Luni,
15.09.2025
Ceata
Acum
15°C

Biserica Evanghelică își sfătuiește credincioșii să voteze cu „un candidat democratic”, pro UE și NATO

Biserica Evanghelică își sfătuiește credincioșii să voteze cu „un candidat democratic”, pro UE și NATO

Episcopul Bisericii Evanghelice din România, Reinhart Guib, a declarat marți, într-o conferință de presă, că cei aproape 11.000 de enoriași de la noi din țară sunt sfătuiți să voteze 'un candidat democratic' la alegerile prezidențiale din luna mai, care să fie pro UE și NATO, scrie Agerpres. 

'În ciuda unei perioade dificile pline de tulburări și frustrări politice, economice, mediatice, avem încredere în maturitatea alegătorilor de cetățenie română, care înțeleg să distingă între o politică care promovează poziții dăunătoare, extremiste, așa-zise suveraniste și o politică cu scopul dezvoltării României pe plan democratic, economic, cultural, deschis, în cadrul Uniunii Europene și al NATO. Îndemnăm concetățenii din țară și străinătate să-și exprime votul cu responsabilitate. Așa să ne ajute Dumnezeu!', a afirmat episcopul Reinhart Guib.

Episcopul Bisericii Evanghelice din România a explicat că îi îndeamnă pe credincioși să voteze cu 'un candidat democratic'. Prin 'candidat democratic', Reinhart Guib a spus că înțelege 'toți cei care nu sunt suveraniști'.

Preoții evanghelici nu vor recomanda credincioșilor numele vreunuia dintre cei 11 candidați de pe buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale, însă îi vor îndemna 'să voteze responsabil'.

'Nu indicăm numele unui anume candidat. Nu suntem partid și nu facem campanie. Să fie responsabil cel care alege și să vadă ce este benefic pentru țara aceasta', a arătat episcopul Reinhart Guib.

Biroul Electoral Central a stabilit, la 20 martie 2025, rămânerea definitivă a candidaturilor depuse pentru alegerile la funcția de președinte al României, la scrutinul din luna mai, iar la 22 martie a stabilit, prin tragere la sorți, ordinea de înscriere în buletinul de vot a candidaților. Potrivit comunicatului BEC, ordinea pe buletinul de vot este următoarea: 1. George Nicolae Simion (Alianța pentru Unirea Românilor); 2. George Crin Laurențiu Antonescu (Alianța Electorală România Înainte); 3. Elena Valerica Lasconi (Uniunea Salvați România); 4. Cristian Vasile Terheș (Partidul Național Conservator Român); 5. Marcela Lavinia Șandru (Partidul Umanist Social Liberal); 6. Victor Viorel Ponta (candidat independent); 7. Sebastian Constantin Popescu (Partidul Noua Românie); 8. Silviu Predoiu (Partidul Liga Acțiunii Naționale); 9. John-Ion Banu-Muscel (candidat independent); 10. Petru Daniel Funeriu (candidat independent); 11. Nicușor-Daniel Dan (candidat independent).

foto Turnul Sfatului

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 2433

Comentarii

4 comentarii

Cetateanul turmentat

Acum 5 luni

Aha, biserica evanghelica se poate implica in politica, B.O.R, are interzis.
Raspunde

Newman

Acum 5 luni

Trebuie sa voteze cu un antiroman cum este Johanis. Aceste este dorit de UE.
Raspunde

Emyg

Acum 5 luni

De când biserica face politica? ***

(Acest mesaj a fost moderat din cauza limbajului licențios)

Raspunde

Kukuruku

Acum 5 luni

Cine nu e pro UE?! Ca cei doi eliminati de bec sau ccr sau ce naiba de alta institutie parazita de aia au fost eliminati. Deci , de aici, logic ca nici unul ramas nu e anti UE. Nu ca asta ar fi motiv de eliminare, ca UE nu e sfanta.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus