Sâmbătă,
13.09.2025
Parțial Noros
Acum
25°C

Turcan, despre cresterea nivelului de trai al populatiei: Nu dau prognoza, nu sunt sinucigasa

 

Vicepreşedintele PDL Raluca Turcan a declarat, vineri, la Sibiu, într-o conferinţă de presă, că, datorită măsurilor nepopulare luate în 2010 de către Guvern, în 2011 va fi înregistrată o creştere economică, menţionând însă că aceasta va fi prea mică pentru a ridica nivelul de trai al populaţiei.
Ea a refuzat, pe de altă parte, să dea un pronostic privind momentul în care nivelul de trai al populaţiei va creşte, transmite corespondentul Mediafax.
"A fost un an dificil şi pentru cetăţeni, dar şi politic, fiindcă a fost anul adoptării unor măsuri nepopulare. Dar, dincolo de acceptarea dificilă din partea oamenilor, acestea au aşezat statul pe nişte baze sănătoase. Au fost unele erori în aplicarea acestor măsuri dar, pe fond, ele reorganizează şi restructurează instituţiile statului şi creează, economic, premisele relansării anul acesta", a spus Turcan.
Potrivit acesteia, creşterea economică va fi mică şi nu se va resimţi în nivelul de trai al populaţiei: "Cifrele arată că, anul acesta, vom beneficia de relansare economică şi de creştere. Nu voi vinde iluzii că se vor regăsi automat în creşterea nivelului de trai, însă această redresare va pune în mişcare economia şi ne va aduce în situaţia de a cheltui atât cât producem. Acesta este, până la urmă, unul din obiectivele pe care ni le-am stabilit. Până acum, statul s-a îndatorat excesiv. Nu a fost numai situaţia României, ci a fost la nivel mondial, dar, prin această reformă a instituţiilor stautului, vom ajunge, treptat, să cheltuim atât cât producem"
Rugată să precizeze când consideră că se va îmbunătăţi nivelul de trai al populaţiei, Turcan s-a abţinut să facă o prognoză: "Mi-e greu să spun acum şi, dacă aş spune-o, sau aş da un an, sau o cifră, ar fi deliciul presei. Nu fac o prognoză pentru că nu sunt sinucigaşă. Toate cifrele şi prognozele se fac de instituţiile abilitate şi sunt rezultatul unor analize clar economice".
Întrebată cum comentează declaraţia şefului misiunii FMI la Bucureşti, Jefrey Franks, care a spus că marea dezamăgire a FMI este faptul că economia încă nu a revenit pe creştere, deputatul PDL a declarat că, probabil, acesta a avut aşteptări prea mari.
"Această creştere economică o afirm în baza unor rapoarte şi analize internaţionale. Şi eu, şi colegii mei, interpretăm această afirmaţie a şefului FMI ca fiind rezultatul unei aşteptări probabil mai mari. Probabil şi-ar fi dorit ca răspunsul economiei româneşti să apară mult mai rapid. Să nu uităm că noi am fost siliţi să adoptăm o măsură pe care nu ne-am fi dorit-o, de creştere a TVA, ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale. Iar creşterea TVA putea să aibă un impact economic mult mai sever asupra economiei româneşti. Din fericire, impactul nu a fost atât de negativ cum putea să fie şi de aceea probabil a apărut această afirmaţie", a afirmat Turcan.
Marea dezamăgire a FMI după doi de acord cu România este că economia încă nu a revenit pe creştere, afirmă Jefrey Franks, şeful misiunii Fondului la Bucureşti, citat în ediţia de miercuri a ZF.
"Absenţa creşterii economice este marea dezamăgire acum când ne apropiem de finalul acestui acord. La fel de adevărat este că reformele ar fi putut merge mai repede, însă chiar şi aşa au făcut ajustări foarte importante, s-au implementat politici corecte şi s-a revenit pe calea disciplinei fiscale", a declarat Franks pentru ZF.
Este pentru prima dată când un înalt oficial implicat în acest acord admite marele eşec al proiectului de a scoate România din criză. FMI a avut întreg anul trecut pe agendă problema creşterii economice şi şi-a dorit foarte mult să-şi treacă în palmares readucerea României pe o traiectorie de creştere prin acordul de doi ani încă din 2010.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

2 comentarii

un curios

Acum 14 ani

Nivelul de trai al cui?
Raspunde

alt curios

Acum 14 ani

Mai ai curaj Turcano sa mai dai gogosi pensionarilor din fotografie ? LA CE TUPEU AI CRED CA LE-AI LUAT SI BANII PE ELE.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus