”Noi suntem de decor. Propun să nici nu mai venim”. ”Sunteți în Opoziție și noi suntem majoritatea, suntem investiți de sibieni”. Sunt doar două dintre replicile aruncate azi în ședința Consiliului Local Sibiu. Primul citat îi aparține lui Ovidiu Ioan Luca, unul dintre cei patru reprezentanți ai PDL în CL Sibiu. Al doilea citat aparține lui Raimar Wagner, unul din cei 14 aleși din partea FDGR, în Consiliul Local format din 23 de consilieri.
Reacția lui Ovidiu Luca a fost stârnită de proiectul de hotărâre referitor la dezafectarea rețelelor de contact ale troleibuzelor, mijloace de transport la care Tursib a renunțat cu voia CL Sibiu anul trecut. ”Constat că acest consiliu are o prezență formală. Când acest proiect a ajuns pe mesele noastre, hotărârea era deja luată. Mergeți prin Sibiu și vedeți că, deja, o parte din aceste rețele nu mai există. Se spunea că troleibuzele au costuri mari de întreținere. Asta, probabil, pentru că erau vechi. În fostul proiect de hotărâre prin care am aprobat eliminarea troleibuzelor de pe traseu, se spunea că rețelele de contact vor fi conservate. Acum, când toată lumea alege mijloacele de transport ecologice, noi renunțăm de tot la acestea. Vă rog să nu votați acest proiect de hotărâre. În momentul în care va veni un alt consiliu local sau, poate, un alt primar și va dori să revitalizeze transportul cu troleibuze, tot din banii noștri vor trebui remontate aceste rețele. Vă vorbesc și ca un sibian, nu numai în calitate de consilier local”, a cuvântat Ovidiu Luca.
Evident, discursul său nu a avut nicio urmare din cele preconizate de democrat-liberal. Proiectul pentru dezafectarea și valorificarea rețelelor de troleibuz a fost adoptat, cu votul ”pentru” al FDGR, PSD și PNL, singurii care s-au opus fiind cei patru reprezentanți PDL.
La finalul ședinței, Ovidiu Luca a luat iarăși cuvântul. ”Dată fiind și perioada de criză, eu zic că nu mai are niciun rost să mai venim aici. Să scutim niște bani”.
Declarația lui a fost rapid taxată de Eugen Mitea, un rar vorbitor în plenul ședinței de Consiliu Local. ”Eu îmi desfășor activitatea de consilier local în Comisia Economică și acolo chiar se muncește și se dezbat probleme. Dacă dumneavoastră vă luați doar după ce vedeți că fac colegii din Parlament, care doar ridică mâna, e treaba dumneavoastră”, a sărit Mitea.
Un drept la replică a cerut și unul din cei mai tineri consilieri locali din partea FDGR, Raimar Wagner. ”Faptul că în plenul ședinței de Consiliu local lucrurile merg ca pe roate, un slogan pe care l-am adopat, este un semn că aici lucrurile merg bine. Dumneavoastră sunteți în opoziție și noi avem majoritatea. Sibienii ne-au învestit pe noi cu încredere”, a replicat Wagner.
Peste toate aceste replici acide, a venit intervenția lui Liviu Cotârlă, consilier din partea PSD, fostul candidat la Primăria Sibiu. ”Vreau să felicit pe domnul primar Klaus Johannis pentru alegerea domniei sale în funcția de președinte al FDGR. Țin să îl felicit și pe domnul Virgil Popa, pentru alegerea domniei sale în funcția de președinte al PNL Sibiu. Este o dovadă a forței politice pe care reprezentanții din executivul local o au”, a spus Cotârlă.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Consiliu Local , Eugen Mitea , Consiliul Local , Primăria Sibiu , Consiliului Local Sibiu , Klaus Johannis , Raimar Wagner , Virgil Popa , Liviu Cotârlă , Ovidiu Luca , Comisia Economică , Ovidiu Ioan Luca
Vizualizari: 543
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Satuldeprosti
Acum 5 ore
Sibian
Acum 6 ore
Lidia blajan
Acum 7 ore
Marius
Acum 7 ore
Asen