Marți,
18.11.2025
Partial Noros
Acum
9°C

Șeful ANAF: soții Iohannis ne-au transmis că nu mai au cheile imobilului din centrul Sibiului. „Nu avem indicii că cei doi soți doresc să achite sumele datorate”

Șeful ANAF: soții Iohannis ne-au transmis că nu mai au cheile imobilului din centrul Sibiului. „Nu avem indicii că cei doi soți doresc să achite sumele datorate”
Șeful ANAF crede că va trebui să dea în judecată soții Iohannis pentru a recupera sumele datorate bugetului de stat. Sursa foto: arhiva Turnul Sfatului

Adrian Nica, șeful Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), explică faptul că ai săi colegi au fost nevoiți să forțeze ușa spațiului de pe strada Nicolae Bălcescu, nr. 29, din Sibiu, din cauză că familia Iohannis le-a transmis că nu mai are cheile. Cheile erau în interior.

Este vorba de o acțiune a ANAF de preluare a imobilului utilizat de familia Iohannis timp de 15 ani, din care în cea mai mare parte a fost închiriat unei sucursale a Raiffeisen Bank. „Referitor la acțiunea ANAF derulată în Sibiu, strada Nicolae Bălcescu, numărul 29, țin să fac câteva precizări. Colegii noștri din ANAF au notificat cei doi soți pentru a preda imobilul. Aceștia au răspuns prin avocat că nu dețin cheia aferentă imobilului și consideră că nu este necesar să se prezinte la această predare”, a declarat Nica, citat de ProTV. Potrivit lui, niciunul din soții Iohannis nu a dorit să participe la acțiunea de preluare a imobilului.

Inspectorii ANAF care au preluat imobilul au venit de la Brașov și au forțat ușa pentru a intra în imobil. Într-una din ușile interioare se afla o legătură cu cheile de acces în imobil. „Au constatat că imobilul se află în stare de degradare”.

Citește și FOTO ”Borfașilor, dați bă banii înapoi!” și ”Vreau să cumpăr. Sună-mă”. Mesaje scrise pe casa pentru care familia Iohannis a fost executată silit. ANAF a explicat de ce a trebuit să schimbe yala de la intrare

4,7 milioane de lei este suma pe care, conform unor informații publicate de presa centrală, ANAF a calculat-o că ar trebui să o recupereze de la familia Iohannis, ca urmare a închirierii unui imobil care nu ar fi trebuit trecut în proprietatea familiei fostului primar al Sibiului, ci în cea a statului român. „Până la prezenta dată nu avem indicii că cei doi soți doresc să achite sumele datorate. ANAF va proceda la inițierea acțiunii în instanță față de cei doi soți și va solicita suplimentar la plata sumei și măsuri asiguratorii asupra bunurilor, în vederea recuperării prejudiciului datorat”, a mai declarat Nica.

Citește și Asociata lui Iohannis pierde și ultima șansă de a recupera apartamentul care a produs chirii de 320.000 de euro: „mecena” familiei președintelui nu-și preluase moștenirea

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

9 comentarii

Scârbă maximă

Acum 1 lună

Ăștia doi încă beneficiază în fiecare zi de privilegiile oferite de statul român: mașină, șofer, paza, protecție și altele. In schimb sunt datori statului și oferă dispreț funcționarilor ANAF cât și tuturor românilor ce-și plătesc datoriile către stat. Beneficiile le-ar trebui tăiate azi și averea pusă sub sechestru până la recuperarea prejudiciului.
Raspunde

Daf

Acum 1 lună

ce om ***

(Acest mesaj a fost moderat din cauza limbajului licențios)

Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Emil

Acum 1 lună

Mai degraba autoritatile fac circ pentru a distrage atentia de la lovitura de stat si de la Raportul Departamentului de Stat al SUA. https://adevarul.ro/stiri-interne/evenimente/raport-dur-al-departamentului-de-stat-al-sua-2475632.html
Raspunde

Carcotasul de serviciu

Acum 1 lună

Asteptati mult si bine pana dau banii!
Raspunde

Sibian

Acum 1 lună

Ce mascarada aiurea spre bucuria prostilor. Nu inteleg ce treaba are ANAF in tot circul asta. Iohannis sunt convins ca a platit toate impozitele si taxele pe cand era proprietar, iar din momentul in care a venit decizia definitiva nu cred ca au mai luat chirie pe spatiul respectiv, deci nu inteleg ce vrea ANAF. Iar calculul cu cati bani trebuie dati inapoi este de rasul curcilor. Deci ANAF a plecat de la premiza ca daca spatiul nu era cumparat de Iohannis, l-ar fi folosit Statul (cu ce drept???), l-ar fi inchiriat la banca respectiva, cu aceiasi chirie. Este un scenariu absurd, fara nici un fundament legal si moral
Raspunde

Daca e asa cumse scrie, e ff grav

Acum 1 lună

N-a gasit un aviocat sa duca cheiea decent si sa faca un proces verbal??? Cum sa lasi cheia in broasca??? Chiar asa e?
Raspunde

Emil

Acum 1 lună

Asteapta sa-i vina randul la o spalatoreasa sa-i curete total bubele. https://adevarul.ro/stiri-interne/evenimente/dosarul-ica-dan-voiculescu-ramane-cu-banii-2382925.html
Raspunde

Rammstein

Acum 1 lună

Asta da recoltă,acum se va echilibra bugetul țării...????????????
Raspunde

@Rammstein

Acum 1 lună

Dreams, boy, dreams...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus