Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
18°C

Frumosii nebuni! Si restul paie!

În panoplia de bloguri sibiene nu se poate să nu ignorăm, oricât de mult am vrea, bloguri create doar din imboldul unei necesităţi de moment, de a prăvăli bolovăşenie şi în acest spaţiu virtual, de a pângări inutil timpul altora care, în lipsă de altă preocupare, scotecesc prin spaţiile de stocare de pretutindeni.

Şi după ce îţi iroseşti minute bune cu un singur folos - şi anume exerciţii la mâna dreaptă de la atâtea cruci făcute - mai că îţi luminezi faţa, încălzeşti inima şi aduci laude internetului când dai, în sfârşit, peste frumoşii nebuni ai zilelor noastre.
Azi e vorba de Brylu. Iară, veţi exclama poate. Iară, vă zic vouă şi vă trimit în două locuri.

În primul o să aflaţi cum s-au întâlnit mai mulţi frumoşi nebuni şi au salvat un pui de căprioară lovit de o maşină pe Valea Oltului. Cu de toate, de la doctori, intervenţii, urgenţă şi prietenii reale.  Şi cum povestea se termină, cred, fericit, cu nebunul de Brylu în maşina lui pe hârtoapele drumului către Marpod, în fundătura lumii, zilele acestea.

Cu atât mai mult zilele acestea cu cât veţi afla aici cum stă treaba cu omul a cărui nevastă stă să nască iar el îşi găseşte vreme de adunat, vindecat şi donat câini, stropşit la cei care n-au inimă de aşa ceva, muncit pentru famelie, cu remuneraţie mică şi alte alea. No, cât l-am mai lăudat. Da`, după câţi tâmpiţi am văzut că sunt pe blogurile din Sibiu, iaca, am sămţât nevoia.

Cetiţi, prin urmare, aici şi aici.



Foto: www.ifc.com

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Tag-uri: valea oltului

Vizualizari: 306

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus