Campusul pentru învățământ dual, aflat în construcție pe Calea Dumbrăvii din Sibiu, se află într-unul din cele mai avansate stadii din țară. O veste bună, având în vedere că din cele 29 de consorții care au solicitat fonduri pentru astfel de investiții, 19 proiecte au rămas fără finanțare din cauza avansului greoi al procedurilor.
Clădirea destinată spațiilor de învățământ și laboratoarelor Campusului pentru învățământ dual din Sibiu a ajuns la un stadiu de realizare de 33,75%, la finele lunii octombrie. Corpul pentru cantină și bibliotecă era finalizat în proporție de 30,5%, iar clădirea care va adăposti aula și spațiul multifuncțional – 27,33%. Clădirea căminului are un avans de 31,25%, amenajările exterioare sunt finalizate în proporție de 10%, iar instalațiile sanitare și rețelele exterioare – 20%. Termenul de finalizare a campusului este 31 august 2026.
Sunt datele transmise de Ministerul Educației și Cercetării, în urma unei interpelări transmisă de Raluca Turcan, deputat PNL de Sibiu. „Este un stadiu bun care a permis ca la evaluarea realizării acestor consorții, cel de la Sibiu să meargă mai departe cu finanțare prin PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență – n.r.). Este al dolea cel mai avansat proiect din țară, după cel de la Bihor. Îi felicit pe toți cei responsabili de proiect și îi rog din suflet să mențină acest ritm”, a declarat Raluca Turcan, în cadrul unei conferințe de presă organizată vineri dimineața, la Sibiu.
Campusul aflat în construcție pe Calea Dumbrăvii este rezultatul demersurilor efectuate de un consorțiu format din Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Academia Forțelor Terestre, Primăria Sibiu, opt unități de învățământ și șase operatori economici.

Simulare a campusului de pe Calea Dumbrăvii. Sursa: Primăria Sibiu
Proiectul demarat de acest consorțiu cu fonduri prin PNRR a dus la implementarea unor stagii de practică pentru 146 de studenți și elevi, până în prezent, se mai arată în răspunsul transmis la interpelarea depusă de Raluca Turcan. Pe lângă achiziții de echipamente, materiale didactice sau mobilier, în cadrul proiectului au fost realizate și acțiuni de instruire a personalului care va utiliza instrumentele de laborator sau seturile de scule utilizate în cadrul învățământului dual.
„În cadrul proiectului au fost selectați 75 elevi (din care 41 provin din mediul rural) și 146 studenţi (din care 74 provin din mediul rural), acestora acordându-li-se burse lunare pentru susţinerea participării la educaţie şi formare profesională, precum şi alte forme de sprijin, aceste măsuri având rolul de a reduce riscul de abandon şcolar/universitar, de a creşte accesul la educaţie de calitate şi de a stimula implicarea activă a beneficiarilor în activitățile proiectului”, se mai arată în răspunsul citat.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1281


Ultimele comentarii
Acum 1 oră
???
Acum 1 oră
Sibian
Acum 1 oră
Muresan
Acum 1 oră
Sibian
Acum 1 oră
Newman