Luni,
15.09.2025
Partial Noros
Acum
23°C

Stadiul lucrărilor de eficientizare energetică la Grădinița nr. 29, de pe str. Negoveanu. Valoarea contractului este de 6,87 milioane lei, iar termenul de finalizare, primăvara anului viitor

Stadiul lucrărilor de eficientizare energetică la Grădinița nr. 29,  de pe str. Negoveanu. Valoarea contractului este de 6,87 milioane lei, iar termenul de finalizare, primăvara anului viitor
Foto: Primăria Sibiu

Reprezentanții Primăriei Sibiu informează sibienii despre stadiul lucrărilor de îmbunătățire a eficienței energetice a clădirii Grădiniței nr. 29 de pe str. Negoveanu, șantier ce urmează a fi finalizat în primăvara anului viitor.  

„Ordinul de începere a lucrărilor a fost emis către constructorul Terusa Build SRL & Horizont Project 2D SRL în 31 martie anul acesta, iar până în prezent s-a realizat sistemul de drenaj din jurul clădirii, s-au desfăcut straturile de umplutură ale podului și învelitoarea de țigle pe o latură a imobilului, lucrându-se în prezent la consolidarea șarpantei pentru a putea fi montate panourile fotovoltaice. Pe aceeași latură a clădirii s-a început lucrul și la sistemul de termoizolație și la compartimentările interioare,” se arată într-un comunicat de presă al administrației locale remis miercuri. 

Foto: Primăria Sibiu

Investiția este finanțată din fonduri europene nerambursabile obținute de Primăria Sibiu în cadrul Programului Regiunea Centru. Aceasta va include, printre altele, înlocuirea sistemului de iluminat și refacerea instalațiilor electrice, montarea de panouri fotovoltaice care să asigure parțial energia necesară, realizarea unui sistem de ventilație, reabilitarea instalației de energie termică, instalarea unui sistem inteligent de gestionare a consumului de utilități (Building Management System), termoizolarea exteriorului și înlocuirea tâmplăriei, creșterea gradului de securitate la incendiu a clădirii, precum și pavarea și reamenajarea curților interioare și reconfigurarea acceselor și aleilor.

Conform contractului, lucrarea se va încheia la finalul lunii martie 2026. Valoarea contractului încheiat pentru execuția lucrărilor este de 6,87 milioane lei, din care 5,57 milioane lei din fonduri europene nerambursabile și 1,3 milioane lei din bugetul local. 

Foto: Primăria Sibiu

Foto: Primăria Sibiu

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

1 comentarii

Uncas

Acum 3 luni

Poate vor fi în stare să termine și Liceul Pedagogic în vara asta, au înghițit copiii praf un an de zile
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus