Spitalul Județean a fost refuzat de la preluare de către Consiliul Județean, deocamdată. Cei din conducerea Spitalului spun că nu sunt probleme. Consilierii județeni au privit cu suspiciune situația și au programat o nouă ședință în care să dezbată situația pe miercuri, 22 iulie. Situație ale cărei cifre, analizate de fostul director Minerva Boitan, indică faptul că cel mai mare spital județean mai are bani doar pentru salarii. Pentru lămurire, mai trebuie o precizare: în sistemul de sănătate, facturile pentru medicamente au un termen de plată de 180 de zile. Cele pentru reactivi, de 60 de zile.
Reporter: Spitalul a prezentat o Anexă 5 a drepturilor și obligațiilor, plus o notă explicativă în care se spune că totul va fi bine. Cum citiți dumneavoastră aceste documente?
Minerva Boitan: Este o diferență între ce apare pe această notă explicativă și ce apare pe Anexa 5, unde sunt drepturile și obligațiile Spitalului. Drepturile, ceea ce ar avea de primit, înseamnă cam cinci milioane de lei și obligațiile înseamnă aproape 20 de milioane. Pe când în această notă explicativă se spune că au restanțe de zece milioane de la Casă, care nu reiese din acest tabel. De aici, din Anexa 5, reiese că au de primit doar vreo trei milioane și ceva de lei, de la Casă.
R.: În nota explicativă se mai face referire la niște datorii din 2007 – 2009, acumulate altfel spus și într-o perioadă în care conducereați Spitalul clinic județean.
M.B.: Noi, de la Casă, ne-am recuperat întotdeauna banii pe servicii. Chiar dacă nu în luna respectivă, la regularizare de trimestru noi primeam banii și pentru serviciile efectuate în plus.
De obicei am făcut mai multe servicii decât cele contractate, pentru că niciodată Casa nu a contractat nivelul de servicii pe care l-am contratat noi. Noi am făcut propuneri bazate pe istoric, Casa a acceptat numărul de servicii pe care au considerat că îl pot acoperi prin colectare. Deci eu nu știu ce socoteli au ei aici, cu datoriile din 2007.
R.: Dacă nici dumneavoastră nu înțelegeți, cine înțelege?
M.B.: Senzația mea e că nici cei care au cerut datele, nici cei care le-au oferit, nu au reușit să ducă la creionarea situației reale în care se află spitalul. Acum trebuie să te intereseze dacă spitalele de preluat au o finanțare care să asigure funcționarea în permanență. Eu am bănuiala că pe serviciile efectuate se iau de către spitale doar banii pe salarii. Dar nu am auzit pe nimeni urlând în presă și să spună că au probleme. Managerii puși de actualul Guvern au ascuns faptul că nu au bani de funcționare. Nu poți lăsa spitalele să funcționeze pe seama furnizorilor de medicamente, de reactivi și așa mai departe. Adică ai un termen de grație, te așteaptă oamenii ăștia. Dar cât pot, în condițiile în care tu ai numai banii de salarii?
R.: Cum pot fi interpretate datoriile Spitalului trecute în celebra Anexă 5?
M.B.: Din câte se vede în această anexă, datoriile la medicamente sunt de nouă milioane de lei. Consumul lunar este în jur de 0,6 milioane de lei, în lunile grele. La o simplă socoteală reiese că medicamentele nu au fost plătite de vreo 14 luni. Ceva nu este deloc în regulă cu aceste cifre. Pe reactivi sunt datorii de 2,7 milioane de lei. Aici termenul de plată este de 60 și 90 de zile, iar consumul lunar este de aproximativ 0,2 – 0,3 milioane de lei pe lună. La un nou calcul, rezultă că de șapte luni nu au mai fost plătiți acești furnizori.
R.: În perioada în care ați condus spitalul arăta anexa 5 astfel, cu diferențe atât de mari între drepturi și cheltuieli.
M.B.: Nu. Dar nu vreau eu să devin erou față de alții. Ideea este că atunci noi nu am ieșit niciodată din termenele scadente, ba chiar am reușit uneori să devansăm cu câte o lună. Niciodată nu am lăsat firmele să nu le plătim cu lunile. Sigur, întâi se plătesc salariile. Dar peste acesta rămâneau 1,4 – 1,5 milioane de lei, din care erau plătite utilitățile și apoi erau efectuate alte plăți, reactivii și medicamentlee. Din 2005 în 2006 noi am trecut, de exemplu, cu toate facturile plătite. Faptul că acum mai sunt atât de puțini bani de încasat de la Casă înseamnă fie că nu se mai fac servicii medicale suficiente ori nu le codifici corect – ceea ce nu cred, căci în spital sunt specialiști bine instruiți – ori colectarea la Casă este foarte slabă. Dar ar fi trebuit să se spună până acum, dar eu nu am auzit nimic, a fost o liniște totală. Eu am informații, căci eu întotdeauna am cerut informații de la Casa de asigurări, de la ANAF, că lista de medicamente pentru hepatită cronică a ajuns cu întârzieri la plată de doi ani.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 430


Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Alzara 1918
Acum 1 oră
Alzara 1818
Acum 1 oră
Emil
Acum 1 oră
MergeTreaba
Acum 1 oră
Ana Alexe