Luni,
18.08.2025
Ploi Scurte
Acum
22°C

Barna: Iohannis nu are nicio şansă să obţină preşedinţia Consiliului European. Este o nouă intoxicare

Barna: Iohannis nu are nicio şansă să obţină preşedinţia Consiliului European. Este o nouă intoxicare

Vicepreședintele USR, Dan Barna, susține că preşedintele Iohannis nu are şanse să ajungă preşedintele Consiliului European. El pune aceste informații pe seama liberalilor.

”Preşedintele Iohannis nu a reuşit să obţină aderarea României la Schengen, cum va fi capabil să-şi negocieze locul de preşedinte la Consiliul European când, la Bruxelles, nici nu a fost discutat acest scenariu?”, întreabă Barna, potrivit unui comunicat de presă.

În opinia liderului USR, Iohannis nu ar avea nicio șansă să acceadă în această funcție.

"Preşedintele Iohannis ar putea să ajungă preşedinte al Consiliului European dacă Germania ar renunţa la susţinerea Ursulei von der Leyen pentru Comisie sau a Robertei Metsola pentru funcţia de preşedinte al Parlamentului European. Viitorul Parlament European va fi condus de o coaliţie, similară cu cea actuală, cel mai probabil, coaliţie în care poziţiile se împart, iar preşedintele Iohannis, care nu a reuşit nici măcar Schengen-ul pentru România, nu are nicio şansă în realitate pentru a obţine o astfel de susţinere. Lucru pe care l-au confirmat şi cei cu care am discutat chiar astăzi, aici, în Parlamentul European. Spuneau că nici măcar nu s-a discutat un astfel de scenariu. Ceea ce vedem la Bucureşti este o nouă intoxicare prin care, în disperare de cauză, PNL - nemaiavând niciun mesaj pentru România, după ce au mărit taxele, după ce au sugrumat economia - încearcă să promită reuşite internaţionale ale omului care e aşezat pe toboganul istoriei", declară Dan Barna.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

10 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Emil

Acum 1 an

Barna minte. Mai degraba complicele Ciolacu a sudat intrarea terestra pentru Schenghen si adus politia austriaca in porturi si aeroporturi pentru a pazi granitele Romaniei si perchezitiona mafiotii din MAI si Justitie, nu Iohannis. La Nadlac, un vames maghiar a perchezitionat si articulat doua palme peste faţa unui sef de post MAI, fara nicio jena de prezenta lumii.
Raspunde

L

Acum 1 an

NU, acest ins nu mai merita nici un privilegiu dupa aroganta si nesimtirea celor dou mandate nemeritate. La scoala cu el si *** (Acest mesaj a fost moderat din cauza limbajului licențios)

Raspunde

Valjan

Acum 1 an

Acest mesaj a fost șters din cauza limbajului licențios.

Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Emil

Acum 1 an

Presa scria ca are deja un birou de sef la sediu NATO.
Raspunde

Denisa holistic minfulness

Acum 1 an

Oamenii nostri minunati, Dan Barna, Clotilde, Dacian si Dominiq vor schimba aceasta tara medievala din temelii! Votam USR si REPER sa nu trebuiasca sa plecam din tara de frica celor care ne vor arunca in temnita daca ne iubim cu persoane de acelasi gen!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

HBomb

Acum 1 an

Barna moare de ciudă când aude zvonurile despre Iohannis și se bagă și el neîntrebat în discuție, să toarne apă rece ... :))) Mai bagă și texte că i-ar fi confirmat cunoscuții lui din Parlamentul European. Dănuț mai degrabă a vorbit cu ei ca să bage strâmbe, nu ca să i se confirme, că el e genul căruia nu-i mai ouă găinile dacă îi merge bine vecinului.
Raspunde

Till Eulenspiegel

Acum 1 an

Il contrazic pe dl Barna: cu un slogan bun poti face minuni! Exemplific: ''Votati Iohannis-oricind poate fi vecinul dumneavoastra!''
Raspunde

Ban Darna

Acum 1 an

Un lucru e sigur: Iohannis e presedintele blaturilor.
Raspunde

Sibian

Acum 1 an

Da ' la ce-i trebuie functie dlui presedinte? isi incheie mandatul, pe urma sta la soare sau la umbra, dupa caz... Merge la tenis, la golf, iarna, la schi, la receptii... Are cu ce sa-si ocupe timpul, nu-i trebuie presedintiia Consiliului European...
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Bradu

Acum 1 an

minte sasalucul nostru iubit !
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus