Istoria Ștrandului ”Voința”: Sașii erau acuzați că l-au făcut doar ca să scape de români. ”Sașii îndeamnă coreligionarii să se ferească de tot ce e românesc”

In '36 sasilor inca nu le zburasera gargaunii rasei pure din cap.

Paradoxal e ca mulți sibieni încă au o admirație nesănătoasă fata de sași , considerându-l superiori, deși unii sași sunt cu logica pe la genunchiul broaștei...Dovada e la Primărie...

Câtă rea-voință! Totul este scris ca să arătați ce segregaționiști erau sașii. Ce, astăzi dacă o asociație își construiește un ștrand, acolo intra oricine? Sau orice este construit privat, nu este normal să ai dreptul să filtrezi, prin diferite metode cine intră acolo?

Strict legat de titlu... Sincer ca român începi să te ferești de români, mai ales cum treci granița în orice direcție!

Până una alta asta e ștrandul copilăriei mele.Tin minte chiar și foamea care ne lua pe toți puștii din cartier după cele câteva ore de bălăceală,încât devoram toți pomii fructiferi întâlniți în drum.

Primul for central pentru coordonarea și organizarea natației a fost înființat la 1 decembrie 1912 sub denumirea „Comisiunea de natațiune” în cadrul Federațiunii Societăților Sportive din România (FSSR). După mai multe reorganizări, Federația Română de Natație a fost oficial constituită în 21 decembrie 1930. Aceasta a început să organizeze campionate naționale regulate și să participe la competiții internaționale. Bazine și școli de înot Încă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în România s-au construit bazine de înot și s-au înființat școli de înot, atât în scopuri recreative, cât și pentru antrenament. În 1900, la „Băile Eforiei” din București funcționa un bazin acoperit, iar în 1880, Societatea „Tirul” a construit primul bazin de înot de 30×15 metri. Performanțe și campioni De-a lungul anilor, numeroși înotători români au obținut rezultate notabile pe plan național și internațional: Iosif Novak: primul român care a participat la Jocurile Olimpice, în 1952. Sportivii români au participat la numeroase concursuri internaţionale, la campionate balcanice şi la competiţiile oficiale: Jocurile Olimpice (JO), Campionatul Mondial (CM), Campionatul European (CE), seniori şi juniori. Au merite deosebite Emeric Freund, Paul Stroescu, Iohan Frâncu, Constantin Vasiliu, Paula şi Iosif Enăceanu, Iosif Toth Pali, Adalbert Iordache, Leo Ungur, Gheorghe Marinei, împreună cu antrenorii federali. Aceştia au fost urmaţi de cei care au desăvârşit acest proces: Ion Schuster, Carol Beer, Gheorghe Demeca, Carol Corcec, Peter Lovaş, Alexandru Schmaltzer, Cristian Vlăduţă, Mihai Mitrofan, Felix Heitz, Remus Drăguşanu, Cristina Şopterian, Ştefan Ionescu, Mihai Gothe, Octavian Mladin, Dan Ionescu, Magda Cristescu, Gică şi Petre Deac, Viorel Vasiliu, Toma Miriţescu, Ion Ionescu, Gabriela Stoicescu, Mircea Hohoiu, Mugur Tomescu, Nicolae Tat, Sergiu Tănase, Doina Sava, Carmen Bunaciu, Octavian Tileagă, Laura Sachelarie. Au pregătit noi generaţii de copii şi juniori: Alexandru Szatmari, Teodor Spânu, Dumitru Mititelu, Dorian Covaliuc, Justinian Caracas, Bogdan Koloman, Hella Lobel, Iosif Szigheti, Ladislau Block, Măria Baciu, Anca Mitrofan, Horaţiu Droc, Adina şi Cristina Schuster, Anca şi Ion Miclăuş, Dragoş Aldea, Silviu Şalgău, Mihai Costiniu, Neculai Aciobăniţei, Gheorghina şi Ianoş Bachner s.a. În 1952, la JO de la Helsinki a participat primul român la o competiţie oficială: Iosif Novak, la proba 100 m liber, clasându-se pe locul 26. Ediţiile altor JO s-au încheiat cu rezultatele: Melbourne (1956) – Al. Popescu primul finalist român la proba 200 m fluture (locul 8); Moscova (1980) – Carmen Bunaciu la 100 şi 200 m spate (locul 4) şi ştafetă 4×100 m mixt (locul 7); Los Angeles (1984) – Anca Pătrăşcoiu (obţine locul 3 – prima medalie olimpică pentru înotul românesc) la proba 200 m spate, Carmen Bunaciu – 100 m spate (locul 4), Anca Pătrăşcoiu – 100 m spate (locul 5), Carmen Bunaciu – 200 m spate (locul 7); Seul (1988) – Noemi Lung la 400 m mixt (locul 2 – prima medalie de argint), Noemi Lung – 200 m mixt (locul 3), Stela Pura – 200 m fluture (locul 4), Tamara Costache – 50 m liber (locul 6), Anca Pătrăşcoiu -200 m mixt (locul 6); Barcelona (1992) – Luminiţa Dobrescu, 200 m liber (locul 5), Robert Pinter -200 m fluture (locul 7); Atlanta (1996) – Beatrice Coadă – 400 m mixt (locul 6) şi ştafeta 4×200 m liber fete (locul 7), Luminiţa Dobrescu – 200 m liber (locul 8). La JO de la Sydney – 2000, Diana Mocanu cucereşte, pentru prima dată în istoria nataţiei româneşti, două medalii de aur, la proba 100 m spate, probă în care stabileşte în premieră un nou record olimpic (în acelaşi timp şi record european), şi la 200 m spate; Beatrice Coadă-Câşlaru – medaliată cu argint la 200 m mixt şi cu bronz la 400 m mixt; locul 4 cu ştafeta 4×200 m liber feminin (C. Potec, S. Păduraru, L. Diaconescu, B. Câşlaru, C. Herea); locul 5 – Dragoş Coman la 400 m liber; locul 6 – Răzvan Florea la 200 m spate. În finalele întrecerilor olimpice de la Sydney au mai fost: Camelia Potec (locul 7, la 200 m liber), Cezar Bădiţă (7, la 400 m mixt) şi Diana Mocanu (8, la 100 m fluture). Medaliaţii la CM cu aur – Tamara Costache, la 50 m liber – prima campioană mondial (Madrid, 1986); argint – Larisa Lăcustă, la 200 m bras (Göteborg, 1997 – bazin scurt); bronz – Carmen Bunaciu, la 200 m spate (Guayaquil, 1982) – prima medalie obţinută la „mondiale”; Noemi Lung la 400 m mixt (Madrid 1986); ştafeta masculină de 4×100 m liber (Rio de Janeiro, 1995). În anul 2001, la CM de seniori, înotătoarea Diana Mocanu a cucerit o medalie de aur şi o medalie de argint. Înotătoarele Beatrice Câşlaru şi Cornelia Potec au cucerit câte o medalie de bronz. Medaliaţii la CE în probele feminine: aur – Tamara Costache la 50 m liber şi Noemi Lung la 400 m mixt; Camelia Potec la 200 m liber şi 400 m liber; argint – la 4×200 m liber fete – L. Dobrescu, S. Pura, N. Lung, A. Pătrăşcoiu ; Beatrice Câşlaru Coadă, la 200 m mixt, 400 m mixt, 400 m liber, la 200 m bras; Luminiţa Dobrescu la 200 m liber; Beatrice Coadă-Câşlaru, la 400 m mixt; Beatrice Coadă-Câşlaru, la 200 m mixt, la 400 m mixt, la 200 m bras; bronz – Cristina Balaban la 100 m spate, care a obţinut prima medalie la „europene”; Carmen Bunaciu, la 200 m spate; la 100 m spate; la 100 m spate; Tamara Costache, la 100 m liber; Noemi Lung, la 200 m mixt; Luminiţa Dobrescu, la 200 m liber; Stela Pura, la 200 m fluture şi 400 m liber; Luminiţa Dobrescu, la 200 m liber; Camelia Potec, la 200 m liber; Diana Mocanu, la 100 m fluture şi 4×200 m liber; C. Potec, B. Câşlaru, L. Diaconescu, S. Păduraru. La probele masculine: argint – Nicolae Butacu la 100 m liber şi 200 m spate – bazin scurt; Dragoş Coman, la 1500 m liber; bronz – Nicolae Ivan, la 100 m liber – bazin scurt; Dragoş Coman, la 400 m liber. Performanţe deosebite au fost obţinute la CE de la Helsinki, din anul 2000, unde au fost cucerite 14 medalii (3 de aur, 6 de argint şi 5 de bronz). În premieră pentru nataţia românească, Tamara Costache a figurat cu primul record mondial, la 50 m liber (25″28), stabilit la 23 august 1986 şi omologat de Federaţia Internaţională, şi cu încă patru recorduri europene la proba de 50 m liber, stabilite în perioada 14 iunie-23 august 1986. Site-ul www.swimming.ro notează că peste 200 de înotători şi înotătoare au primit titlul de Maestru al sportului, iar 15, pe cel de Maestru emerit al sportului: Noemi Lung, Anca Pătrăşcoiu, Tamara Costache, Carmen Bunaciu, Luminiţa Dobrescu, Beatrice Coadă-Câşlaru, Lorena Diaconescu, Camelia Potec, Simona Păduraru, Diana Mocanu, Ionuţ Muşat, Flavius Vişan, Nicolae Ivan, Nicolae Butacu, Dragoş Coman. Au fost distinşi cu titlul de Antrenori emeriţi: Ioan Schuster, Gheorghe Demeca, Mihai Gothe, Mihai Mitrofan, Octavian Mladin, Cristina Şopterian, Sergiu Tănase, Mihai Costiniu, Ion Ionescu, Carmen Bunaciu, Petre Deac, Neculai Aciobăniţei, Gica Deac, Gabriela Stoicescu, Magda Cristescu, Mugur Tomescu, Toma Miriţescu, Remus Drăguşanu, Dragoş Aldea, Dan Ionescu, Silviu Şalgău, Nicolae Tat, Doina Sava, Octavian Tileagă, Viorica Marineci, Angela Covic, Ştefan Ionescu, Aurel Şeicaru, Mariana Pop, Dumitru Lungu, Gheorghe Perjaru, Laura Sachelarie. Săriturile în apă Apariţia şi dezvoltarea săriturilor în România au fost influenţatede răspândirea înotului şi consacrarea sa ca sport, de construirea unor bazine, de exemplele oferite de alte ţări, precum şi de evoluţia acestui sport în întrecerile olimpice şi internaţionale. Dezvoltarea săriturilor în apă nu a fost spectaculoasă, pentru că nici condiţiile materiale (bazine, instalaţii specifice) nu au permis acest lucru. Începuturile datează de la jumătatea secolului al XIX-lea, însă abia spre jumătatea secolului următor s-au înregistrat unele succese, mai ales pe plan intern şi, foarte „timid”, pe plan internaţional. S-au găsit date referitoare la acest sport în numeroase lucrări. Postolache, în ”Istoria sportului românesc – date cronologice” consemnează editarea cărţii ”Maestrul de înot arădean” în 1845, la Arad. Era considerat un „manual modern de specialitate care cuprindea metodica învăţării diferitelor stiluri de înot, a săriturilor în apă, igiena înotului, salvarea de la înec etc”. În 1922, au apărut primul cod de punctaj al săriturilor în apă şi clasificarea pe categorii a săritorilor, elaborate de Neagu Boerescu. În lucrarea ”Sportul Românesc de-a lungul anilor” (E. Ghibu, I. Todan) se găsesc date referitoare la antrenamentele săriturilor în apă, desfăşurate în Bucureşti, în anul 1916. În 1923, săriturile sunt prezente în „concursul naţional de înot”, organizat la Băile Felix, lângă Oradea, iar programul cuprindea (în terminologia vremii) „salturi” (trei impuse şi unul ales). Programul campionatului regiunii Bucureşti, din 1924, cuprindea, alături de probele de înot, şi următoarele sărituri: săritura dreaptă cu elan; săritura înainte cu elan; săritura înapoi fără elan, în echer; salt şi jumătate înainte cu elan; salt înapoi fără elan. După 1952 începe o etapă de consolidare şi afirmare pe plan intern a acestui sport, asigurându-se condiţiile necesare de practicare. Începând din 1970 se pune mai mare accent pe antrenarea copiilor şi juniorilor (obiectiv realizat după 1980), în vederea obţinerii unor rezultate superioare la competiţiile oficiale (obiectiv realizat după 1990). În 1928 a început Campionatul Naţional (CN) pentru bărbaţi, care a suferit multe schimbări în programul de concurs. Din 1952, CN s-a desfăşurat la două probe: trambulină şi platformă. CN de femei începe în 1937, după unele surse şi în 1946, după altele. În 1969 se introduc în program săriturile de la trambulina de un metru, iar din 1995, probele de sărituri sincron (perechi) de la trambulina de 3 m şi de la platformă. Primul campion naţional a fost săritorul Torok, care în 1928, la CN de la Cluj, a câştigat titlul cu 105 puncte. Alexandru Lascu a dominat proba de trambulină peste 20 de ani (1930-1953), ultimul titlu de campion 1-a obţinut în anul 1952 (la 41 de ani). Alţi săritori care s-au impus în perioadele următoare au fost: fraţii Herbert şi Klaus Wittenberger cu 8 şi, respectiv, 5 titluri (1952-1958); Gheorghe Banu (7 titluri); Pantelimon Decuseară (5 titluri); Ion Ganea (peste 15 titluri, în perioada 1965-1976); Radu Udvescu (20 titluri, între 1994-1997); Gabriel Cherecheş (18 titluri, între 1991-1997); Cornel Pop (16 titluri, între 1980-1988); Alexandru Bagiu (13 titluri, 1977-1982); Mathias Kaiss (12 titluri, între 1979-1986); Vasile Nedelcu (10 titluri, între 1976-1980); Tarşi Csaba (7 titluri, între 1992-1997). La juniori s-au remarcat în ultimii ani: Adrian Gavriliu (13 titluri) şi Gabriel Cherecheş (11 titluri). La CN feminin, prima câştigătoare (după unele surse) a fost E. Matilda (1937), iar după altele, M. Dumitrescu (1946). Au cucerit mai multe titluri de campioană următoarele sportive: Emilia Lupu-Negulescu (12 titluri, 1955-1963); Melania Trăistaru-Decuseară (peste 15 titluri, 1965-1974); Ibolia Viorica Kelemen (5 titluri, 1956-1959). După 1970, dintre sportivele care au realizat cel puţin 5 titluri de campioană, au fost: Clara Ciocan (21 titluri, 1994-1997); Ecaterina Dumitru (11 titluri, 1970-1972); Ileana Pârjol (11 titluri, 1981-1991); Isabela Bercaru (9 titluri, 1980-1987); Ioana Voicu (8 titluri, 1988-1995); Oana Dinu (8 titluri, 1994-1997); Ruxandra Hociotă (7 titluri, 1975-1984); Felicia Cârstea (7 titluri, 1979-1983); Anişoara Opriea (7 titluri, 1993-1997); Georgiana Săcăleanu (5 titluri, 1975-1978); Ionica Tudor (5 titluri, 1989-1993); Anca Tilea (5 titluri, 1995-1997). La junioare au obţinut titluri: Clara Ciocan (15 titluri), Oana Dinu (8 titluri), Anişoara Opriea (6 titluri). Activitatea competiţională internaţională a debutat cu Balcaniada din 1946, desfăşurată la Split. Alexandru Lascu a fost primul care a cucerit un titlu balcanic la sărituri, conform www.swimming.ro. Săritorii români au debutat la Olimpiada din 1972 (Munchen), prin Melania Decuseară-Trăistaru şi Ion Ganea, care nu au depăşit faza calificărilor. La JO din 1980 (Moscova), Ruxandra Hociotă a ocupat locul 15, la trambulină, Felicia Cârstea locul 23 la trambulină, iar Alexandru Bagiu locul 13 la platformă şi locul 23 la trambulină. În 1992 (Barcelona), Ioana Voicu s-a calificat în finala de 12, clasându-se pe locul 9 la platformă, iar la ediţia din 1996 (Atlanta), Clara Ciocan a ocupat locul 10 la platformă, Anişoara Opriea locul 22 la platformă şi Gabriel Cherecheş locul 24, la aceeaşi probă.

Daca eu am piscina [ de plastic ] in curte trebuie sa-i invit si pe vecini / vecine in cada ? Daca DA , de ce DA ? Daca NU , de ce NU ?