PUF BUNA

Dacă succesurile eba-niene nu m-au mirat că au intrat în vocabularul uzual a multor români, am fost mai mult decât surprins să văd că papapa-urile badiene sau bunădimi-urile crudiene au devenit o hazlie si şoadă metodă de adresare pentru mulţi.

Mi se pare absolut imbecil modul în care preluăm şi împrumuntăm felul simpatic în care unii dintre noi, deocamdată mai mult sau mai puţin vedete aleg să salute, să pronunţe cuvinte sau să vorbească. Macăr dacă s-ar opri la papapa-urile comentatorului de ziare şi de viaţă, dar ajung a se văita că trăiesc în România şi asta le ocupă tot timpul sau de abia aşteaptă să ajungă în faţa televizorului că nici nu ştiu ce pierd.

Dar demenţa continuă, se iau şi după reclame. Mai nou fac o ieşeală, devin combinatozauri sau îşi poreclesc prietenii de băşcălie, Dorel. Sper totuşi că se vor opri aici şi nu vor începe a imita reclamele sau pseudovedetele televizoriste, pentru că ar fi stupid să vedem cum se apucă ca disperaţii să fugă prin tramvaie şi apoi dau buzna în chioşcurile de bilete, luând astfel exemplul din reclama celor cu probleme renale. Sper că nu apucăm să îi vedem cum îşi îmbracă copiii în toalete doar pentru că au probleme cu prostata şi sper nici să vedem adevărate crize telenoveliste în familiile româneşti după exemplele omonime de la tv.

Nu acuz şi nici nu dau vine pe televiziune. Până la urma este alegerea lor în a imita sau a se comporta precum palide copii ale vedetelor temporale. Tot ceea ce ma miră şi deranjează, în acelaşi timp, este această mimetica cotidiană cu care se autoflagelează cei care trăiesc în ţara aceasta.

Probabil că şi în alte ţări şi în alte vremuri, aceleaşi lucruri s-au întâmplat şi încă se mai întâmplă. Unii ar spune că imitarea este de fapt o preluare a modelelor, o dezvoltare a acestora şi astfel se ajunge la adevărate curente culturale. În teorie aşa este, dar detaliile sunt cele care fac ca mimetica românească să nu fie deloc una generatoare de curente culturale.

Nu cred ca putem aşeza pe acelaşi postament „keep walking-ul” distileriilor scoţiene cu urările matinale ale brunetei anteniene, cum nu cred că elemente ale culturii urbane ale ultimii ani se pot traduce astăzi prin aceste fraze sau metode de distracţie impuse de consumul nostru zilnic.

În curând poate că unei astfel de vedete îi va fi comod să nu mai spună „poftă bună” şi va folosi o prescurtare proprie, să zicem „puf bună”. Ce facem? Ne apucăm cu toţii ca bezmeticii şă ne pufuim de fiecare dată când ceva comestibil se plimbă prin faţa noastră? Prescurtăm şi noi şi mai mult de ajungem la „puf bu”? Acum zece ani epatam în stilul patapievician, acum ne bunadimi-mim şi sper ca în curând să nu o luăm mai în jos în căutarea modelelor de imitat.

Suntem încă tineri, ca societate şi cultură, şi tocmai de aceea încă facem astfel de gafe intelectuale crezând că suntem cool, drăguţi sau simpatici. În mod normal ar trebui să ne trezim, sa ne maturizăm. Dar maturizarea nu vine impusă, nu ne trezim la semnalul cuiva decât al nostru, decât la propriul semnal al societăţii.

În aşteptarea acestei maturizări vă doresc bună dimineaţa, poftă bună, la revedere...

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi