Marți,
25.11.2025
Innorat
Acum
0°C

Sediul CJ, gata. Costuri mai mari la final, dar autoritățile promit să facă economie de energie de peste 90% după renovarea prin PNRR

Sediul CJ, gata. Costuri mai mari la final, dar autoritățile promit să facă economie de energie de peste 90% după renovarea prin PNRR

Consiliul Județean Sibiu a finalizat oficial una dintre investițiile importante din ultimii ani: renovarea sediului său principal, clădire istorică de pe strada General Magheru 14. Autoritățile județene au încheiat procesul de recepție la terminarea lucrărilor pe 13 noiembrie, iar în această săptămână urmează să propună consilierilor județeni aprobarea devizului general actualizat, precum și indicatorii de eficiență energetică actualizați.

Proiectul, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), promite obiective mari: spre exemplu, reducerea consumului total de energie cu peste 90%.

„La finalizarea lucrărilor de execuție a obiectivului de investiții, în baza certificatului de performanţă energetică nr.002102 din 06.10.2025, au rezultat noi indicatori de performanță energetică astfel:

Indicatori de performanță energetică:
• Consumul anual specific de energie finală pentru încălzire:
Valoare la începutul implementării proiectului = 323,31 kWh/m2an;
Valoare la finalul implementării proiectului = 80,84 kWh/m2an;

• Consumul de energie primară totală:
Valoare la începutul implementării proiectului = 468,86 kWh/m2an;
Valoare la finalul implementării proiectului = 103,31 kWh/m2an;

• Consumul de energie primară totală utilizând surse convenționale:
Valoare la începutul implementării proiectului = 468,86 kWh/m2an;
Valoare la finalul implementării proiectului = 76,41 kWh/m2an;

• Consumul de energie primară totală utilizând surse regenerabile:
Valoare la începutul implementării proiectului = 0,0 kWh/m2an;
Valoare la finalul implementării proiectului = 26,9 kWh/m2an;

• Arie desfășurată de clădire publică, renovată energetic = 2374 m2;

• Reducere a consumului anual specific de energie finală pentru încălzire = 74,99%;

• Reducere a consumului de energie primară totală = 90,43%.” - scriu funcționarii județeni în raportul de specialitte care însoțește proiectul de hotărâre.

Consilierii județeni sunt convocați săptămâna aceasta, pe 27 noiembrie 2025, pentru a aproba documentele finale ale investiției. Lucrările de execuție sunt confirmate prin procesul-verbal de recepție încheiat pe 13 noiembrie 2025.

Amintim că obiectivul principal al proiectului a fost dublu: consolidarea seismică a clădirii, pentru a o face mai sigură la cutremure, respectiv renovarea energetică. Clădirea a fost construită între anii 1909 și 1910. Intervențiile în cadrul acestui proiect au vizat reamenajarea spațiilor, modernizarea instalațiilor, schimbarea tâmplăriei și refacerea izolațiilor.

Pe lângă reducerea cu peste 90% a consumului de energie primară totală, se estimează o reducere anuală a emisiilor de gaze cu efect de seră de peste 50%.

„Conform Certificatului de performanță energetică, în urma implementării măsurilor de eficientizare energetică la clădirea Consiliului Județean Sibiu (corp C1), se va realiza o reducere a consumului de energie primară totală cât și o reducere anuală estimată a emisiilor de gaze cu efect de seră de peste 50%”, scrie în document.

Amintim că în luna august, valoarea contractului pentru reabilitarea sediului CJ Sibiu a fost majorată cu peste 3 milioane de lei - o creștere de 25,48% față de valoarea inițială.

Contractul semnat inițial avea o valoare de 12.554.000 lei (fără TVA), iar după modificări aceasta a ajuns la 15.753.314,83 lei (fără TVA). Administrația județeană justifică majorarea prin apariția unor lucrări suplimentare care nu puteau fi prevăzute în momentul semnării contractului. 

În procesul verbal de recepție a lucrărilor se menționează că valoarea finală a fost de 16.886.038,06 lei fără TVA și de 20.186.948,44 lei cu TVA.

Precizăm că angajații CJ Sibiu și-au mutat activitatea în alte sedii la jumătatea lunii martie 2024, însă lucrările au început abia în luna august, din motive tehnice pe care conducerea CJ Sibiu s-a ferit să le detalieze la acel moment. S-a dovedit ulterior că a fost vorba de lucrări suplimentare, a căror necesitate nu a fost descoperită la momentul întocmirii studiului de fezabilitate.

Contractul de proiectare și execuție a fost încredințat companiei Con-A Operations, pentru un termen de execuție a lucrărilor de 12 luni de la data emiterii ordinului de începere.

Citește și Au început lucrările de reabilitare a sediului CJ Sibiu. Șefilor le vor fi amenajate birouri în mansardă

Cu panouri solare, fără panouri solare

Mai este de amintit că în timpul lucrărilor, pe acoperișul sediului CJ Sibiu a fost instalat un sistem fotovoltaic. Panourile respective erau vizibile atât dintr-o latură a Pieței Mari, cât și din capătul bulevardului Nicolae Bălcescu, afectând astfel aspectul general al centrului istoric al Sibiu.

Comisia Zonală a Monumentelor Istorice Sibiu a analizat sistemul de panouri fotovoltaice montate pe clădirea instituției și a decis că trebuie mutate, deoarece strică aspectul centrului istoric al Sibiului. Oficialii CJ Sibiu au declarat că urmau să discute cu firma care se ocupă de modernizarea clădirii și să caute o nouă poziție pentru relocarea panourilor.

Peste două luni Consiliul Județean Sibiu a dat jos panourile fotovoltaice de pe acoperiș.

Conform patrimoniu.sibiu.ro, clădirea a fost ridicată pe locul a două case vechi la începutul anilor 1900 și prezintă un plan complex format din subsol, parter şi două etaje. Construită de Banca Austro-Ungară ca sediu. Banca a funcţionat aici până în 1921 când a fost lichidată de pe teritoriul României. În loc s-a mutat Banca Naţională a României. În prezent găzduieşte Consiliul Judeţean Sibiu.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor

Comentarii

3 comentarii

5

Acum 13 ore

Ai naibii, cum au bani pentru ei și pentru aeroportul international Potra Wagner DNA, dar n-au bani pentru școli!
Raspunde

Un sibian vero

Acum 12 ore

la fel ca si restul povestilor.....promisiuni si minciuni electorale(politice)!!!
Raspunde

Andra

Acum 6 ore

E ridicată între 1909-10. Puteau reface și marele panou decorativ în formă de blazon (nu era vreo stemă) care se afla inițial pe frontonul principal spre Magheru. Așa e cam seacă fațada.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus