Vineri,
29.03.2024
Parțial Noros
Acum
14°C

Strada Tiglari intra in refacere de luna viitoare

Lucrările de refacere a străzii Țiglari vor fi efectuate pe porțiuni. Pe primul tronson al străzii, cel situat între strada Lungă şi calea ferată, constructorul va demara refacerea carosabilului începând din iulie. Pe acest tronson se va lucra mai întâi pe partea din dreapta a scuarului (direcţia dinspre Lungă spre calea ferată), pe partea din stânga urmând să se circule pe dublu sens. Lucrările de refacere pe ambele sensuri ale acestei porţiuni vor fi executate în aproximativ două luni, dă Primăria Sibiu asigurări.
În paralel, Sistem Yapi îşi continuă lucrările pe cel de-al doilea tronson, de la calea ferată până la Lacul lui Binder. Din 16 iunie constructorul va începe amenajarea în această porţiune a noului sistem de canalizare. Lucrările vor fi finalizate în aproximativ două luni.

120 de locuri de parcare pe Morilor

Săptămâna viitoare, Serviciul de Administrare a Domeniului Public şi Privat va amenaja aproximativ 120 de locuri de parcare pe strada Morilor, pe porţiunea de la Piaţa Cibin până la Aleea Filozofilor şi Scandia. Parcarea se va face lateral în aceste locuri, iar marcajele vor ţine cont de accesele în curţi. Prin această măsură se doreşte suplimentarea numărului de locuri de parcare din această zonă foarte aglomerată. Şi pe strada Dârstelor vor fi create 52 de noi locuri de parcare prin executarea unui marcaj. În parcarea de la PIM marcajele vor fi refăcute pentru cele 49 locuri de parcare deja existente.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

1 comentarii

lena

Acum 13 ani

mergeti pe strada Rusciorului si vedeti de ce se taie asfaltul care de abia a fost turnat e un articol bun de ziar
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus