Vineri,
03.10.2025
Heavy Intensity Rain
Acum
4°C

Mamă din Sibiu, protejată de polițiști după amenințările repetate ale fiicei

Mamă din Sibiu, protejată de polițiști după amenințările repetate ale fiicei
Foto arhiva Turnul Sfatului

Polițiștii sibieni au intervenit, în prima zi a lunii octombrie, la șase cazuri de violență domestică, două dintre acestea soldându-se cu emiterea unor ordine de protecție provizorii, anunță joi reprezentanții Poliției Sibiu, printr-un comunicat de presă. 

Unul dintre cazuri a fost înregistrat în municipiul Sibiu, unde o femeie de 51 de ani a reclamat că fiica sa, în vârstă de 22 de ani, a aruncat cu alimente în fereastra locuinței și a amenințat-o în mod repetat printr-o aplicație de mesagerie. „Având în vedere riscul iminent pentru viața și integritatea victimei, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu pe cinci zile împotriva tinerei”, a transmis Poliția Sibiu.

Un alt ordin de protecție a fost emis de polițiștii din Axente Sever, după ce o tânără de 20 de ani din Șeica Mică a fost agresată și scoasă din locuința concubinului său, un bărbat de 26 de ani.

Totodată, la Ocna Sibiului, un bărbat de 40 de ani este cercetat penal pentru încălcarea ordinului de protecție emis împotriva sa în luna august, după ce s-ar fi apropiat de locul de muncă al mamei sale, în ciuda măsurilor dispuse de instanță.

Polițiștii sibieni atrag atenția că toate cazurile de violență domestică sunt atent monitorizate și îndeamnă victimele să apeleze la ajutor de fiecare dată când se simt în pericol.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus