Protocolul de preluare a Spitalului Clinic de Pediatrie Sibiu a fost semnat ieri, 14 iulie de reprezentanţii municipalităţii. În urma semnării acestuia, municipalitatea sibiană a preluat managmentul Spitalului de Pediatrie, clădirile în care funcţionează cele trei secţii ale spitalului aparţinând deja municipalităţii şi fiind date în folosinţă gratuită Spitalului, informează reprezentanții administrației locale.
Spitalul Clinic de Pediatrie are în prezent un număr total de 320 de angajaţi. Dintre aceştia 34 sunt medici, 128 de persoane sunt angajate ca personal mediu sanitar iar 90 de persoane îndeplinesc sarcina de personal sanitar auxiliar. Cele trei secţii ale Spitalului însumează 185 de paturi.
În momentul preluării, Spitalul de Pediatrie nu are datorii către furnizori şi are de recuperat suma de 2,591,822 de lei de la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate.
„Spitalul de Pediatrie a fost oricum în grija noastră în ultima perioadă aşa că semnarea protocolului este mai mult o formalitate. În perioda 2007 – 2009 am efectuat modernizări ale clădirilor în care funcţionează secţiile acestei unităţi medicale în valoare totală de peste 1.300.000 de lei. În plus, în anii 2005 – 2006 am alocat câte 200.000 pe an pentru lucrări curente de întreţinere şi reparaţii” a declarat primarul Klaus Iohannis.
Spitalul de Pediatrie din Sibiu a fost înfiinţat în 1939, a fost înglobat apoi în Spitalul Judeţean şi a revenit ca instituţie de sine stătătoare în 1999. Spitalul este alcătuit din trei clinici: Clinica de Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică situată pe strada Gh. Baritiu, Nr. 1 - 3, Clinica de Pediatrie situată pe str. Pompeiu Onofreiu, Nr. 2 – 4 şi Secţia de Boli Infecţioase situată pe strada Transilvaniei, la nr. 2-4.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Casa Județeană , Spitalul Județean , klaus iohannis , Ortopedie Pediatrică , Pediatrie Sibiu , Spitalul Clinic Judeţean , Spitalului Clinic Județean , Pompeiu Onofreiu , Secţia Boli Infecţioase Copii
Vizualizari: 404
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Satuldeprosti
Acum 5 ore
Sibian
Acum 5 ore
Lidia blajan
Acum 6 ore
Marius
Acum 7 ore
Asen