Joi,
11.09.2025
Parțial Noros
Acum
19°C

Premieră în Sibiu: Festival culinar cu raci și fructe de mare | FOTO

Premieră în Sibiu: Festival culinar cu raci și fructe de mare | FOTO

De astăzi, în Piața Habermann miroase a litoral. Taverna Racilor din Herăstrău a ajuns în zona centrală a Sibiului cu raci și numeroase preparate din fructe de mare, gătite ca la ele acasă, în cadrul Festivalului Racilor și Fructelor de Mare . Creveți, scoici în vin, calamari, raci fierți și caracatițe vor fi gătite timp de 5 zile, așadar trecătorii vor avea ocazia să își satisfacă poftele până duminică inclusiv.

Primul festival dedicat peștelui și fructelor de mare din Sibiu își pne astăzi corturile în Piața Habermann. Bucătarii au început să și gătească, așa că se găsesc deja majoritatea preparatelor.

festival raci si fructe de mare (14)

Parfumul lor se simte încă din parcarea teatrului.

„Nu cred că a mai fost așa ceva până la Sibiu. Ne aflăm aici datorită unui tur culinar pe care îl facem cu restaurantul nostru. Am început turul acum 3 luni, iar Sibiul este ultimul oraș pe acest an. Venim să gătim și să facem cunoscut gustul fructelor de mare. Am venit cu scoici, creveți, raci, paella, midii, homari, un spectacol culinar și inedit pentru România și gastronomia fructelor de mare. În prag de toamnă târzie, avem un soare care ne ajută să renaștem sentimentul văratic în toți clienții noștri”, spune Paul Niculau, administratorul Tavernei Racilor.
festival raci si fructe de mare (12)

Încă înainte ca festivalul să își fi deschis oficial porțile, trecătorii s-au apropiat de tarabe și au făcut poze, au gustat din preparate și au promis că se vor întoarce și zilele următoare.

„Arată foarte bine. Deocamdată ne-am rezumat la a face poze, trimitem și prietenilor și zilele următoare venim cu siguranță să gustăm”, au spus două prietene, încântate de ce au găsit la festival.

„Eu sunt amatoare de fructe de mare, așa că locul este perfect pentru mine. Deocamdată mă opresc la o porție de scoici în vin și voi vedea pe parcurs de mai aleg. Sunt foarte bune, așa că bănuiesc că și restul preparatelor vor fi pe măsură”, a spus o trecătoare.

festival raci si fructe de mare (4)

Prețurile pornesc de la 3.5 lei un rac, 30 de lei o porție de midii în sos de vin și usturoi sau scoici pane, 35 de lei o porție de mix de fructe de mare și pot ajunge până la 100 de lei atunci când vine vorba de homari.

festival raci si fructe de mare (15) festival raci si fructe de mare (3)

Organizat de Taverna Racilor din Herăstrău, „Festivalul Racilor și Fructelor de mare” se deschide la ora 14:00 și dureazăa până târziu în noapte. Intrarea este liberă.

festival raci si fructe de mare (3) festival raci si fructe de mare (10) festival raci si fructe de mare (2)

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

Coco

Acum 6 ani

Taverna Racilor... Buna ziua, După experiența trăită, nu recomand! Poate a fost o întâmplare... nu știu. Am cumpărat creveți, tentacule de caracatița și hamsii. Creveți negatiti, carne era cruda, după prima mușcătura, sa vomit, nu alta... Tentaculele de caracatița aveau un miros foarte pregnant de amoniac, cam ca cel din vopseaua de par... Îmi pare rău pentru ei... marketing bun, personalul Ok... dar după o astfel de experiența nu as mai mânca cu siguranța la ei!!!!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus