Ceea ce se anunţa încă de acum câteva zile s-a întâmplat astăzi. Guvernul a dat afară un subprefect de Sibiu.
Începând de astăzi prefectura Sibiu are un singur subprefect. "La nivelul prefecturilor, începând de astăzi, fiecare prefectură cu excepţia Bucureştiului, va avea un subprefect, în loc de doi. Din 85 de posturi de subprefecţi, din care 7 vacante, rămân 43 de posturi", a declarat astăzi Boc premierul Emil Boc, la finalul şedinţei de Guvern.
Deşi vestea a avut timp să ajungă de la Bucureşti până la Sibiu, s-a lăsat seara, au trecut orele de program şi n-a mai fost timp ca ştirea să ajungă şi până la Prefectura Sibiu care să ia o poziţie oficială. Nici măcar numele subprefectului dat afară nu a fost anunţat. De fapt, astăzi prefectura Sibiu a tăcut mâlc.
Daniela Pavel şi Rareş Macrea au fost numiţi în fucţiile de subprefecţi la începutul lunii octombrie, anul trecut. Ei i-au înlocuit atunci pe Amalia Cindrea şi Florin Orlăţan. Dat fiind faptul că ambii au ocupat funcţii în interiorul prefecturii înainte de a fi numiţi subprefecţi, el care va părăsi această funcţie se va întoarce la funcţia denumită anterior numirii.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Emil Boc , Amalia Cindrea , Rareș Macrea , Florin Orlățan , Prefectura Sibiu , Daniela Pavel
Vizualizari: 488
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Emil
Acum 3 ore
Armata obligatorie
Acum 5 ore
Ron
Acum 6 ore
Pretentii
Acum 6 ore
Tribunul