Corneliu Bucur a organizat astăzi o conferinţă de presă în cadrul căreia şi-a înteţit atacurile împotriva fostului său lider de partid, Ion Ariton. Bucur spune că nu face acuzaţii grave la adresa democrat-liberalului, ci îi face doar o descriere. "De când este fotografia o acuzaţie foarte gravă? Eu nu consider că fac acuzaţii foarte grave. Să-mi spuneţi dumneavoastră: nu l-a pocnit domnul Ariton pe domnul Bicher? Sau o fi fost o discuţie foarte liberă şi foarte colocvială? Eu nu am zis că Ariton s-a înscris la secţia de box", a declarat Bucur în cadrul conferinţei de presă organizată în sala Studio a Casei de Cultură a Municipiului.
Bucur a continuat cu o descriere a senatorului PD-L. "Ariton este o marionetă a jocurilor politice de la Sibiu. Eu nu l-am auzit niciodată pe domnul Ariton să intre într-o discuţie politică, cu o strategie şi nu l-am văzut niciodată cu vreun comentaru pe teme politice, sau implicat în discuţii economice. Este dăruit de la natură cu însemne fizice care comunică bine cu afişele electorale, îl vedem cum se afişează prin oraş cu eleganţă călcând rar şi comunicând cu oricine. Este dispus să comunice cu oricine, dar nu comunică nimic. El este omul care are pumnul ca argument suprem. Mă bucur că până la urmă nu am încasat-o şi eu", a mai spus Corneliu Bucur.
Bucur a fost destituit din cadrul organizaţiei PD-L Sibiu, iar democrat liberalii au început demersurile pentru înlocuirea acestuia din cadrul Consiliului Judeţean. Fostul democrat-liberal şi-a anunţat prezenţa la viitoarea şedinţă de consiliu de joi. "Mi se lasă mai mult timp pentru a mă ocupa de activităţile culturale. Proiectul nostru este de a promova mediocritatea absolută", a mai spus Bucur, care a promis că va vorbi în continuare de problemele semnalate de el la Aeroportul Sibiu şi la Muzeul În Aer Liber din Dumbrava Sibiului.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Muzeul în aer liber , Dumbrava Sibiului , Consiliului Județean , Ion Ariton , Aeroportul Sibiu , Corneliu Bucur
Vizualizari: 330
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Emila Elzoroaba
Acum 5 ore
Aci Duțu
Acum 5 ore
@Sibian vâlcean
Acum 5 ore
Moș Teacă
Acum 5 ore
Aci Duțu