Vineri,
06.12.2024
Parțial Noros
Acum
4°C

Mai multe programe și cursuri de la trei facultăți din cadrul ULBS au adoptat formatul hibrid de studii

Mai multe programe și cursuri de la trei facultăți din cadrul ULBS au adoptat formatul hibrid de studii

Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS) a adoptat formatul hibrid pentru mai multe programe și cursuri de la trei facultăți. Decizia are la bază conceptul de autonomie universitară, dar și normele ARACIS.

La începutul acestui an univeritar, trei facultăți au transmis conducerii universității propunerile lor pentru susținerea activităților în regim mixt (fizic/online). Este vorba despre Facultatea de Drept, Facultatea de Științe Socio Umane și Facultatea de Științe. Propunerile vizau doar programele de la unele departamente, iar î ncazul celor de la Drept – toate programele de la master.

Recent, Senatul ULBS a adoptat Metodologia privind desfășurarea activităților didactice în sistem mixt – un document ce reglementează modul de organizare a proceselor de predare, învățare și cercetare, utilizând atât interacțiuni față în față, cât și tehnologii online sincron. Potrivit documentului, metodologia este fundamentată pe autonomia universitară și standardele ARACIS, respectând Legea Învățământului Superior.

Documentul descrie condițiile pentru organizarea activităților mixte, modul de desfășurare a activităților online sincron, cum sunt protejate datele, obligațiile administrative, dar și cum are loc evaluarea studenților în sistem mixt etc. Spre exemplu, cadrele didactice au obligația de a adapta materialele pentru formatul online, de a transmite link-uri pentru acces și de a raporta lunar desfășurarea activităților, iar studenții trebuie să participe folosind conturile instituționale, având camerele video și microfoanele funcționale la cerere. De asemenea, înregistrarea sesiunilor se face doar cu acordul explicit al studenților, în scop educațional. Participanții care nu sunt de acord cu înregistrarea pot opta pentru părăsirea videoconferinței și vor fi declarați absenți. In ceea ce privește evaluarea, aceasta va avea loc obligatoriu prin prezență fizică, cu excepția cazurilor în care va fi instituită o stare de alertă sau de urgență, caz în care aceasta va avea loc conform procedurilor stabiliteîn perioada Covid.

Metodologia poate fi consultată aici.

Programe și cursuri hibrid la ULBS

„Activitatea didactică și de cercetare din universitatea noastră se desfășoară  cu prezență fizică, la formele de invățământ cu frecvență și frecvență redusă (în cazul studiilor doctorale), încurajând astfel dialogul nemijlocit între cadrele didactice și studenți, în spațiile de învățare dedicate. Cu toate acestea, există și situații unde predarea și cercetarea se pot desfășura în sistem mixt, prin utilizarea resurselor electronice, informatice și de comunicații sincrone specifice, respectiv online. În prezent, la solicitarea facultăților, formulată în temeiul autonomiei universitare, în condițiile prevăzute de ARACIS, în anul universitar 2024-2025, la ULBS se desfășoară în sistem mixt următoarele programe”, au transmis reprezentanții ULBS la solicitarea Turnul Sfatului.

Astfel, cele mai multe programe de licență și master care vor avea cursuri în format hibrid sunt în cadrul Facultății de Științe Socio-Umane. Printre acestea se numără:

Departamentul de Asistență Socială, Jurnalism, Relații Publice și Sociologie

Programul de licență Asistență Socială:

Plasamentul si adopția copiilor, curs

Construcția socială a copilăriei, curs

Programul de licență Comunicare și Relații Publice:

Comunicare publica, curs si seminar

Limbă străină în științele comunicării, anul I și II, seminar

Tehnici de persuasiune, curs și seminar

Programul de licență Jurnalism:

Introducere în jurnalismul radio, seminar

Presa de agenție, curs și seminar

Programul de licență Sociologie:

Construcția socială a copilăriei, curs

Sociologia comunicării, curs

Sociologia comunităților, curs

Programul de master Asistența Socială a Grupurilor Vulnerabile. Politici și strategii de intervenție:

Protecția copilului, curs

Programele de master Leadership și Management Organizațional și Selecția și Gestiunea Resurselor Umane:

Comunicare in organizaţii, curs si seminar

 

Departamentul Relații  lnternaționale, Științe Politice și Studii de Securitate

Programul de master Securitate și Relații internaționale

Programul de master Managementul integrării europene și administrației publice

 

Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic

Program de master Managementul educațional

Program de master Intervenții educaționale în școala incluzivă

Modul psihopedagogic nivel I (postuniversitar) și nivel II ( zi și postuniversitar)

 

Departamentul de Psihologie 

Program de master Psihologie clinică, consiliere psihologică și psihoterapie

Program de master Psihologie medico-legală și criminalistică, evaluare și intrevenție

Program de master Psihologia muncii și organizațională, diagnoză și intervenție ocupațională.

 

La Facultatea de Științe trei cursuri adoptă formatul hibrid: două de la programele de licență - Metode avansate de programare și Procesarea imaginilor - și unul de la master - Etică și integritate academică.

La Facultatea de Drept, toți masteranzii vor putea activa conform sistemului mixt.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor

Comentarii

1 comentarii

Q

Acum 3 săptămâni

Și io care credeam că hibrid la ULBS înseamnă securist/nesecurizat, agresor sexual/neagresor. Dar de fapt nu e asta, că securici sunt toți și agresori sexuali cel puțin tacit tot așa, toată lumea.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus