Turnul memorial din Dealul Gușteriței are un monument înrudit pe Valea Oltului mai puțin cunoscut. Ambele elogiază vitejia nemților împotriva românilor în Bătălia Sibiului

Turnul memorial din Dealul Gușteriței este considerat în zilele noastre unul dintre cele mai vizibile și reprezentative obiective din oraș, marcând priveliștea asupra Sibiului într-un mod similar cu Turnul Bisericii Evanghelice sau linia Munților Făgăraș. Într-o vreme, monumentului respectiv i s-a spus Turnul lui Falkenhayn, după generalul care a condus trupele germane în Bătălia Sibiului, acesta învingând Armata Română venită să elibereze Transilvania. Puțini sibieni știu că turnul din Dealul Gușteriței are un monument înrudit pe Valea Oltului, ridicat tot de nemți în cinstea victoriei lor asupra românilor. Ambele își au obârșia în Bătălia Sibiului.

Desfășurată între 26 și 29 septembrie 1916, Bătălia Sibiului a avut loc între Corpul 1 Armată român și Armata a 9-a germană, momentul decisiv fiind intrarea oficială a României în Primul Război Mondial de partea Antantei. Planul era ca Armata Română să elibereze Transilvania, una dintre principalele căi de acces fiind Valea Oltului, conform ”Ipotezei Z”.

”Avem un plan, denumit ”Ipoteza Z”, care înseamnă o ofensivă în nord și o defensivă în sud, pe aliniamentul Dunării. Sigur, Dunărea aceea fără Porțile de Fier, nu este chiar un fluviu pe care să-l traversezi cu ușurință. Părea cumva logic, dar sunt totuși 1.500 de kilometri de front pe care noi trebuia să-i asigurăm cu aproximativ 600.000 de militari. Dar la 600.000 de militari, să ne uităm cu atenție, 200.000 nu au armă individuală. Deci noi putem mobiliza până la 800.000, mobilizăm 600.000, dar 200.000 dintre ei intră în război contemplând războiul. Este o nebunie! Pe frontul care se întindea de la Marea Baltică și până în Galiția, zona de nord a Moldovei, tot de aproximativ 1.500 de kilometri, Rusia avea două milioane de oameni numai în prima linie. Adică este o problemă în primul rând de gândire, vrei să faci un asemenea tip de război când vezi cum arată puterile centrale în acel spațiu și tu te duci în Transilvania, trecând Carpații, care ar fi putut să fie un lanț defensiv. Vorbim despre toată linia Carpaților și a Dunării”, explică Florin Sperlea, istoric și profesor de istorie militară la Academia Forțelor Terestre din Sibiu.

Linia frontului / Ipoteza Z (Sursa foto: Wikipedia.ro)

Declarațiile de mai sus au fost făcute în ”Podcastul de istorie sibiană” realizat de Răzvan Pop. Florin Sperlea a mai arătat în discuția dedicată Bătăliei Sibiului că Armata Română era formată la momentul respectiv într-o majoritate covârșitoare de țărani analfabeți, conduși de mulți ofițeri intelectuali fără pregătire sau experiență militară. Deși există numeroase dovezi clare ale curajului cu care au luptat, realitatea este că soldații români erau foarte slab dotați și pregătiți. Unii refuzau să folosească în lupte grenadele pentru că nu înțelegeau cum funcționează și le evitau din superstiție. Alții trăiau cu impresia că soldații germani sunt atât de bine pregătiți încât pot ținti de la distanță prin țeava puștii lor, glonțul ajungându-le în față. Iar pe linie ierarhică liderii lor erau în multe cazuri mai degrabă teoreticieni în arta războiului, decât iscusiți în a-și motiva soldații și a-i conduce în luptă.

Trupele Armatei Române trecând Carpații. (sursa: wikipedia.org)

Acestea sunt unele dintre motivele pentru care Bătălia Sibiului a reprezentat o zdrobitoare înfrângere pentru români.

”Pe acest front de 1.500 de kilometri noi avem doar o zonă, unde gândim o ofensivă pentru preluarea Transilvaniei. Ea inițial merge foarte bine, în Brașov oamenii sunt bucuroși că au venit trupele române. Dar cu Sibiul se întâmplă această ciudată non-avansare. De ce? Pentru că, teoretic, după trecerea Carpaților - în logica aceasta a unui război al armatelor de masă care are o relevanță foarte mare desfășurarea de forțe și apărarea flancurilor – trupele românești trebuiau să ajungă pe un aliniament geografic major pe care să-l întărească. Acela era Mureșul. Dar acest obiectiv era strâns legat și de felul în care rușii acționează în nord, în Galiția. Ei bine, rușii nu au atins obiectivele pe care le aveau stabilite și atunci există o temere a Armatei Române că nu se poate instala pe Mureș, neavând flancul drept asigurat. Și rămân în zona Tălmaciu, unde orașul fusese evacuat de autoritățile austro-ungare. Orașul este și un punct important în privința depozitelor de armament și muniție, pe care le lasă fără niciun fel de probleme acolo. Asta face ca gruparea germană să se constituie împotriva ofensivei românești, trupele fiind conduse de feldmareșalul Erich von Falkenhayn. Falkenhayn scrie în memoriile lui ”niciodată, în toată cariera mea, nu am văzut o asemenea posibilitate de a avansa și de a aduce peste 70.000 de oameni atât de rapid, într-o zonă atât de apropiată de front, în care să nu mă deranjeze nicio clipă inamicul”. El e uimit că românii stau cuminți acolo, în zona Tălmaciu, și el poate să aducă liniștit în Transilvania trupe de forța a aproape 70.000 de oameni”, a mai detaliat Florin Sperlea în ”Podcastul de istorie sibiană”.

Erich von Falkenhayn (Sursa foto: Wikipedia.ro)

Armata Română stă aproape o lună în zona Tălmaciu, cu o parte din trupe ajungând până în Poplaca și pe Valea Sadului către Cisnădioara, altele aproape încercuind Sibiul pe la Cornățel, Bradu și Avrig. Șelimbărul a fost intens bombardat, fiind în mare parte distrus. Cu toate acestea, românii nu înaintează și nici nu pun o presiune mare pe oraș, nemții având răgaz suficient să aducă armament și soldați în pregătirea luptelor. Falkenhayn, spre exemplu, a discutat planurile de luptă în clădirea care astăzi adăpostește rectoratul Universității ”Lucian Blaga”. Pe de altă parte, acesta este și unul dintre motivele pentru care Sibiul a scăpat aproape intact.

Linia frontului la începutul ostilitățiilor din 1916. (Sursa foto: wikipedia.org)

”Sibiul în acel moment intrase într-un secol 20 modern. Sibiul avea o uzină electrică ce aducea în acel moment energie electrică în casele oamenilor. Avea o uzină de apă care încă mai funcționează în zona drumului spre Poplaca prin care reușeam să avem apă curată mai peste tot. Străzile erau pavate. Era o populație de o calitate financiară bună. E adevărat că mulți au plecat, dar din Sibiu în momentul în care armata austro-ungară se retrage este evacuată inclusiv Mitropolia Ardealului, Muzeul Brukenthal pleacă la Oradea, cu toate valorile sale. Sibiu era un oraș interesant, cu o populație majoritar săsească, dar erau și foarte mulți români, care erau văzuți cu o oarecare curiozitate de către sași, întrucât venea Armata Română. Astfel este găsit Sibiul”, descrie istoricul Răzvan Pop Sibiul anului 1916.

Albert Dörr la intrarea în Catedrala Evanghelică (Sursa foto: Razvanpop.ro)

Primarul Sibiului de atunci, Albert Dörr, strămoșul prim preotului Bisericii Evanghelice de astăzi, Kilian Dörr, s-a întâlnit cu o parte din conducerea armatei române cerându-le să nu bombardeze orașul pentru a-l proteja. Câțiva ofițeri români chiar întreprind două raiduri cu calul prin oraș, unul fiind împușcat pe strada Mitropoliei dintr-un pod. Ulterior, când luptele s-au încins, câteva obuze au căzut totuși în Sibiu. Unul a lovit în Piața Mare, în fața primăriei din zilele noastre, explozia omorând doi copii. Altul a lovit turnul Catedralei Evanghelice din Piața Huet fără a exploda, fiind descoperit abia în 2020. Detalii despre acest caz puteți citi aici.

Luptele efective în Bătălia Sibiului au durat doar trei zile, între 26 și 29 septembrie 1916. Românii s-au retras treptat de pe toate liniile către Valea Oltului, suferind înfrângeri aproape pe toate fronturile. Armata a 9-a germană era mai bine dotată și pregătită din orice punct de vedere. Pentru a slăbi și mai mult apărarea românilor, nemții au adus trupele speciale ”Deutsche Alpenkorps”, un fel de ”Vânători de munte”, foarte bine instruiți și căliți în bătălii grele în vestul Europei.

Conducătorii Armatei Române încă aveau acea viziune romantică din poeziile lui Mihai Eminescu, după cum povestește istoricul Florin Sperlea: ”Râul, ramul, mi-e prieten numai mie, iară ție dușman este...”. În traducere liberă, se credea atunci că Munții Carpați sunt impenetrabili, că nimeni nu-i poate trece și că nemții vor ataca pe la Tălmaciu și Turnu Roșu. ”Deutsche Alpenkorps” au avut un alt plan: Au urcat munții pe la Jina, apoi au traversat Cindrelul înspre Valea Oltului. Unii țărani din satele vecine de pe traseu i-au observat și au încercat să avertizeze conducerea Armatei Române, însă au fost primiți cu scepticism. ”Imposibil!”, li s-ar fi răspuns.

”Deutsche Alpenkorps” au coborât pe Valea Oltului în zona Boița, Lazaret și Câineni, provocând mari pierderi Armatei Române. În unele cazuri vânătorii de munte nemți au fost respinși, în altele, succesul lor a însemnat o baie de sânge pentru trupele române. Aflați în retragere, românii au fost așteptați la ieșirea de pe Valea Lotrioarei cu mitralierele pregătite, urmând un adevărat măcel. Epuizați, demoralizați și răniți, românii au fost secerați de gloanțele germane. Este vorba despre zona unde în 2024 ne bucurăm că ajungem cu mașina pe trei benzi și putem depăși TIR-urile de pe Valea Oltului.

Așa arată astăzi unul din locurile unde în 1916 s-au dat lupte grele

În cinstea acestei victorii majore pentru ei, soldații germani au ridicat un mic monument pe Valea Oltului, în Lazaret. Arhivele consemnează inclusiv unele fotografii și gravuri cu soldații germani pozând mândri lângă monumentul cu inscripția: ”Deutsche Alpenkorps – 26-29.IX.1916”.

Urmele monumentului ridicat de nemți în cinstea victoriei corpului alpin

Reporterul Turnul Sfatului a cercetat zona și la indicațiile istoricului Răzvan Pop a găsit placa memorială edificată de nemți. Inscripția a fost ștearsă în mod intenționat ulterior, rămânând doar câteva urme scrijelite. În plus, intemperiile au afectat în mod grav monumentul, existând semne clare ale erodării. Doar forma plăcii memoriale, urmele inscripțiilor și stâncile neschimbate din jur dând certitudinea că locul este același.

În plus, am alăturat în imaginile pe care le puteți vedea mai jos câteva ilustrații de epocă și fotografii contemporane:

Sursa foto istorică: Alamy.com

Sursa foto istorică: Alamy.com

(Sursa foto istorică: wikipedia.org)

Celălalt monument ridicat în urma ”Bătăliei Sibiului” este turnul din Dealul Gușteriței. Conform Urbana SA, societatea care administrează astăzi turnul, edificiul a fost inaugurat în anul 1918.

”În Landwirtschaftliche Blätter (nr. 41/13.10.1918) este menționat faptul că o piatră memorială a fost pusă pe Dealul Gușteriței (Grigoriberg), în amintirea „Bătăliei Sibiului”, înainte de a se termina războiul. Construcția turnului (oficial „Denkmalsturm” – Landwirtschaftliche Blätter, Nr. 41, 13.10.1918) a început în primăvara anului 1918 și s-a finalizat în septembrie același an. Lucrările de construcție au fost realizate sub conducerea locotenentului major Plattner din armata germană, după planurile arh. Karl Ulrich. Populația comitatului Sibiu a sponsorizat construcția prin contribuții personale între anii 1917-1918. (Siebenburgisch Deutsches Tageblatt). Slujba a fost oficiată de către preotul Hermann Klöss, la 29 septembrie 1918”, informează Urbana.

După inaugurarea monumentului (care a avut loc cu două luni înainte de Marea Unire de la 1918), odată cu noua realitate politică și socială, în februarie 1919, turnul a fost dinamitat pe toate cele patru colțuri, încercându-se dărâmarea lui. Se observă, de asemenea, urmele de gloanțe pe corpul clădirii. Fotografiile de epocă confirmă faptele petrecute. Cel mai probabil tot atunci a fost șters și monumentul de pe Valea Oltului.

Alte detalii interesante despre ultima mare bătălie a Sibiului puteți afla urmărind ”Podcastul de istorie sibiană” de mai jos:

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815