În urma unei proceduri de achiziție Primăria Municipiului Sibiu a contractat serviciile de gestiune a iluminatului public din Sibiu și stațiunea Păltiniș pentru următorii 4 ani. Contractul s-a semnat cu asocierea Flash Lighting Services SA – Electro Con Impex – MK Ilumination SRL, anunță luni reprezentanții administrației locale.
“Firmele contractate vor asigura întreținerea iluminatului public, dar și continuarea modernizării acestuia, conform planificării înaintate de Primăria Sibiu. Până în prezent, în baza precedentului contract încheiat în 2020, pentru o perioadă de 4 ani, am reușit să modernizăm 65% din iluminat, mai mult de jumătate fiind deja conectat la sistemul de telegestiune care permite monitorizarea și controlul de la distanță. În plus, tot prin acest contract vom asigura și iluminat festiv pentru sărbătorile de iarnă,” transmite Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu prin intermediul unui comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, în ultimii 4 ani, timpul mediu de remediere a problemelor uzuale semnalate la iluminatul public de către cetățeni a fost de 24 de ore, iar în cazul problemelor mai ample la rețeaua de iluminat, timpul mediu de remediere a fost de 72 de ore. De asemenea numărul de reclamații a scăzut semnificativ și constant. Astfel, dacă în 2020 au fost înregistrate 2.800 de sesizări, în 2024 au fost transmise până în prezent 441 de sesizări, „ceea ce indică o funcționare mai eficientă a rețelei, în urma lucrărilor de modernizare și întreținere constantă.”
Contractul în valoare de 49,2 milioane de lei include:
· Întreținerea și menținerea în funcțiune a sistemului de iluminat public. Pentru aceasta asocierea contractată va prelua sesizările din partea cetățenilor cu privire la problemele apărute, transmise telefonic, prin e-mail sau prin modulul Raportări Incidente din Sibiu City App. Astfel, disfuncționalitățile vor fi soluționate mai rapid
· Continuarea modernizării sistemului de iluminat și extinderea acestuia
· Optimizarea și reducerea consumului de energie electrică a iluminatului public prin aplicarea programelor de reducere a intensității luminoase și programarea orelor de aprindere și stingere, conform instrucțiunilor transmise de Primăria Sibiu;
· Administrarea sistemului de telegestiune și extinderea acestuia pentru toate aparatele de iluminat care se vor monta în continuare;
· Realizarea iluminatului ornamental – festiv pentru sărbătorile de iarnă
Iluminatul public cuprinde:
- 295 de km de rețea de iluminat în Sibiu și stațiunea Păltiniș
- 11.616 corpuri de iluminat sunt instalate în oraș și în Păltiniș, la care se adaugă aproape 400 de aparate de iluminat în pavaj pentru asigurarea iluminatului arhitectural
- 7.500 din totalul corpurilor au fost modernizate, fiind ecoeficiente (LED)
- 6.600 de corpuri de iluminat sunt deja conectate la sistemul inteligent de monitorizare și control de la distanță
(sursă date/foto Primăria Sibiu )
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Flash Lighting Services SA – E , contract milioane lei gestiona , iluminat public , Primărie Sibiu
Vizualizari: 943
Ultimele comentarii
Acum 55 minute
Andu
Acum 57 minute
Rob
Acum 1 oră
Barosanu
Acum 1 oră
Joan
Acum 1 oră
Asa ceva...