Sâmbătă,
13.09.2025
Ceata
Acum
11°C

20 de cazuri de violență domestică în Sibiu, în ultimele trei zile. Polițiștii au deschis trei dosare penale

20 de cazuri de violență domestică în Sibiu, în ultimele trei zile. Polițiștii au deschis trei dosare penale

În ultimele trei zile, între 12 și 14 iulie, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, polițiștii din sistemul de ordine și siguranță publică au răspuns la 20 de apeluri telefonice prin care se sesizau fapte de violență domestică.

În toate situațiile, polițiștii sibieni au aplicat întreaga gamă de măsuri specifice, fără a fi emis ordin de protecție provizoriu, fie pentru că nu s-a impus, fie pentru că victima a refuzat acest lucru. În 3 cazuri, în schimb, s-au deschis dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.

„Violenţa domestică reprezintă un tipar de comportamente folosit pentru a obţine sau a menţine puterea şi controlul asupra unui partener intim. Se poate manifesta prin acțiuni fizice, sexuale, emoționale, economice sau psihologice sau amenințări de acțiuni care influențează o altă persoană. Acestea includ orice comportamente care sperie, intimidează, terorizează, manipulează, rănesc, umilesc pe cineva.

Violența domestică afectează persoanele din toate mediile socio-economice și din toate nivelurile de educație, indiferent de rasă, etnie, vârstă, orientare sexuală, religie sau sex”, transmite IPJ Sibiu.

Sfaturi de la IPJ Sibiu pentru victimele violenței domestice

Dacă te afli în oricare dintre situațiile abuzive descrise mai sus, trebuie să știi că:

- Nu ești tu de vină pentru că ai fost bătut/ă sau maltratat/ă

- Nu ești tu de vină pentru comportamentul abuziv al partenerului/partenerei tău/tale;

-  Meriți să fii tratat/ă cu respect;

- Meriți să trăiești în siguranță și să ai o viață fericită;

- Nu ești singur/ă! Există oameni care doresc să te ajute.

Dacă te afli în oricare dintre situațiile abuzive descrise mai sus, poți să:    

- Îţi faci un plan de siguranţă care să conţină persoanele cu care poţi discuta despre abuz, care îţi pot oferi un refugiu în caz de nevoie, care te pot consilia şi sprijini, care pot să depună mărturie în cazul în care se ajunge la proces şi cărora le poţi da spre păstrare documentele tale importante, bani, numerele de telefon la care poţi apela la nevoie, lista cu obiectele de care ai nevoie în cazul în care trebuie să pleci;

- Să te prezinţi la medicul legist pentru constatarea leziunilor produse prin agresare şi obţinerea certificatului medico-legal;

- Să te prezinţi imediat la Poliţie pentru a depune plângere;

- Să te adresezi Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Drepturilor Copilului în cazul în care copiii au asistat la violenţe sau au fost victimele violenţelor;

- Să nu îţi retragi plângerea;

- Să soliciţi instanţei de judecată emiterea unui ordin de protecţie care te va apăra de agresor.

Mai multe informații despre violența domestică găsiți aici:

https://sb.politiaromana.ro/ro/prevenirea-criminalitatii/programe-prioritare/violenta-domestica

https://sieureusesc.ro/

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus