Sibienii care vor încerca să fenteze sistemul de bariere instalate pentru parcarea din Piața Mică ar merita amenzi cuprinse între 100 și 300 de lei, prevede un proiect de hotărâre postat pe site-ul Primăriei Sibiu. De asemenea, printr-un alt proiect, executivul local propune ca șoferii care ocupă două locuri de parcare sau își lasă mașinile în zone delimitate pentru efectuarea unor lucrări publice să fie amendați cu sume cuprinse între 300 și 500 de lei.
Cele două proiecte (proiect 1 și proiect 2) vor fi supuse votului consilierilor locali, cel mai probabil, în ședința ordinară de la finele lunii octombrie.
”Ca urmare a situațiilor ivite pe parcursul aplicării Regulamentului de acces al autovehiculelor în zona pietonală din centrul istoric al municipiului Sibiu și în vederea creșterii gradului de siguranță al participanților la trafic apreciem ca necesară și oportună completarea Regulamentului”, se arată într-un raport al Serviciului de administrare a domeniului public și privat al municipiului Sibiu. ”Constituie contravenție și se sancționează cu amendă între 100 și 300 de lei următoarele fapte: ieșirea autovehiculelor din Piața Mică fără respectarea modului de funcționare al sistemului de bariere, conform regulamentului de acces”, este alineatul care va fi adăugat în amintitul regulament.
De asemenea, Primăria vrea să introducă amenzi clare pentru cei care parchează pe două locuri sau nu respectă semnificațiile indicatoarelor adiționale. Amenzile pentru șoferii care vor primi astfel de contravenții vor fi cuprinse între 300 și 500 de lei. Aceleași limite sunt prevăzute și pentru șoferii care circulă sau staționează în acele zone limitate și semnalizate pentru organizări sau executări de lucrări publice: marcări, montare mobilier urban sau indicatoare, lucrări de infrastructură, pavări, asfaltări întreținere etc.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Piața Mică , Primăriei Sibiu
Vizualizari: 234


Ultimele comentarii
Acum 15 minute
Emil
Acum 36 minute
Emil
Acum 51 minute
Marcel
Acum 1 oră
Vasile
Acum 1 oră
Nic