Luni,
07.10.2024
Parțial Noros
Acum
14°C

PSD si PNL se bat in guverne

Opoziţia se pregăteşte pentru momentele de după moţiunea de cenzură, care ar trece în parlament, conform calculelor lor. După acest moment, liberalii şi social-democraţii pregătesc separate diferite “machete” de govern. Social democraţii –sau oprit la 13 ministere, în care premier ar urma să fie Adrian Năstase.

Liberalii vor ceva mai puţine cabinete, însă în fruntea lor l-ar prefer pe Klaus Johannis sau un alt independent. Potrivit lui Năstase, structura de Guvern pe care ar putea-o propune PSD dacă va accede, în urma alegerilor, sau în urma căderii cabinetului Boc la guvernare, cuprinde 13 ministere şi patru miniştri delegaţi. Cele 13 ministere, potrivit stadiului actual al discuţiilor, aşa cum a menţionat Năstase, sunt: Finanţe şi Economie; Agricultură şi Dezvoltare Rurală; Muncă şi Protecţie Socială; Sănătate şi Familie; Educaţie, Cercetare, Tineret şi Sport; Administraţie, Interne şi Dezvoltare Regională; Industrie, Comerţ, Turism şi Mediu de Afaceri; Mediu, Ape şi Păduri; Afaceri Externe; Cultură, Culte şi Minorităţi; Justiţie; Apărare şi Securitate Naţională; Infrastructură şi Construcţii. De asemenea, PSD intenţionează includerea în Cabinet şi a patru miniştri delegaţi.

Aceştia ar putea fi, potrivit lui Năstase, pe următoarele domenii: atragere de fonduri europene; control guvernamental; politici publice şi implementarea reformelor; dialog social, relaţia cu sindicate şi societatea civilă. Atât Năstase, cât şi preşedintele PSD, Victor Ponta, au precizat, după prezentarea, într-o conferinţă de presă, a acestei schiţe de guvern, că la nivelul conducerii partidului nu s-a discutat încă despre potenţiali ocupanţi ai acestor portofolii. PSD ar putea propune, în eventualitatea ajungerii la guvernare, o cotă unică de impozit pe profit, variantele luate în calcul fiind între 12 şi 16% . În ceea ce priveşte impozitarea veniturilor, PSD lucrează în prezent cu o variantă în trei trepte, veniturile lunare sub 1.000 de lei urmând să nu fie impozitate. Veniturile anuale de peste 12.000 lei, dar până la pragul de 48.000 - 50.000 de lei ar urma să fie impozitate cu 15%.

Veniturile anuale de peste 50.000 de lei, dar până la 144.000 lei vor fi impozitate cu 25%, iar veniturile anuale peste acest prag (echivalente cu peste 12.000 de lei lunar) vor fi impozitate cu 35%. Liberalii, de celaltă parte, aşteaptă cădererea Guvernului Boc pentru a-I face loc lui Johannis sau altui independent. “Ce le-am spus eu vecinilor PSD-işti este că, din punctul meu de vedere, o formulă de tip Johannis pentru perioada asta de criză, chiar cu participarea lui Klaus Johannis în acelaşi rol, dacă Domnia Sa ar mai accepta acest lucru încă o dată - pentru că nu ştiu chestiunea asta - nu mi se pare o variantă de exclus. Putem să discutăm, şi dacă domnul Ponta sau un alt coleg al Domniei Sale îmi aduce un singur argument foarte serios împotriva unei asemenea ipoteze, trecem şi discutăm alta. Nu e Johannis singurul independent”, a declarat preşedintele PNL Crin Antonescu recent, într-un interviu acordat evz.ro.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

nasol

Acum 14 ani

dupa si astia de-s la putere acum au dat chix, asta e alternativa??? e grav, ce sa mai alegi?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus