Sâmbătă,
13.09.2025
Cer Senin
Acum
20°C

De ce ne e teama...

Baiul cel mai mare ar fi să vină o iarnă grea, după un sfârşit de toamnă ploios. Adică tocmai ce nu trebuie lucrărilor la centura ocolitoare a Sibiului. Să stea tot şantierul până către finalul lui februarie, când bugetul de stat va fi bine dospit, bătut şi îndreptat către plăţi sociale – aţi văzut ce propuneri de tăieri la investiţiile locale se anunţă.
De voinţa constructorilor va mai ţine finalizarea lucrărilor. Căci dacă nu mai e vorba de fonduri europene, banii nu mai vin la timp. Luni care puse cap la cap bat către ani aşteaptă, de exemplu, unii constructori care au ridicat pe bani româneşti şcoli şi grădiniţe. Dar când vine vorba de milioane de euro, lucrări neprevăzute în buget pentru finalizarea centurii.
Constructorii sunt presaţi de bani, prin urmare, să tragă la limită pentru a termina ceea ce nu au reuşit fie ei, fie cei de dinaintea lor. În acelaşi timp, vreau să cred că şi autorităţile se simt presate de... sibienii cărora le tot promit centură de vreo patru ani. Iar din atâtea presiuni, apare o dilemă. E mai bine o lucrare proastă, dar executată la timp sau o lucrare bună, dar cu termene depăşite?
Nu spun direct că lucrările făcute acum la centura Sibiului sunt de proastă calitate. Nu sunt drumar, dar e evident ceea ce se întâmplă acum împrejurul oraşului. E o luptă contracronometru, una în care constructorii nu mai aşteaptă după avizele beneficiarului (e şi normal, din moment ce pentru unele soluţii CNADNR „lucrează” din aprilie), una în care soluţiile care erau rele în primăvară sunt luate de bune acum.
Oricare variantă din cele de mai sus va fi aleasă, tot grupul sibienilor şi a celor 24.000 de şoferi aflaţi în tranzit va suporta efectele negative. Tot pe ei îi va costa, până la urmă, factura la viitoarele noi gropi de pe strada Argeşului, tot sibienii vor inspira aerul mai poluat al traficului suplimentar, tot maşinile celor aflaţi în tranzit se vor tampona în graba de a „ieşi” din oraş.
Ministrul Transporturilor şi premierul vor circula cu girofarul înainte sau vor veni cu elicopterul să dea ordine. De asta ne este teamă, iar românii au o vorbă veche legată de astfel de situaţii.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 331

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus