Cine au fost cei care au umblat cu creionul pe hartă și cum au gândit teritoriul României? Răspunsurile - în volumul „Cum s-au trasat granițele României la Paris în 1919”

Cine au fost oamenii care, în 1919, la Paris, au umblat cu creionul pe hartă? Ce și cum au gândit cu referire la teritoriul României etc.? Răspunsurile la aceste și alte întrebări legate de hotarele României le aflăm din volumul „Cum s-au trasat granițele României la Paris în 1919”, semnat de istoricul și cercetătorul George Damian. Publicat anul trecut, volumul poate fi considerat una dintre cele mai bune cărți de istorie contemporană a României pentru cei care vor să înțeleagă mai bine în ce spațiu locuiesc.

Volumul constă în prezentarea biografiilor celor care au făcut parte din Comisia pentru studierea chestiunilor teritoriale referitoare la România, precum și publicarea proceselor verbale ale comisiei, păstrate de Arhivele Naționale ale SUA, traduse în limba română.

Pare, la prima vedere, un volum tehnic – nu oricine are entuziasmul și plăcerea să citească niște documente, niște procese verbale. Dar nu e așa: putem afirma fără ezitare că lectura lor nu este deloc plictisitoare și chiar e obligatorie. Mai mult, pentru mine a fost ca un film documentar – te transpune în perioada de după război într-un Paris cu multe provocări sociale, dar și cu mult optimism politic, în perioada în care orașul redevenea centrul artei, literaturii și cinematografiei (...). Într-un Paris, deci, în care se discuta soarta României. Chiar ar fi interesant un film care să surprindă atmosfera din această comisie.

Argumentul pentru importanța și necesitatea acestui volum-document este enunțat de autor chiar în primul alineat:

„Felul în care au fost stabilite granițele României în urma Conferinței de Pace de la Paris din 1919 constituie un subiect de permanente dispute istorice, la mai bine de 100 de ani de la desfășurarea evenimentelor. Rearanjarea Europei de Est, dispariția unor state, apariția altor state noi, reîntregirea sub același guvern a națiunilor - toate acestea au constituit adevărate șocuri la scară istorică pentru întreaga Europă - atunci s-au produs transformări cu efecte politice și geopolitice active până în ziua de azi. Multe din politicile interne și externe ale statelor din Europa de Est sunt determinate până în prezent de efectele deciziilor luate la Conferința de Pace de la Paris din 1919. Granițele stabilite atunci sunt în continuare contestate în diverse forme, mai deschise sau mai acoperite. Sunt promovate o sumedenie de mituri și dezinformări referitoare la trasarea frontierelor României fără ca acestea să aibă vreo legătură cu izvoarele istorice”.

Raportul final al comisiei, care a fost transmis Marilor Puteri pe 6 aprilie 1919, a stabilit în proporție de 95% traseul granițelor României Mari, granițe care sunt valabile până în ziua de azi cu excepția Basarabiei, Bucovinei și Cadrilaterului. „Discuțiile, intervențiile și presiunile ulterioare din cadrul Conferinței de Pace, războiul cu Ungaria bolșevică, schimbările succesive de guverne, campaniile mediatice – nimic din toate acestea nu au fost de natură să modifice esențial sau cu adevărat semnificativ granițele trasate de Comisia pentru studierea chestiunilor teritoriale referitoare la România”, precizează autorul.

George Damian spune că e „poate cea mai așezată graniță din Europa de est”.

Cel mai important ce merită subliniat este cu referire la cei care au „trasat” granițele. Nu „asiști”, așa cum s-ar putea crede, la o confruntare verbală între delegația română (prim-ministru Ion. I.C. Brătianu) și reprezentanții Marilor Puteri, în care primii doar revendică niște teritorii, iar ceilalți - care nu cunosc realitățile locale (!) - acceptă sau nu.

În primul rând, membrii comisiei nu au fost niște oameni oarecare. Biografiile lor arată că aceștia cunoșteau realitățile din România poate mai bine decât le cunosc unii azi - de la geografie și istorie, până la aspecte legate de „cauza românească”. Punctul de vedere al României a fost susținut chiar și fără o prezentare directă la lucrările comisiei.

Mit combătut

Acesta este și unul dintre miturile pe care le combate această carte: că cei care au trasat frontierele nu aveau o pregătire în acest sens. Dacă vom urmări studiile membrilor permanenți ai Comisiei sau ai experților invitați, precum și activitatea lor înainte de aceasta, atunci vom înțelege seriozitatea subiectului.

De exemplu: Alexander Allen Leeper a fost expert în cadrul delegației britanice. A absolvit Universitatea din Oxford, a lucrat pentru British Museum, perioadă în care a scris volumul „The Justice of Rumania’s Cause” („Dreptatea cauzei românești”), în care sintetizează istoria românilor și argumentează în favoarea unirii tuturor teritoriilor locuite de români într-un singur stat. A lucrat pentru Oficiul de Informații, apoi în Departamentul pentru Informații Politice al Ministerului de Externe de la Londra, „unde s-a făcut remarcat prin faptul că putea citi în 15 limbi străine și putea vorbi în șapte”.

Una din declarațiile-cheie ale acestuia este pe ultima copertă a volumului: „În ceea ce privește repartizarea etnică, delegația britanică s-a străduit să aibă mereu în vedere observațiile făcute de dl. Laroche asupra inexactității și falsificării deliberate a statisticilor maghiare, care se contrazic ele însele pentru că dau rezultate diferite în funcție de studierea lor, respectiv din punct de vedere lingvistic sau din punct de vedere confesional. Este bine cunoscut faptul că statisticile ungare sunt falsificate și că oricine poate să vorbească limba maghiară este în general clasat din oficiu ca maghiar, sub amenințarea de a fi împiedicat în orice profesie pe care o adoptă. Delegația britanică este prin urmare hotărâtă să admită că populația maghiară este mult inferioară celei pe care o indică statisticile” (17 februarie 1919)

Un alt exemplu – Emmanuel de Martonne, geograful francez care a fost poate cel mai cunoscut avocat al cauzei românești la Conferința de Pace de la Paris. El nu a fost membru al Comisiei, dar a participat în calitate de expert la mai multe ședințe. În 1902, a susținut la École normale supérieure două lucrări de doctorat: prima - o monografie geografică a Țării Românești pe care a vizitat-o încă din 1898 la îndemnul colegului său de studiu Pompiliu Eliade; a doua lucrare susținută în limba latină trata importanța hărților geografice pentru reprezentarea modului de repartiție a populației. Sunt două subiecte în care expertiza lui Emmanuel de Martonne avea să se dovedească decisivă la Conferința de Pace de la Paris din 1919.

„În cadrul studiilor preliminare, dar și a lucrărilor propriu-zise ale Conferinței dePace, Emmanuel de Martonne a insistat ca frontierele să țină seama nu numai de grupurile etnice conform principiului wilsonian al dreptului la autodeterminare al popoarelor. Geograful francez a subliniat că la trasarea granițelor era nevoie să se țină seama de ceea ce el numea „principiul viabilității”, respectiv geografia și infrastructura teritoriului analizat, alături de structura sa economică. Permanent de Martonne a atras atenția asupra falsificării recensămintelor de către autoritățile austro-ungare, dovedind acest lucru prin compararea recensămintelor populației cu recensămintele confesionale” (p. 18), scrie autorul.

Pentru o pace durabilă

Un alt lucru esențial care reiese din discuțiile din cadrul comisiei pentru studierea chestiunilor teritoriale ale României este intenția membrilor acesteia de a găsi soluțiile care să ducă la o pace durabilă în zonă, de a evita posibile viitoare conflicte. Am extras doar câteva declarații:

„De asemenea, impunând condițiile lor politice și militare Ungariei înfrânte, Aliații nu trebuie, în interesul stabilirii unei păci stabile, să nu țină seama de considerentele etnice și economice, pe scurt strategice, care ar fi vitale pentru acest stat” (De Martino, 28 februarie 1919 – p. 110).

„Dacă linia de demarcație ar urma cursul râului, Bulgaria ar avea în permanență tentația unui proeict militar care ar implica riscuri mici i profituri mari. De asemenea, linia propusă nu ar expune Bulgaria la nici o amenințare serioasă, deoarece ea ar poseda în continuare o frontieră naturală bună. O ofensivă din partea României ar fi extrem de dificilă, deoarece ar trebui să vină dinspre nord și să treacă peste terenuri mlăștinoase. În concluzie, frontiera ar fi defensivă pentru ambele părți, și nu ofensivă (...)” (Maiorul Johnson, 3 martie 1919 – p. 124).

„În ceea ce privește Basarabia, trebuia găsită o formulă care să evite cuvântul „anexare” și care, în viitor, să nu poată să apară în ochii poporului rus ca implicând un sentiment de ostilitate față de Rusia” (Andre Tardieu, 5 martie 1919 – p. 129).

Volumul de documente despre trasarea granițelor României în 1919 a fost premiat de Fundația culturală Magazin Istoric.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

de Ion Surdu

Redactor