Primul ghid turistic despre Sibiu, istoria clădirilor comerciale, electrificarea orașului, arhitectura sau personalitățile care au dat culoare orașului - despre toate putem afla dintr-o serie de cărți despre Sibiu tipărite în ultimii ani. Despre multe dintre aceste cărți s-a discutat la Biblioteca ASTRA astăzi, când a fost marcată pentru prima dată oficial Ziua Sibiului.
Începând de anul acesta, data de 20 decembrie este marcată drept Ziua Sibiului.
Biblioteca ASTRA este instituția care a organizat astăzi cele mai multe evenimente în oraș, iar unul dintre ele a fost dedicat cărților despre Sibiu. Peste 20 de titluri au fost selectate pentru a fi popularizate celor care doresc să afle mai multe despre orașul în care trăiesc, s-au mutat sau locuiesc temporar. Majoritatea volumelor au apărut la editura Honterus, printre care „Hanul Dumbrava și Groapa Leilor. Istorie şi istorioare din Sibiu”, de Kurt Klemens, „Sibiul în alb și negru”, de Fred Nuss, „La pas prin Sibiul vechi și nou”, de Lucia Veștemean, „Sibiul, între diplomaţie şi război, vol. I”, de dr. Toma-Cosmin Roman, „SIBIU Oameni și fapte/ Hermannstadt. Fakten-Bilder-Worte”, de Dagmar Zink, dar și „Sibiu 830”, volum coordonat de Silviu Borș și Dan Nanu, directorul Direcției Județene pentru Cultură Sibiu etc.
În cadrul evenimentului au vorbit Răzvan C. Pop, managerul Bibliotecii ASTRA Sibiu, și Dan Nanu, co-organizatorii evenimentului, dar și Benjamin Jósza, directorul Editurii Honterus.
Benjamin Józsa a făcut câte o scurtă prezentare a șapte cărți care, în opinia lui, sunt cele mai interesante pentru publicul larg și din care acesta poate afla multe informații interesante. Acesta a precizat însă că despre Sibiu sunt peste 40 de cărți.
Prezentăm mai jos cele șapte cărți alese de Józsa și argumentele sale, plus o recomandare de carte, editată când Sibiul a împlinit vârsta rotundă de 830 de ani.
„Sibiul în anul 1790”, editat și tipărit de Martin Hochmeister
„Este o carte care este greșit atribuită lui Hochmeister. El și-a pus doar numele pe ea. Hochmeister era atunci un comerciant foarte în vogă și nici nu ar fi avut timp să scrie așa o carte. Cred că era deja primar când s-a scris.
Din cartea aceasta aș dori să scot în evidență două lucruri, care ne arată că timpul trece, dar anumite chestii rămân.
Prima chestie pe care am găsit-o și am inclus-o în cartea lui Hochmeister este diploma de numire a baronului von Brukenthal ca guvernator al Transilvaniei, unde Maria Terezia ne dă un exemplu foarte bun de birocrație cât mai redusă. Diploma de numire a lui Brukenthal conține șase cuvinte: benenne zum Provinzial kanzler den Brukenthal (din germană - Îl numesc ca (și) cancelar provincial pe Brukenthal). Atât. Semnat Maria Terezia. Asta înseamnă când știi ce vrei și cu un lucru mic - o jumătate de foaie de hârtie - poți face un lucru mare pentru Transilvania; noi știm ce a făcut Brukenthal pentru Sibiu și pentru Transilvania.
A doua chestie este dacă te uiți la detalii. (În carte) avem tabelele cu mersul trăsurilor; cât costă (drumul cu) o trăsură de la A la B, în care se face o foarte interesantă diferență dintre preț, Trinkgeld (din germană – bacșiș), adică banii pe care îi dai vizitiului să bea dacă și-a făcut treaba bună, și Schmiergeld (din germană – șpagă, mită), banii pe care îi dai vizitiului ca să cumpere grăsime pentru osie ca să meargă mai repede chestiile: adică ceea ce am numi noi astăzi diferența dintre bacșiș și șpagă. Era inclusă în tabel și se știa despre asta.
E cea mai veche carte despre un oraș din Transilvania; e o descriere, pentru că nu este un ghid turistic în strictul sens al cuvântului, este un început de ghid. Dar aflăm foarte multe din cartea asta”.
„Sibiu. Portretul unui oraș din Transilvania”, Hermann și Alida Fabini
„Din 1790 trecem la un ghid turistic modern, al domnului Fabini. Trebuie să transmit o mică săgeată spre domnul viceprimar (în sala Bibliotecii ASTRA era prezent viceprimarul Sibiului, Mihai Onițiu - n.r.): noi, când am răsfoit ghidul acesta am văzut că imaginile despre Piața Mică sunt foarte vechi. L-am întrebat pe domnul Fabini de ce nu reface pozele acestea, să avem o poză ca lumea, digitală despre Piața Mică. Zice: Nu poți să le faci cu toate terasele acelea de restaurante făcute din lemn și din materiale diferite.
Eu mi-aș dori să găsim pentru cartea asta o poză nouă fără mici „înfrumusețări”, care nu fac neapărat cinste unui oraș medieval.
În rest, cartea asta, care e în limbile germană și română, este un material fotografic fantastic. Vedem cum s-a dezvoltat orașul în ultimii 20-30 de ani. Noi întotdeauna tindem să comentăm totul, dacă nu lucrăm în administrația locală: aici vedem, de fapt, cum s-a dezvoltat orașul în ultimii ani”.
„Regalul de portrete”, Fred Nuss
„Strâns legat cu Sibiul este numele regretatului fotograf Fred Nuss. Avem câteva albume ale lui. Adevărata lui fotografie a fost alb-negru, cea color a fost ceva în plus. Aș dori să vorbesc despre „Regalul de portrete” – una din ultimele sale cărți.
Aici îmi arog un oarecare merit, pentru că am tot tras de el. I-am spus: Freddie, tu ai atâtea portrete fantastice din anii 70-80, de la festivalurile de Jazz, etc. Ar fi păcat să nu le publicăm. Știm că arhiva lui în mare parte s-a pierdut, măcar pe acestea am vrut să le salvez. Și atunci am extins cartea, la dorința lui expresă, cu pozele lui color din ultimul timp în care erau portretizate nu numai personalități marcante ale Sibiului de-a lungul timpului, dar și personalități necunoscute, dar care dau culoare orașului”.
„Sibiul și electrificarea României. Cronică ilustrată 1891-2013”, Marcel Stancu
„O carte, despre care trebuie să spun ceva cu o oarecare rușine. Când domnul Stancu mi-a adus-o și am văzut-o prima dată, era o carte cu un material fotografic fantastic, dar foarte tehnică. Am întrebat direct: cine oare va citi cartea asta? Pe cine interesează electrificarea?
Trebuie să spun că domnul Stancu a zis că e sigur că se va citi, dar altul a fost cel care a dat până la urmă imboldul - domnul Martin Bottesch, fostul președinte al CJ Sibiu, care a spus: „Cartea asta, garantez eu, că o să se citească”. Așa că am luat-o de bune și într-adevăr, am tipărit-o, am retipărit-o, e la mare căutare”.
„Sibiu/Hermannstadt. Istorie ilustrată – colecție de cărți poștale 1896-1947”, Ioan Dejugan
Autorul cărții, Ioan Dejugan, are niște cunoștințe atât de vaste despre vederi, că n-am curajul să mai adaug o propoziție. Cartea este în două volume, avem o promisiune că o să apară și volumul 3: este probabil cea mai completă carte despre ilustrații poștale pe care o avem în România, după cunoștințele mele.
„Istoria clădirilor comerciale ale Sibiului: 1790-1990”, Marian Bozdoc
Când l-am cunoscut pe domnul Bozdoc, am înțeles că el și-a făcut treaba ca, la un moment dat, să-și noteze din anumite ghiduri de adrese ale Sibiului toți comercianții și meseriașii din Orașul de sus și parțial din Orașul de jos. Adică a luat casă cu casă și a notat ce a fost în 1800 și așa mai departe acolo: atelierul lui X, apoi al lui Y etc.
Când am primit-o, m-am îngrozit: avea fantastic de multă informație și una nu numai greu de procesat, dar și greu de pus în pagină, ca să aibă un sens. Probabil e singura carte pe care am corectat-o timp de 9 luni.
Este istoria clădirilor comerciale din Orașul de sus. La anul, o să tipărim istoria celor din Orașul de jos. Este gata, am vorbit cu domnul Bozdoc, dacă o să reușim cu finanțarea, o să fie. Și Orașul de jos e mult mai interesant, pentru că acolo se vede mult mai mult structura populației pe etnii, vârste, e o chestie fantastică.
„Sibiu, dragostea mea” („Hermannstadt - meine Liebe”), Miklós Boros
O carte de suflet este cea a lui Miklós Boros, unul din marii sculptori și pictori ai Ungariei, cum e acum considerat, dar și ai Transilvaniei. Este o carte în care are niște descrieri ale Sibiului, ale străzilor, ale oamenilor Sibiului. Am citit-o în trei limbi și e frumoasă în fiecare limbă.
P.S.
„Sibiu 830”
„Sibiu 830” este un volum coordonat de Silviu Borș și Dan Nanu, care este editat o dată la 5 ani. Volumul „Sibiu 830” reprezintă o sumară încercare de a reliefa anumite aspecte aniversare sau comemorative despre personalități sau evenimente care au marcat destinul Sibiului, după cum notează coordonatorii acestuia.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: carti despre sibiu
Vizualizari: 3937
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Iwebvdm
Acum 2 ore
Emil
Acum 3 ore
Dan
Acum 3 ore
Aci dutu
Acum 3 ore
Rammstein