Duminică,
27.11.2022
Partial Noros
Acum
2°C

Un exercitiu pe tema “Rosia Montana"

 Controversa pe tema Roşia Montana consumă multă hârtie şi cerneală. Se pretinde că cele două facţiuni, pro şi contra, au epuizat setul de argumente în susţinerea poziţiilor lor. Lupta pe teren este aprigă. Dincolo de disputa de pe poziţii  interesate, - de o parte Societatea RMGC, locuitorii din zonă şi autorităţile din judeţul Alba, de altă parte ONG-urile privind protecţia culturală şi de mediu – sunt implicate, cu serioasă rezonanţă internă şi internaţională, autorităţile reprezentând statul român. Ceea ce s-a conturat convingător până acum este importanţa cu totul deosebită a problemei, dacă acceptăm afirmaţia că este vorba despre cel mai important zăcământ aurifer din Europa, ba mai mult chiar, dacă, aşa cum citeam într-un comentariu îndrăzneţ, zona ar adăposti şi elemente minerale de interes strategic, poate mai importante decât aurul.

Nu doresc să fac comentarii asupra argumentelor, numeroase şi adesea bine articulate ale părţilor. Voi aborda însă problema dintr-un unghi pe care nu l-am găsit deplin edificat până acum de preopinenţi şi anume, care este interesul real al României şi cum ar trebui el tratat, privind această, se spune, inestimabilă comoară din subsolul ei.

Nu suntem nici primii şi cu certitudine nici ultimii în lume preocupaţi de valorificarea bogăţiilor pe care ni le oferă natura. Atunci şi acolo unde au fost descoperite, s-au depus neîntârziat, ba chiar acerb concurenţial, eforturi pentru a fi exploatate, actorii fiind în general animaţi de câştigul imediat sau pe termen scurt. Aşa şi cu Roşia Montana. Ţinând seamă de necesităţile stringente financiar-economice ale ţării, în chip specific de situaţia locuitorilor din zonă, s-a apreciat, încă din 1997 că, neavând capacitatea tehnică de prospectare şi exploatare în parametri moderni, să o concesionăm unor investitori străini. N-aş spune că anul 1997 a fost cel mai fast pentru România în aranjamente de acest gen. Mi se pare că de pe atunci datează şi încurcăturile cu zona petrolieră marină. Dar, trecând peste asta, rămâne de dat răspuns responsabil unor întrebări de fond privind oportunitatea şi condiţiile concesionării.

 Prima problemă trebuieşte abordată din perspectiva evoluţiei în timp. O importantă bogăţie de subsol trebuie să profite ţării şi poporului, raportate nu numai la generaţia actuală dar şi la generaţiile viitoare. S-ar cere deci ca ţara să profite pe deplin de ea şi, dacă acum nu avem condiţiile tehnice proprii de exploatare, le vor avea cu certitudine generaţiile care vin. De ce deci să le dăm cu mai mult sau mai puţină uşurinţă, acum, pe mână străină? Chestiunea se pune fireşte nu numai cu privire la aur ci, se putea aborda şi cu privire spre exemplu la petrol şi gaz. Ni se dă exemplul Nokia. Este cu totul altceva. Acolo n-am concesionat bogăţii ale ţării ci, evident benefic, forţă de muncă.

Oportunitatea poate fi abordată şi dintr-o altă perspectivă. Beneficiile pe care le-am obţine urmare concesionării şi exploatării, ar putea stimula condiţiile dezvoltării social-economice pe viitor, un salt stimulativ şi profitabil deopotrivă şi generaţiilor viitoare. Decât că, în acest caz se pune cu cea mai mare seriozitate întrebarea : cât cedăm şi cât câştigăm? Tentaţia unui câştig bănesc imediat este mare, mai ales în momente de cumpănă  ca acum.  Dar în timp şi raportat la ceea ce cedăm, ar trebui să fie dacă nu o echivalenţă, dar cel puţin un raport, în care profitul investitorului străin să se înscrie în termeni rezonabili. Cât ar valora deci cota exploatată pe seama investitorului din aurul românesc, eşalonată în zeci de ani, comparativ cu ceea ce primim ? N-am găsit nicăieri o astfel de estimare. Şi tare mă tem că nici nu s-ar vrea să se facă. Dacă se doreşte promovarea unui atare proiect, noi, cei de acum şi în numele celor ce vor veni, trebuie să fim convinşi de înţelepciunea, cinstea, corectitudinea şi rezultatul lui benefic. Repet, n-am sesizat o preocupare serioasă în acest sens. Emoţiile mai mult sau mai puţin cancelariale sau locale nu trebuie să impieteze asupra problemei.

Se aduc cu insistenţă argumente împotriva proiectului pe ideea protejării mediului, a fondului cultural. Şi aici s-ar cere o aprofundare a problemei. S-ar putea ca interesul economic să prevaleze. N-am sesizat, la nivel naţional sau internaţional, scrupule insurmontabile, ecologice sau culturale în faţa tăvălugului economic. S-ar impune şi aici nişte estimări. Spre exemplu, cu ce costuri şi cu cât câştig s-ar putea amenaja zona, care ar fi rezultatul specific unei atare intreprinderi, comparativ cu ce s-ar obţine din exploatarea subsolului? Cu ce proiecţie de viitor? Dacă rezultatul ar cântări în favoarea mediului şi culturii, a ecoturismului, deci un proiect mai bun, decizia n-ar fi greu de luat. Impresia pe care mi-a lăsat-o informaţia şi lectura de până acum, este că se pun în joc mai degrabă patimă şi interese, pe falii locale, personale sau de grup, în locul unor aprofundări la nivel naţional, cu proiecţie în perspectivă.

Două foruri de prestigiu s-au pronunţat împotriva proiectului: un studiu al Instituţiei Prezidenţiale şi un studiu al Academiei Române. Recent, Consiliul Europei a adoptat o hotărîre recomandând interzicerea exploatărilor de acest gen pe bază de cianură. Obstacole serioase deci în calea elaborării avizelor administrative, de mediu şi cultură, fără de care un astfel de contract  nu numai că nu se poate executa dar nici nu s-ar fi putut încheia. Fireşte dacă s-ar fi ţinut seamă de lege. Decât că nu e pentru prima dată, la noi ca la nimeni! Chestia cu carul înaintea boilor. Contractul s-a încheiat, investitorul, imprudent, a pompat bani serioşi în lucrări pregătitoare, probabil unii au şi prins gustul lor iar acum, mergând pe ideea faptului împlinit, se fac diverse demersuri şi presiuni pentru a se obţine avizele şi respectiv autorizaţia de urbanism. Pentru a face fezabil proiectul l-am auzit pe ministrul Videanu făcând aluzie la o reconsiderare a participaţiei române. E, probabil aici e aici. Numai că asta ţine de substanţa contractului care astfel ar trebui renegociat. Oricum, suntem sub un fel de presiune pentru că, la o adică, retrăgându-se, investitorul va pretinde returnarea cheltuelilor deja investite care, am înţeles, nu sunt neglijabile. Hora s-a întins  până la forurile superioare ale justiţiei care, te miri?, eludând principii elementare referitoare la validitatea contractelor autorizate sau condiţionate, au obligat partea română la anume prestaţii. Superficialitatea (dezinteresată?) îşi pune amprenta asupra unei probleme de maxim interes, de maximă importanţă pentru ţară.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus