Marţi,
20.05.2025
Innorat
Acum
16°C

În primul trimestru din 2025, Sibiul a încasat cu 65% mai mulți bani de pe urma mașinilor parcate neregulamentar

În primul trimestru din 2025, Sibiul a încasat cu 65% mai mulți bani de pe urma mașinilor parcate neregulamentar

266.340 de lei sunt sumele încasate ca urmare a ridicării mașinilor parcate neregulamentar de către Poliția locală Sibiu, în primele trei luni din acest an. Anul trecut, în primul trimestru, valoarea taxelor astfel încasate a fost de 161.500 de lei.

598 de intervenții au avut echipajele de ridicări auto din cadrul Poliției locale Sibiu de la începutul anului și până pe 31 martie. „În 470 de cazuri autoturismul a fost ridicat și transportat la locul de depozitare, în 15 cazuri autoturismul a fost restituit la faţa locului, utilizatorul autovehiculului fiind de acord cu plata contravalorii taxei de ridicare, în 60 de cazuri utilizatorul autovehiculului s-a prezentat până la inițierea operaţiunii de ridicare, acesta fiind sancţionat contravenţional fără măsura complementară de ridicare auto”, se arată în raportul întocmit de Poliția locală Sibiu pentru primul trimestru din an.

În alte 39 de intervenții au fost ridicate mașini pentru a permite executarea unor lucrări de utilitate publică, iar alte 14 cazuri au fost ridicate și transportate mașini abandonate pe domeniul public.

Comparativ cu primul trimestru din 2024, când au fost ridicate și transportate la depozitare 330 de autoturisme, creșterea este de 42%. Sumele încasate din amenzi au crescut, însă, cu 65%, în condițiile în care, de la 1 martie, tarifele percepute pentru ridicarea și transportul mașinilor parcate neregulamentar au crescut cu 50%.

Activitate subvenționată

În Sibiu, tariful de ridicare a fiecărui vehicul parcat neregulamentar este de 550 de lei, cel de transport până la locul de depozitare – 150 de lei, iar tariful zilnic de depozitare a vehiculului este de 230 de lei. Acest din urmă tarif se calculează începând din ziua următoare celei în care a fost ridicat.

În ședința Consiliului local de la finele lunii februarie, când a fost adoptată majorarea tarifelor, reprezentanții Poliției locale au arătat că sumele încasate ca urmare a ridicării mașinilor parcate neregulamentar nu acoperă toate costurile acestui serviciu. „Calculele făcute de Poliția locală, arată că, anul trecut ,1.381 de lei s-au cheltuit în medie pentru o mașină ridicată: de la pază, la combustibil, salarii”, declara șeful Poliției locale Sibiu, Adrian Aldea, în fața consilierilor locali. Iar 94% dintre șoferii cărora le sunt ridicate mașinile vin să le recupereze în aceeași zi, achitând 700 de lei.

Citește și 160.000 de euro: Poliția locală Sibiu a cumpărat o nouă mașină de ridicat mașini

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

2 comentarii

Alex

Acum 3 săptămâni

Zilnic , dar zilnic sunt masini parcate in zona hasurata din fata sediului Politie si pe pista de biciclete de la inceputul str Stefan cel Mare . Oare putem sa aflam cate masini au fost ridicate/amendate din zona aceea ?
Raspunde

Sibiu.Adrian

Acum 3 săptămâni

Foarte bine, numai eu cate sesizari am trimis la Politia Locala cu masini inmatriculate in VL, si voi mai trimite, daca vreti Sibiu va dau Sibiu.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus