Masa Critică, sărbătoarea mersului pe bicicletă, a ajuns în Sibiu la ediţia a 3-a. Vineri, 25 septembrie toţi iubitorii mersului pe bicicletă sunt aşteptaţi la o plimbare cu bicicletele prin Sibiu. Întâlnirea va avea loc în Piaţa Mică începând cu ora 18:00 iar la 18:30 se va pleca pe un traseu ales pe loc de cei din faţa plutonului.
Masa Critică este o plimbare în masă cu bicicletele, o sărbătoare a mersului pe bicicletă.
Are loc de obicei în ultima zi de vineri a fiecărei luni, în peste 500 oraşe de pe glob.
În Sibiu, Masa Critică are loc în ultima zi de vineri a fiecărei luni. Întâlnirea se face întotdeauna în Piaţa Mică, începând cu ora 18:00.
Masa Critică nu este condusă de nimeni, nu este un protest şi nu are nici un mesaj oficial, cu toate că este în general înţeleasă ca un efort de a promova mijloacele alternative de transport (nemotorizate) şi un mod de a-i face pe ceilalţi participanţi la trafic să fie conştienţi că şi bicicliştii fac parte din trafic.
Noi nu blocăm traficul, noi facem parte din trafic, de aceea rugăm toţi participanţii la Masa Critică să circule în coloană, pe prima bandă de mers (în nici un caz pe trotuar) şi respectând toate regulile de circulaţie. De asemenea, deoarece soarele apune destul de devreme, participanţii la Masa Critică sunt sfătuiţi să îşi echipeze bicicletele cu lumină albă în faţă şi lumină roşie în spate şi să poarte vestă reflectorizantă şi, eventual, cască de protecţie.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Piața Mică , Masa Critică , În Sibiu
Vizualizari: 456
Ultimele comentarii
Acum 13 minute
Emil
Acum 16 minute
Hermannstadt
Acum 22 minute
Daca e asa cumse scrie, e ff grav
Acum 1 oră
Exceptia
Acum 1 oră
Alex