Școala „I.L.Caragiale” aveau o suprafață totală utilă de peste 820 de mp, chiria lunară fiind stabilită la 10.500 de euro. „16,5 euro/mp era prețul chiriei, cu toate cheltuielile incluse și parcare”, preciza Cristina Anttila.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: unde se muta elevii de la cara , scoala de la stadion , elevii se muta la stadion , elevii de la il caragiale
Vizualizari: 2951


Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Un sibian
Acum 1 oră
Tica Sufana
Acum 1 oră
Neala Turcu
Acum 1 oră
Asdfasdf
Acum 1 oră
Sibian