Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
17°C

Defilam catre somajul de doua cifre

În peisajul idilic ce înveleşte România momentului, rata şomajului din judeţul Sibiu nu o poate duce decât bine. Este 8,2% şi creşte de la lună la lună. Şi nu dă semne că se opreşte. De aceea, 2010 nu se înfăţişează nici pe departe ca anul locului de muncă sigur, reduceri de personal fiind aşteptate în Sibiu atât în sectorul public, cât şi în rândul firmelor private. Domeniul construcţiilor va fi cel mai afectat de reduceri de reduceri de personal la început de an. Concedieri importante sunt aşteptate şi în industria maşinilor şi utilajelor. Aşa rezultă din datele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi din estimărilor analiştilor economici. Concedierile vor drept cauze principale, pe de o parte, reorganizările din cadrul firmelor, pentru adaptarea la condiţiile "speciale" de piaţă, precum şi oarecum aşteptatul plan al Guvernului de reducere a personalului din administraţie.
În judeţul Sibiu, valul disponibilizărilor, început în urmă cu mai bine de un an, continuă încă, în datele oficiale, însă mai temperat. Potrivit celor mai recente date ale Agenţiei locale pentru ocuparea forţei de muncă, cinci firme şi-au anunţat intenţia de a face disponibilizări în primele patru luni ale acestui an. În total, cele cinci companii vor da afară 92 de oameni.
Cea mai importantă disponibilizare o va face o companie care activează în domeniul producţiei de substanţe chimice. Firma va da afară 32 de angajaţi. O altă companie, din domeniul industriei de maşini şi echipamente, va concedia, în februarie, 20 de angajaţi, iar o firmă din industria metalurgică va da afară 25 de oameni. Alte concedieri importante au fost anunţate de către o companie din domeniul construcţiilor metalice, 12 persoane, precum şi de o firmă care activează în sectorul intermedierilor financiare, care va renunţa la trei angajaţi.

Prin construcţii trece pisica neagră

Firmele de construcţii şi-au efectuat disponibilizările masive pe parcursul anului trecut, însă au continuat să îşi reducă efectivul de personal treptat, fără ca aceste concedieri să fie catalogate drept disponibilizări. Companii care aveau un efectiv de sute şi chiar peste o mie de angajaţi, precum Concefa sau Construcţii SA, şi-au redus dramatic personalul, încadrându-se într-o tendinţă naţională. Potrivit datelor Asociaţiei Române a Antreprenorilor de Construcţii (ARACO), numărul angajaţilor din sectorul construcţiilor a scăzut în 2009 cu 70.000, de la 420.000 de salariaţi la începutul anului, la 350.000. Partea proastă este că tendinţa se menţine, iar numărul angajaţilor din construcţii ar urma să scadă şi în 2010, potrivit estimărilor preşedintelui ARACO, Laurenţiu Plosceanu.

Totodată, anul trecut peste 20.000 de firme din acest domeniu au intrat în insolvenţă, şi-au suspendat activitatea sau au dat faliment. Pentru primul semestru al acestui an, Plosceanu estimează că numărul angajaţilor din sectorul construcţiilor va mai scădea cu circa 50.000, la nivel naţional şi va ajunge la 300.000. "Din cauza faptului că bugetul s-a aprobat cu două luni întârziere şi că nu se vor începe proiecte noi, trimestrul I şi II sunt compromise. Estimez că numărul salariaţilor va scădea cu 20% faţă de 2009, la circa 300.000 de angajaţi", a spus el. Piaţa construcţiilor a scăzut anul trecut cu 17%, la 12,2 miliarde de euro. ARACO estimează că piaţa ar putea stagna în acest an, într-o perspectivă optimistă, dar o apreciere realistă indică un declin de 8-9%.

"Nu am mulţi angajaţi, dar dacă nu se întâmplă ceva extraordinar cu piaţa construcţiilor anul acesta, tare mă tem că vom mai rămâne eu şi contabilul în firmă", spune un patron de firmă de construcţii din Sibiu, care încă lucrează la finalizarea unui bloc de locuinţe.
De altfel, estimările ARACO privind reducerile efectivului de angajaţi din construcţii sunt confirmate de datele ANOFM. Agenţia a primit cele mai importante notificări de disponibilizări în primele patru luni ale acestui an de la firme legate de domeniul construcţiilor. Domeniile din care urmează să fie disponibilizaţi cei mai mulţi angajaţi până în aprilie sunt, potrivit agenţiei, la nivel naţional: construcţii clădiri (9.790), lucrări de geniu civil (5.528), fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente NCA (1.462), agricultură, vânătoare şi servicii anexe (1.371), extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale (937), industria construcţiilor metalice şi a produselor din metal (913) şi lucrări speciale de construcţii (852).

Cerc vicios



Circa 100.000 de angajaţi din sectorul public ar urma să fie disponibilizaţi în acest an. Numărul, aruncat ca un pepene stricat pe masă de către Guvern, este încă relativ. Măsura reducerii numărului de agnajaţi din sistemul de stat este însă una aşteptată de unii oameni de afaceri. "În ultimii ani, populaţia României a rămas cam în aceeaşi parametri. Cu toate acestea, numărul funcţionarilor din sectorul public aproape că s-a dublat. Era normală o reducere a numărului acestora, mai ales în condiţiile actuale ale economiei româneşti", spune Florin Balan, managerul companiei Pralin din Cisnădie. Potrivit lui, disponibilizările, chiar dacă necesare, sunt făcute "fără cap", adică fără nicio strategie din partea Guvernului pentru absorbţia forţei de muncă "eliberate" din sectorul public, în alte domenii. Florin Balan consideră că oamenii care vor fi disponibilizaţi din sistemul public ar putea să se reorienteze cu succes către domeniile în care deţin expertize. "Pe piaţă încă există o mare criză a forţei de muncă calificate", spune Florin Balan, care precizează că, din cauza faptului că nu a putut găsi un inginer bun a fost nevoit să desfiinţeze postul, de la fabrica din Cisnădie şi să externalizeze activitatea pe care acesta ar fi trebuit să o facă.

Managerul vorbeşte despre un prim şoc pe care economia Româniai trebuie să îl suporte, în urma disponibilizărilor.
"Scad veniturile, scade puterea de cumpărare, scade cererea. Iar dacă nu mai este consum, nu mai este producţie. Dacă nu mai este producţie, nu mai este consum. Intrăm într-un cerc vicios. Anul acesta va avea loc o reaşezare a producţiei şi consumului", mai spune Florin Balan.


Începem de la 8,2%

Potrivit datelor AJOFM Sibiu, la finele anului trecut, 15.315 de oameni erau înregistraţi ca şomeri în evidenţele agenţiei. Din aceştia, 6.458 sunt femei. Astfel se face că judeţul Sibiu a încheiat anul trecut cu o rată a şomajului de 8,2%. Faţă de sfârşitul luna noiembrie, în decembrie 2009, numărul şomerilor a crescut cu 593 de persoane iar rata şomajului a înregistrat o creştere cu 0,3 puncte procentuale.
În "clasamentul" pe oraşe, cel mai prost stă Sibiul, cu 7.335 de şomeri. La Agenţia Locală pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ALOFM) Mediaş sunt înregistraţi 4.105 de şomeri, la Unitatea Locală Avrig, 1.066, la Unitatea Locală Agnita, 1.250, la Dumbrăveni, 935 şi la Cisnădie, 624 de şomeri.

Din totalul de peste 15.000 de şomeri, puţin peste 10.000 sunt muncitori, circa 3.300 au studii medii, iar circa 1.300 sunt persoane cu studii superioare.
Pe vârste, cei mai mulţi şomeri din Sibiu, circa 4.200, au între 30 şi 40 ani. Şomeri cu vârsta cuprinsă între 40 şi 50 sunt cam 4.18, iar alţi 890 au peste 55 ani
Pe zone, cei mai mulţi vin de la oraş, 9.030, restul de 6.285 fiind din mediul rural.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus