Cea de-a doua ediției a Congresului mondial al tradițiilor culinare va avea loc în perioada 17 – 19 noiembrie în Sibiu. Congresul va reuni delegații de bucătari din peste 35 de țări care vor prezenta și găti un meniu de nuntă specific țării sau regiunii în care trăiesc. Evenimentele se vor desfășura în Sibiu, Avrig, Sadu și Șelimbăr în cadrul proiectului Sibiu Regiune Gastronomică Europeană 2019.
Congresul va transforma județul Sibiu, pentru patru zile, în capitala gastronomiei mondiale. Gastronomia tradițională va fi reprezentată de toate cele nouă regiuni istorice din România - Muntenia, Oltenia, Banat, Transilvania, Maramureş, Bucovina, Moldova, Crișana și Dobrogea. Echipele vor fi formate din membrii Asociației Culturale Euro Est Alternativ.
Fiecare țară va fi reprezentată de către o echipă alcătuită din trei, maxim opt bucătari. Unul dintre bucătari va prezenta preparatele tradiționale prilejuite de contextul nunții din țara pe care o reprezintă printr-un mic istoric al produselor, iar ceilalți bucătari vor pregăti și prezenta preparatele specifice. Timpul de lucru acordat participanților pentru pregătirea produselor va fi de 90 de minute, pe țară. Organizatorii au pregătit o bucătărie dotată cu toate utilajele necesare pentru bucătari.
După susținerea prezentărilor, echipele vor arăta meniul – fiecare preparat va fi expus pe un platou separat, câte două porții din fiecare preparat, una pentru expoziție, iar cealaltă pentru sesiunea de fotografiere.
În ultima zi a Congresului, țările participante vor intra într-o competiție prin care organizatorii vor să demonstreze faptul că din produsul local românesc se vor naște rețete românești. Pentru această sesiune practică se vor acorda titluri pentru: “Cea mai buna echipă străină care a prezentat un produs românesc” sau ”Cea mai bună mâncare românească pregătită de un străin” și ”Cea mai populară echipă”, precum și ”Cea mai exotică interpretare a unei rețete românești”. Jurizarea acestei competiții va fi asigurată de către publicul spectator.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri:
Vizualizari: 1573
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Barosanu
Acum 1 oră
Cocovean din Fântânele( Cacova Sibiului după numele istoric încă destul de folosit)
Acum 2 ore
Ion Iliescu (RIP)
Acum 2 ore
Sa mori tu ?!
Acum 3 ore
Ion