Luni,
18.08.2025
Thunderstorm
Acum
19°C

Fodor: „Ieri am primit vestea, Guvernul a alocat sumele pentru spitalul CF”

Fodor: „Ieri am primit vestea, Guvernul a alocat sumele pentru spitalul CF”

Primarul Astrid Fodor spune că în ziua următoare alegerilor locale a fost înștiințată că Executivul a alocat sumele necesare despăgubirii proprietarului uneia dintre clădirile Spitalului CF, care ar urma transferat Sibiului.

„Va urma foarte curând preluarea. S-a aprobat alocarea de către Guvernul României a sumelor cu care trebuie să fie despăgubit proprietarul clădirii. Ceea ce e foarte bine. Astfel, noi putem să preluăm spitalul fără alte probleme”, a declarat Astrid Fodor, primarul Sibiului.

Preluarea Spitalului CF din Sibiu din administrarea Ministerului Transporturilor de către Primăria Sibiu este un subiect discutat între autoritățile locale și centrale de anul trecut. Au fost aprobate mai multe normative în acest sens. Clădirea principală a spitalului a fost retrocedată, iar pentru exproprierea acesteia discuțiile de la nivel central au avansat suma de un milion de euro.

În august anul trecut, directorul actual al Spitalului estima că instituția va fi transferată în subordinea Primăriei în septembrie 2023. 

Conform declarațiilor de până acum ale lui Astrid Fodor, spitalul CF ar urma transformat în Spital municipal. În prezent are un număr de aproape 70 de paturi, dintre care 63 alocate spitalizării continue. În spital se regăsesc compartimente de Cardiologie, de Boli cronice, de Chirurgie generală, Chirurgie sau ATI.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

Un om

Acum 1 an

Ce trist... Faptul că a avut un nume si o tradiție cu valori, e vorba despre tot ce a însemnat istoria CFR, acestea l-au făcut să fie altfel .
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus