La doar 18 ani, Beniamin Fineas Fodorean a scris luni, 24 noiembrie, un capitol aparte pentru Școala Militară de Comunicații, Tehnologia Informației și Apărare Cibernetică. În fața Drapelului de luptă al unității, cel mai tânăr elev al unității a depus Jurământul Militar la o lună distanță față de colegii săi. De ce? Pentru că în 24 octombrie avea încă 17 ani.
Perioada de așteptare dintre admitere și jurământ a fost pentru Beniamin o lecție de răbdare și disciplină. „A fost o așteptare grea, dar plină de speranță. Faptul că eram singurul care trebuia să aștepte m-a făcut să devin mai disciplinat și mai răbdător. M-am motivat spunându-mi că drumul bun nu vine niciodată ușor”, a spus băiatul pentru Turnul Sfatului.
Totul a fost diferit pentru el pentru că, ceremonia de astăzi a avut loc la o lună distanță față de colegii săi.
Tânărul spune că a ales cariera militară atras de un univers în care seriozitatea, tehnologia și responsabilitatea se împletesc. „Mi-am dorit să fac parte dintr-un domeniu unde pot proteja și construi ceva valoros pentru țară, chiar de la o vârstă tânără.” Chiar dacă vârsta sa îl face „mezinul” școlii, Beniamin a arătat că maturitatea nu se măsoară în ani. „Am compensat prin muncă, disciplină și respect. Mi-am spus că maturitatea se dovedește prin fapte, nu prin ani.”
„Jur credință patriei mele, România”
Ziua jurământului a fost un moment de mândrie și emoție sinceră povestește tânărul. „Am simțit o emoție profundă și o mândrie sinceră. A fost dovada că toate lunile de așteptare au avut un rost și că locul meu este aici.” Colegii și instructorii l-au privit cu un amestec de curiozitate și respect: „Da, sunt mezinul, dar faptul că am intrat pe merit și că muncesc serios m-a făcut să fiu tratat ca un egal.”

Beniamin are un mesaj pentru tinerii care cred că vârsta poate fi un obstacol. „Nu vârsta vă limitează, ci teama. Dacă ai un vis, urmărește-l cu seriozitate. Nimeni nu e prea tânăr pentru a începe un drum care îți poate defini viitorul”, spune el.
Elevul este absolvent al Liceului Teoretic „Ana Ipătescu” din Gherla, specializarea matematică-informatică, intensiv engleză, și pasionat de tehnologie și sport: de la drumeții și fotbal, la schi. Crescut într-un sat din județul Sălaj, într-un mediu simplu dar cu principii solide, Beniamin a fost modelat de valorile familiei și comunității, care i-au conturat dorința de a urma o carieră militară.
A depus jurământul doar după 18 ani
Colonelul Gabriel - Nicușor Iancu Iacob, comandantul școlii explică de ce elevul nu a putut depune jurământul până la împlinirea vârstei de 18 ani.
„Conform legii privind pregătirea populației pentru apărare, serviciul militar se îndeplinește de cetățenii români care au împlinit vârsta de 18 ani, în formele prevăzute, una dintre acestea fiind calitatea de elev sau student al unei instituții din sistemul național de apărare și securitate națională. Tot conform legii, cetățenii care îndeplinesc serviciul militar depun Jurământul militar.”

Acesta a subliniat și noutatea situației: „Nu am mai avut așa elevi, având în vedere că sunt comandant din 1 ianuarie și acesta a fost primul Jurământ militar pe care l-am organizat”, a încheiat comandantul.
Beniamin Fodorean a absolvit anul acesta, cu diplomă de bacalaureat liceul, iar în urma procesului de selecție, a fost admis l Școala Militară de Comunicații, Tehnologia Informației și Apărare Cibernetică.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 886


Ultimele comentarii
Acum 5 ore
5
Acum 6 ore
Plot twist
Acum 6 ore
Târgul de turism
Acum 7 ore
Olguța
Acum 7 ore
Andra