Administraţia locală sibiană a inaugurat astăzi strada Moldoveanu, redeschisă traficului după şase luni de lucrări. Reabilitarea străzii a început în luna februarie şi s-a încheiat în urmă cu câteva zile. Lungimea străzii este de 630 de metri iar carosabilul a fost reabilitat pe o suprafaţă de peste 4400 de metri pătraţi. Ca noutăţi faţă de alte străzi reabilitate în municipiu, pe strada Moldoveanu toate reţelele au fost introduse în subteran. O privelişte frumoasă, mănunchiurile de cabluri fiind aproape inexistente. De asemenea, Primăria a încercat şi un concept nou de parcări, parcările verzi. Amenajate pe marginea trotuarului, parcările sunt construite din pişcoturi iar între ele este plantată iarbă. Tot la capitolul verdeaţă, în toamnă vor fi plantaţi copaci pe marginea drumului, pentru a-i înlocui pe cei tăiaţi. În total, din bugetul oraşului s-au cheltuit peste 3.1 milioane de lei pentru reabilitarea acestei străzi, contract atribuit DPC. La inaugurarea străzii au participat atât primarul Klaus Iohannis, cât şi cei doi viceprimari.
Prima maşină
Prima maşină care a intrat pe strada Moldoveanu a fost un Peugeot albastru, condus de o domnişoară. Blondă. Care probabil emoţionată de numărul mare de personalităţi a semnalizat dreapta şi a virat la stânga. Noroc că era singură pe stradă.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: klaus iohannis
Vizualizari: 267
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Sibian
Acum 3 ore
Z
Acum 3 ore
Mda, ipocritii continua cu minciunile
Acum 5 ore
Gen
Acum 5 ore
Eu