În preajma deschiderii sezonului turistic estival, inspectorii din cadrul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Sibiu organizează acţiuni de control în locaţiile de interes turistic din cadrul judeţului. Sunt vizate obiectivele de alimentaţie publică: restaurante, pensiuni, cofetării, baruri, unităţi de tip fasfood, unităţi de procesare, depozite şi unităţi de comercializare produse alimentare de origine animală şi nonanimală care funcţionează în aceste zone.
În perioada 18 aprilie-2 mai 2010, au fost verificate 112 obiective, respectiv, 45 unităţi de alimentaţie publică (restaurante, pensiuni, terase), 19 laboratoare de cofetărie, patiserie, precum şi 48 de unităţi de comercializare (magazine, chioşcuri şi tonete) din zonele, Răşinari - Păltiniş, Ocna Sibiului, zona centrală a Municipiului Sibiu şi pădurea Dumbrava, Municipiul Mediaş, localităţiile Bazna, Gura Râului şi Sibiel.
Cu toate că nu s-au semnalat cazuri de toxiinfecţii alimentare, inspectorii din cadrul D S V S A Sibiu, au constatat, o serie de abateri precum depozitarea necorespunzătoare a materilor prime şi a produselor finite , spaţii frigorifice insuficiente sau care nu asigurau temperaturile adecvate, ventilaţie deficitară, precum şi absenţa graficelor de monitorizare a temperaturilor în spaţiile de prelucrare, depozitare şi valorificare a produselor alimentare şigestionarea necorespunzătoare a deşeurilor menajere.
Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 18 amenzi contravenţionale în valoare totală 21.000 lei (patru unităţi de alimentaţie publică, două depozite alimentare şi 12 unităţi de comercializare) şi au fost avertizaţi 16 agenţi economici.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Direcţiei Sanitare Veterinare , Ocna Sibiului , Municipiul Mediaș , Gura Râului , Siguranța Alimentelor Sibiu , Municipiului Sibiu
Vizualizari: 375
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Newman
Acum 4 ore
Emil
Acum 5 ore
Armata obligatorie
Acum 7 ore
Ron
Acum 8 ore
Pretentii