Miercuri 19 mai 2010, ora 19.00, grupul RIFF va susţine un concert-eveniment de excepţie la Mediaş, în sala Casei de Cultură a Sindicatelor.
40 de ani pe scena muzicii rock româneşti, 10 albume muzicale editate, peste 3 500 de concerte în ţară şi în Europa, piese care au încântat publicul: Ana-Maria, În loc de bun rămas, Regele şoselei, Doi străini, A trecut vara, Un joc a fost, Primii paşi, Povestea lor, Cercul vieţii ... Acesta este grupul RIFF, unul dintre cele mai longevive şi autentice din rockul românesc, apreciat de public pentru calitatea şi prospeţimea muzicii, prestaţia artistică şi show-ul electrizant.
Foarte puţini artişti români se pot mândri cu o carieră atât de bogată, continuă şi suţinută, încărcată de realizări profesionale şi sentimentale. Pentru a marca cele patru decenii de activitate, grupul a organizat turneul aniversar RIFF – Nerostitele Cuvinte.
Au avut loc spectacole în: Bucureşti, Târgu Mureş, Sibiu şi Deva.
Urmează: Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi, Oradea, Arad, Braşov, Craiova, Piteşti, Constanţa, Galaţi, Suceava, Piatra Neamţ, Alba Iulia, Piteşti şi Râmnicu Vâlcea.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 358


Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Eu...
Acum 2 ore
Sibianul
Acum 2 ore
Sibianul
Acum 2 ore
Ionica
Acum 2 ore
Barosanu