Miercuri,
30.11.2022
Cer Senin
Acum
5°C

Alegeri Medias: in 25 se alege presedintele BEM

Medieşenii vor avea de ştampilat trei buletine de vot în data de 22 noiembrie. Unul pentru alegerea preşedintelui României, unul pentru funcţia de primar al municipiului Mediaş şi, cel mai probabil, un al treilea privind referendumul legat de propunerea preşedintelui României, Traian Băsescu, de a avea Parlament unicameral.
Postul de primar al Mediaşului a rămas vacant de la sfârşitul lunii septembrie, după decesul lui Daniel Thellmann. Primarul Mediaşului a decedat în urma unui cancer la sistemul limfatic. El a fost ales primar al Mediaşului în anul 2004 şi a câştigat din primul tur de scrutin un al doilea mandat, în anul 2008. Thellmann a fost mărul discordiei dintre filiala sibiană a Partidului Democrat-Liberal şi primarul Sibiului, Klaus Johannis, care i-a acuzat pe democrat-liberali de racolare. Thellmann a candidat pentru al doilea mandat din partea PD-L, deşi primul îl câştigase din postura de candidat al FDGR. Prin Hotărâre de Guvern s-a stabilit ca alegerea primarului de Mediaş să se suprapună cu alegerile prezidenţiale. Astfel, primul tur va avea loc în 22 noiembrie iar cel de-al doilea în data de 6 noiembrie. „În data de 25 octombrie, preşedintele Tribunalului Sibiu va trage la sorţi preşedintele şi adjunctul acestuia pentru Biroul Electoral de la Mediaş. Candidaturile pentru funcţia de primar al municipiului Mediaş pot fi depuse până în data de 2 noiembrie”, spune Dorin Teodorescu, purtătorul de cuvânt al prefectului de Sibiu. Deocamdată, autorităţile locale nu au primit nicio înştiinţare oficială privind referendumul pe care preşedintele Băsescu intenţionează să îl introducă. Potrivit preşedintelui, indiferent de avizul pozitiv sau negativ al Parlamentului, el va semna decretul pentru organizarea referendumului.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Bogdan Brylynski

de Bogdan Brylynski

Editor
Telefon:
0722 227 297

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus