Pe Rossbach s-au găsit de curând leșuri de animale moarte aruncate în albia pârâului. Pe Cibin, în zona cartierului Ștrand, sibienii se plâng că sunt prea multe gunoaie și așteaptă să vină cineva să le strângă. Valea Săpunului a fost nivelată pentru că nu mai încap mașinile lângă blocuri. Oricât de iubitori de natură ne considerăm, realitatea este că avem o relație nocivă cu mediul înconjurător și cursurile de apă din jurul Sibiului.
În aceste condiții reporterul Turnul Sfatului a făcut zilele trecute o plimbare pe malul apei, de pe Valea Ștezii, prin Rășinari și până în Tropini. Am descoperit o imensă groapă de gunoi. Rășinărenii au luat două cursuri de apă de o frumusețe deosebită, care le trec prin spatele curții, și le-au transformat pe alocuri în haznale.

Am început luni dimineață cu Poiana Ciucaș, principalul loc de ieșit la grătar și iarbă verde pentru o mulțime de sibieni. Am găsit, imediat după week-end, o apă de munte curată, limpede, cu un susur relaxant. Pe ici, pe colo, erau împrăștiate de vânt câteva deșeuri: pungi de plastic, pahare de cafea, dar nimic care să te îngrozească. Există numeroase pubele și erau folosite. Practic, este exact cum te-ai aștepta să găsești în principala atracție pentru ieșit la grătar a Sibiului.

Următoarea oprire a fost la intrare în sat și deja situația începe să se schimbe. Apa Ștezii rămâne în continuare la fel de curată, dar în jurul pensiunilor de pe mal deja se pot observa numeroase deșeuri aruncate în albie. Ba chiar există poteci din curte către malul apei, unde se vede din drumul județean că se aruncă gunoaie.

Puțin mai jos, la primele case de la intrare în sat, apar deșeurile din construcții. Deja nu mai vorbim de câteva PET-uri, ci de transporturi de moloz.

Primul pod când intri în Rășinari dinspre Păltiniș are în aval un mic părculeț ce pare abandonat pentru că este neîngrijit. În amonte deja se văd foarte ușor curțile localnicilor care și-au creat porți, prin spate, cu ieșire direct la râu. Pe acolo aruncă gunoi de grajd, deșeuri menajere, mizerii de prin bătătură și iarăși moloz. Pe aici Șteaza începe să aibă culoarea roșie de la țiglele care pavează albia.
Următoarea oprire a fost în fața primăriei, unde am găsit un alt pârâu. Poate pentru că aici oamenii sunt mai atenți, poate pentru că este în centrul comunei, ori pentru că pe aici trece primarul, nu cunosc motivul exact, dar aceasta este zona unde pârâul arată aproape idilic: iarbă verde, câteva floricele, două-trei rațe la scăldat și foarte puține gunoaie. Dacă așa ar arăta peste tot am putea spune că rășinărenii sunt oameni civilizați.

Aproximativ un kilometru în aval de primărie ți se întoarce stomacul pe dos. Și este un eufemism. Nu ne-am aventurat pe cărări nebătute, nu am intrat prin curțile oamenilor, ci doar am oprit pe marginea drumului principal și ne-am uitat la apă. Am găsit oase și bucăți de cadavre de animale, iarăși gunoi de grajd, gunoi menajer, PET-uri, doze de aluminiu, borhot rămas de la pălincă, practic aici se aruncă orice. E atât de comun fenomenul încât zidul de protecție are o gaură prin el și o potecă merge din stradă până la malul apei. Judecând după urme aici este adus gunoiul cu roaba și zvârlit în pârâu.


Ne-am oprit și în dreptul Montana Garden, principalul obiectiv turistic al Rășinariului. Am găsit aceeași cantitate mare de deșeuri, plus enorm de multe deșeuri din construcții. Prin apropiere cele două cursuri de apă se unesc și formează chiar o mică cascadă. În care zac zeci de PET-uri și pungi din plastic. Pe această porțiune albia Sevișului deja este roz-roșiatică, de la prea multe țigle aruncate în ea. Nu mai seamănă deloc cu un mic râu de munte cu apă cristalină.



Câteva sute de metri mai jos, molozul este aruncat direct pe marginea drumului. O roată de Mercedes, gresie, faianță, bucăți de tencuială... totul la vedere. Pe aici trec mii de mașini zilnic și probabil sute de oameni cu bicicletele sau pe jos. Suntem atât de obișnuiți să vedem gunoaie peste tot încât pur și simplu nu mai băgăm de seamă când ele ajung sub nasul nostru, în plină zi.

În zona unde drumul județean se intersectează cu șinele de tramvai, pe partea dreaptă cum vii spre Sibiu se face un mic drum de pământ. După vreo sută de metri de la asfalt am descoperit un spațiu unde se aruncă moloz în cantități aproape industriale. Nu am dovezi clare, dar bănuiesc faptul că aici ajung mai toate anunțurile acelea de pe Olx cu ”ridic moloz din Sibiu”. Un întreg mal este pavat cu țiglă și faianță. În plus, aerul este atât de contaminat încât abia poți să respiri din cauza mirosului de putrefacție.

Tot aici am descoperit, mergând după miros, o mulțime de cadavre de oi aduncate pe malul apei. Când plouă, apa spală mizeria și duce focarul de infecție spre Sibiu și Cisnădie.
Am stat de vorbă, pe urmă, cu primarul din Rășinari. Bucur Bogdan spune că zi de zi pe postul de televiziune local se fac anunțuri către populație, iar la primărie sunt anunțuri publice să nu arunce gunoaie. Există contract încheiat cu firmă de salubrizare, vine și le ia orice deșeu de la poartă, oamenii nu au motiv să arunce în pârâu. Amenzi, este adevărat, nu se dau. Dar nici nu are cine. Primăria discută de ceva vreme cu Asociația comunelor despre posibilitatea înființării Poliției Locale prin asocierea mai multor unități administrative. Momentan nu există legislație și discuția este una pur teoretică, dar altfel nu are cine să meargă pe la oameni să-i întrebe de gunoaiele din pârâu.

Nu în ultimul rând am vorbit cu primarul despre cantitatea mare de moloz. Aici explicația este cu totul alta. „Cei mai mulți au înrădăcinată credința că dacă aruncă moloz sau țigle pe malul apei, când plouă tare și se umflă apele nu mai spală malul. Scopul este să împiedice eroziunea malului, astfel încât apele să nu le ajungă în curte. Practic ei consideră că aruncând moloz consolidează malul, deci fac un bine”, spune Bucur Bogdan.
La final, ar fi foarte ușor să dau o căutare pe google și să pun câteva poze cu pârâuri de munte care traversează sate din Europa de Vest. Dar asta n-ar ajuta pe nimeni. În loc să stea cu spatele la apă și să o folosească drept bandă rulantă pentru aruncarea deșeurilor, prin alte țări oamenii se pun cu fața la pârâu, pun bănci, plantează copaci și-l folosesc pentru relaxare.

Așa arată pârâul la ieșirea din Rășinari, în Pădurea Dumbrava, când scapă de zona populată
Rășinariul a fost la finalul anului 2022 marele câștigător al României la cea de-a doua competiție mondială „Best Tourism Villages”. Potențialul este uriaș, frumusețea este acolo, trebuie doar să nu o acoperim cu gunoaie. Altfel, ce le spui turiștilor când se opresc pe malul apei și privesc mizeria?

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 11616

Ultimele comentarii
Acum 11 ore
Gelu
Acum 11 ore
Lucian
Acum 11 ore
Emil
Acum 11 ore
Poze, poze, poze -vedetisme si sefii
Acum 11 ore
Emil