Vineri,
12.09.2025
Innorat
Acum
20°C

Trihenea regreta, dar da afara 19 angajati din Prefectura

Prefectura Sibiu intră în restructurare şi aproape 20 de angajaţi vor fi disponibilizaţi.

"Regret că eu sunt acela căruia îi revine sarcina de a pune în aplicare, la instituţia noastră, această fază a procesului de restructurare a administraţiei publice", a declarat prefectul Constantin Trihenea, în această dimineaţă, la începutul întâlnirii cu angajaţii din Prefectura judeţului Sibiu.

Trihenea a reamintit faptul că prima fază a restructurării a fost diminuarea salariilor cu 25%, urmând ca, în această etapă, să scadă numărul de posturi conform unei noi organigrame. În acest sens, prefectul a citit Ordinul ministrului MAI, din 30.08.2010, în care se dispune reducerea, la Instituţia Prefectului Sibiu, a numărului de posturi de la 63 la 44.

Pentru punerea în aplicare a acestui ordin şi conform noii organigrame, în situaţia în care se reduce o funcţie publică, iar numărul funcţionarilor - cu atribuţii de serviciu similare, într-un compartiment de lucru - este mai mare decât numărul de posturi, aceste posturi vor fi ocupate prin examene interne. În ce priveşte serviciile publice pentru eliberarea paşapoartelor şi cel de permise de conducere şi înmatriculare autovehicule, acestea vor intra în eventualele proceduri de reorganizare aflate în competenţele direcţiilor de specialitate din MAI.

Restructurarea de personal, din instituţie, va dura până spre finalul lunii octombrie a.c., ceea ce presupune, practic, parcurgerea etapelor legale: organizarea examenelor; depunerea eventualelor contestaţii şi emiterea preavizelor de 30 de zile calendaristice.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

2 comentarii

un sibian

Acum 15 ani

zilele trecute am vazut ca o \"doamna directoare\" de la DPC este asteptata la poarta de masina si sofer, care sofer a fost foarte grabit s-o ajute sa-si scoata pubelele de gunoi la poarta...undeva pe strada Stefan Cel Mare. Poate respectiva \"doamna\" nu stie ca firma DPC traieste EXCLUSIV din banii incasati de la contribuabili...avand o pozitie de monopol in Sibiu. Putina informare nu strica...s-a inventat serviciul de TAXI, masina personala, transport in comun, etc. Cred ca si aici ar trebui reduse PUTERNIC cheltuielile.
Raspunde

Gigi B.

Acum 15 ani

Prefectura ar trebui sa fie redusa la nivelul unui prefect, un subprefect si 3 secretare, care sa faca doar activitati permanente de control in judet. Sediul ar trebui adecvat Restul atributiilor trebuie lasate Consiliului judetean. Asta era adevarata reforma in administratie. Numai regiile sediilor din tara sunt o avere, basca salarii, masini, telefoane etc.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus