Cu prilejul competiţiilor sportive, în temeiul actelor normative specifice, Jandarmii acţionează cu preponderenţă pentru:
- asigurarea ordinii şi siguranţei publice în zona arenei sportive;
- evacuarea din arena sportivă a unui grup de participanţi, în situaţia în care, prin faptele săvârşite de către aceştia, se pune în pericol siguranţa desfăşurării competiţiei sportive, la solicitarea persoanelor în drept pentru intervenţia forţelor de ordine;
- intervenţia pentru restabilirea ordinii publice în arena sportivă atunci când se constată că în urma producerii unor acte de violenţă, este pusă în pericol viaţa şi integritatea corporală a spectatorilor, a sportivilor, a oficialilor, a personalului de ordine şi siguranţă sau a celorlalţi participanţi.
Pentru obţinerea dezideratelor propuse Jandarmeria cooperează şi colaborează în aceste situaţii cu Poliţia, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu ( şi după caz Detaşamentul Mediaş), societăţile specializate de pază şi protecţie/agenţi de ordine. Cu aceste prilejuri, pentru prevenirea incidentelor, un clip „antiviolenţă” este difuzat în incinta stadionului de către structurile de jandarmi, prin sistemul de afişaj digital. Pentru eliminarea oricăror confuzii şi în scopul informării corecte a opiniei publice cu privire la atribuţiile părţilor implicate în organizarea manifestărilor sportive, în conformitate cu prevederile Legii nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, reamintim: Conform art. 5 din Legea 4 /2008, răspunderea pentru asigurarea măsurilor de ordine şi siguranţă în interiorul arenelor sportive revine organizatorului, care poate încheia în acest sens contracte de prestări de servicii, în condiţiile legii, cu societăţi specializate de protecţie şi pază.
Societãţile specializate de protecţie şi pazã şi personalul propriu al organizatorului care asigurã mãsurile de ordine şi siguranţã în incinta arenei sportive au următoarele atribuţii:
- verificarea documentelor de acces, precum şi efectuarea controlului corporal preventiv şi al bagajelor în dreptul punctelor de acces;
- reţinerea obiectelor şi materialelor interzise în temeiul L. nr. 4/2008, pe care spectatorii încearcã sã le introducã sau le-au introdus în arena sportivã;
- interzicerea, în incinta arenei sportive, a accesului persoanelor prevãzute la art. 10 alin. (2) lit. b) din L.nr. 4/2008 şi predarea acestora forţelor de ordine;
- interzicerea pãtrunderii în suprafaţa de joc sau în zona vestiarelor şi a bãncilor de rezerve a persoanelor care nu au drept de acces în aceste zone; - evacuarea individualã sau a grupurilor mici de suporteri care tulburã ordinea publicã în arena sportivã;
- participarea la evacuarea grupurilor mari de suporteri ori cu risc de agresivitate şi violenţã, alãturi de forţele de ordine;
Asigurarea ordinii publice în zona apropiatã şi imediatã a stadionului şi în alte locuri destinate desfãşurãrii competiţiilor şi jocurilor sportive cu grad de risc se realizeazã în mod nemijlocit de cãtre structurile de Jandarmerie. În cazul producerii unor incidente sau încălcări a unor prevederi legale în incinta stadionului sau în afara acestuia, forţele de ordine pot fi sesizate de orice persoană sau se sesizează din oficiu. În situaţia tulburării ordinii publice sau producerea unor incidente de amploare restabilirea ordinii publice în interiorul bazei sportive se executã de cãtre efectivele de jandarmi, din iniţiativa comandantului acestora, cu aprobarea, dupã caz, a prefectului sau a reprezentantului acestuia, atunci când se constatã cã, în urma producerii unor acte de violenţã, este pusã în pericol viaţa sau integritatea corporalã a spectatorilor, a sportivilor, a oficialilor, a personalului de ordine şi siguranţã sau a celorlalţi participanţi. Pentru restabilirea într-un timp cât mai scurt a ordinii publice, atunci când aceasta a fost grav tulburatã, la solicitarea comandantului forţelor de ordine sau ca urmare a autosesizãrii, oficialii responsabili dispun de îndatã întreruperea parţialã sau totalã a jocului. Evacuarea din arena sportivã a unui grup de participanţi, în situaţia în care, prin faptele sãvârşite de cãtre aceştia, se pune în pericol siguranţa desfãşurãrii competiţiei sportive, se face, dupã caz, la dispoziţia prefectului sau a reprezentantului acestuia ori la solicitarea responsabilului de ordine şi siguranţã al organizatorului, care cere, în scris, intervenţia forţelor de ordine. În cazul producerii de incendii, distrugeri, catastrofe, a tulburãrii grave a ordinii publice sau al altor situaţii care pun în pericol viaţa, integritatea corporalã ori sãnãtatea persoanelor sau când nu s-a reuşit restabilirea ordinii publice, comandantul forţelor de ordine poate decide evacuarea parţialã sau totalã a participanţilor. Se impune respectarea cu stricteţe a regulilor de acces în zona de desfăşurare a competiţiei, evitarea aglomerării la punctele de intrare şi prezentarea către personalul din filtrele organizate (jandarmi, personalul firmei de securitate), a documentelor care atestă dreptul de participare/asistare (invitaţie, bilet, ecuson, acreditare, etc).
O atenţie aparte trebuie acordată indicaţiilor referitoare la respectarea locurilor special amenajate pentru fumat şi menţinerea unor căi de acces/evacuare persoane libere, pentru situaţii de necesitate sau urgenţă civilă. De asemenea menţionăm obligativitatea persoanelor de a se supune indicaţiilor şi restricţiilor agenţilor de poliţie rutieră, respectarea regulilor de trafic rutier şi oprirea/parcarea autovehiculelor.
Prin legislaţia care reglementează organizarea şi desfăşurarea competiţiilor sportive spectatorilor le este interzis:
să pătrundă sau să încerce pătrunderea în incinta arenei sportive fără documente de acces sau prin încălcarea normelor legale de acces stabilite de organizator;
să pătrundă sub influenţa băuturilor alcoolice ori a substanţelor halucinogene sau să consume băuturi alcoolice în arena sportivă, să introducă sau să încerce introducerea de băuturi alcoolice în arena sportivă;
să nu respecte măsurile de ordine dispuse de organizator sau de comandantul forţelor de ordine, în cazul producerii unor catastrofe, calamităţi naturale sau al altor pericole;
să refuze părăsirea imediată a arenei sportive, dacă măsura evacuării a fost dispusă de către personalul de ordine şi siguranţă sau de către forţele de ordine.
portul sau încercarea de a introduce în incinta arenei sportive cuţit, pumnal, şiş, box, castet ori alte asemenea obiecte, fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, împungere ori lovire, precum şi a dispozitivelor pentru şocuri electrice.
deţinerea sau încercarea de a introduce în incinta arenei sportive substanţele iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant ori alte asemenea materiale, substanţe sau obiecte.
Ofiţer relaţii publice Locotenent Alexandru COSTEA
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 395
Ultimele comentarii
Acum 9 ore
Cornel Sibianul
Acum 9 ore
Ada
Acum 9 ore
Ioan Rotar
Acum 9 ore
Rotar
Acum 11 ore
EVREU