Duminică,
05.02.2023
Ninsori Usoare
Acum
-7°C

“Si in sezatoare, si in claca, si in nunta este un teatru"

Sunt deja mai bine de cinci ani de când Grupul Iza vine periodic la Sibiu pentru a cânta în cadrul spectacolului Electra de la Teatrul Naţional “Radu Stanca”. În paralel, Grupul Iza are propriile concerte şi spectacole în toată lumea. Şi totodată, periodic merge cu Electra în străinătate pentru diverse reprezentaţii. Ce înseamnă pentru un maramureşan get-beget să bată lumea în lung şi lat pentru a cânta româneşte, ne spune Ioan Pop.

Reporter: Dumneavoastră cât timp mai staţi pe acasă, pe la Maramureş?

Ioan Pop: Păi mai stăm, aşa din când în când, când schimbăm hainele! (râde)

R.: Serios, chiar umblaţi mult şi cu teatrul şi cu Grupul…

I.P.: Da, chiar umblăm mult şi cu Electra şi cu Grupul, care este foarte cunoscut în străinătate pentru muzica tradiţională. Drept dovadă, acum înainte să ajungem la Sibiu am fost la Viena unde am susţinut un concert foarte frumos, a fost sala arhiplină, tot lume bună… Ne-a plăcut, când vezi aşa o lume căreia îi place folclorul, mi se pare un efort de încurajare. Şi acum urmează să plecăm la Lyon, acolo avem un proiect pentru o serie de concerte, după care mergem în Elveţia la arhiva de folclor a lui Constantin Brăiloiu…

R.: Şi cum spuneam, mai mult pe drumuri…

I.P.: Ba mai stăm de saărbători!

R.: În perioada sărbătorilor trupele şi artiştii din România încearcă să profite, cântă colinde, programează multe recitaluri, dumneavoastră nu faceţi la fel? I

.P.: Noi nu facem aşa, noi sărbătorile le facem acasă. În rest trebuie să umblăm pentru că muzica este foarte agreată şi am muncit foarte mult pentru acest public.

R.: Dumneavoastră când aţi învăţat să cântaţi, în tinereţe, copilărie, v-aţi gândit vreo clipă că muzica v-ar putea aduce atâtea?

I.P.: Nuuu, dar nimeni înainte de Revoluţie nu se gândea că va ajunge muzica tradiţională şi grupurile de muzică tradiţională vor ajunge să fie atât de apreciate. Primul om, care de fapt a făcut o revoluţie în sensul ăsta a fost Speranţa Rădulescu, de la Muzeul Ţăranului Român, cea care pentru prima dată, în timpul comunismului, în 1988, a dus grupuri ţărăneşti în străinătate. Şi nici nu se putea în perioada aia să iasă o trupă în afară. Ea a fost cea care ne-a deschis drumul şi ne-a deschis şi ochii, de fapt, să cântăm ceea ce am învăţat de când ne-am născut, nu ce ne învăţau alţii pe vremea comunismului. Comunismul ne punea să cântăm muzică de viaţă nouă şi de partid.

R.: La Sibiu cum vă simţiţi când veniţi la spectacole?

I.P.: Cum ne-am putea simţi când de fiecare dată sala este arhiplină şi aplauzele sunt pe măsură?

R.: Înainte să faceţi parte din acest spectacol, personal mai mergeaţi la teatru, la un spectacol din când în când?

I.P.: Nu ştiu ceilalţi colegi, dar mie mi-a plăcut teatrul dintotdeauna. În perioada aia, când eram mic veneau la noi trupe de teatru, teatru popular… şi apoi, şi în şezătoare, şi în clacă, şi în nuntă este un teatru.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus