Duminică,
16.03.2025
Parțial Noros
Acum
12°C

Teoretic, ansambluri rezidentiale se inmultesc

Cinci noi ansambluri rezidenţiale figurează pe lista autorizaţiilor de construcţie şi certificatelor de urbanism emise de Primăria Sibiu în ultimele două luni. În teorie, complexurile rezidenţiale ar trebui să suplimenteze piaţa imobiliară din Sibiu cu peste o mie de locuinţe. În practică, însă, acest lucru nu se va întâmpla prea curând, spun analiştii imobiliari care susţin că dezvoltatorii nu sunt încă decişi să treacă de la proiect la construcţie atâta timp cât anumite reglementări în domeniu sunt încă în coadă de peşte.

Din lista de autorizaţii şi certificate emise de Primăria Sibiu pentru ansambluri rezidenţiale, rezultă un interes deosebit pentru zona Căii Şurii Mici. Aici, un investitor, Solid Investment, deţine deja autorizaţie de construcţie pentru un ansamblu rezidenţial, în timp ce alţi doi, firma Coninvest, parte a grupului Concefa şi o persoană fizică, au solicitat certificate de urbanism.

În cazul ansamblului Solid Investment, este vorba, în teorie, de amenajarea a peste 1.100 de locuinţe la bloc, pe un teren de 51.000 metri pătraţi. Ansamblul ar urma să aibă circa 1.500 de locuri de parcare. Dezvoltatorul, Solid Investment SRL, este o societate înfiinţată în martie 2008, controlată de o firmă din Cipru, Balonella Trading Limited.

Tot pe Calea Şurii Mici, Coninvest SRL a obţinut un certificat de urbanism pentru elaborarea unui PUZ referior la construcţia unui "ansamblu rezidenţial - case înşiruite cu parter şi etaj şi locuinţe colective cu parter, două etaje şi mansardă în volumul podului", potrivit informaţiilor de pe site-ul Primăriei Sibiu. Terenul cu pricina ar putea trece însă în proprietatea Concefa. Potrivit convocatorului urrmătoarei şedinţe a acţionarilor Concefa SA, din 25 mai, firma ar putea cumpăra de la Coninvest SRL un teren de 178.000 metri pătraţi, situat în extravilanul Sibiului, pentru suma de 6,2 milioane lei, fără TVA. Acţionarul majoritar al Concefa SA este Horaţiu Cercel, care deţine 62,8 la sută din acţiuni, potrivit datelor de pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti.

Tot Concefa a obţinut recent un certificat de urbanism pentru un ansamblu rezidenţial care ar urma să fie dezvoltat pe strada Ion Agârbiceanu, din Sibiu. Este vorba despre un proiect mai vechi al firmei, care ar trebui finalizat, potrivit planurilor iniţiale, în 2011. Ansamblul va fi format din 200 de apartamente grupate în patru blocuri.

Tot despre un ansamblu rezidenţiale este vorba într-un alt certificat de urbanism emis pe numele unei persoane fizice. Zona aflată sub discuţie este un teren situat lângă viitoarea centură a Sibiului, înspre Şura Mare.

"De la hârtie la construcţie este cale lungă", spune Bogdan Gicu, preşedintele filialei Sibiu a Uniunii Naţionale a Agenţiilor Imobiliare. El apreciază că oferta de locuinţe de pe piaţă nu va creşte în viitorul apropiat, ci, dimpotrivă, va scădea. "Nu este obligatoriu ca fiecare român să aibă o casă. Sunt convins că această mentalitate se va schimba şi, având în vedere şi condiţiile de pe piaţă, tot mai mulţi români se vor gândi mai degrabă la închiriatul de locuinţe decât la cumpărarea lor", spune Bogdan Gicu.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

3 comentarii

eu

Acum 14 ani

gramatica din titlu ma ingrijoareaza, de fapt nu pe mine trebuie sa ma ingrijoreze ci pe Parnica...
Raspunde

eu

Acum 14 ani

"teoretic, ansabluriLE rezidentiale se inmultesc" eu asa zic ca este romaneste....
Raspunde

cadrilater

Acum 14 ani

ca sa se treca la mentalitatea de chirias trebuie sa existe locuinte pentru cerintele unei familii cu venit mediu, adica noi, spatioase, cu chirii convenabile, si nu gauri de sobolan cu chirie speculativa, fara contract, unde esti la cheremul proprietarului; asta inseamna sa se construiasca pentru inchiriat, ori asta nu le convine celor ce construiesc, ei vor bani multi si repezi. Daca inchiriezi esti in continuare raspunzator pentru reparatii, pentru intretinere, litigii, ordine, etc.nu-ti poti lua banii la negru si picioarele la spinare ca sa pacalesti pe urmatorii cumparatori. Deci mentalitatea ar trbui schimbata de ambele parti ale afacerii.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus