Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
12°C

Sibienii sarbatoresc dragostea de vineri pana miercuri

Indiferent dacă suntem pro sau anti Valentine's Day, în preajma acestei zile, ofertele de distracţie se înmulţesc. Anul acesta nu face excepţie. Petrecerile încep de vineri, iar deschiderea o face Cotton Club, unde de la ora 22:00, va concerta trupa JukeBox. Întrarea costă 40 de lei, fără consumaţie, iar biletele se pot achiziţiona în avans de la Pizza El Pizzador.
Şi Clubul Zebrano începe petrecerea în această seară, când invitaţii Liviu Vârciu şi Andreea Mantea vor oficia în club, căsătorii valabile trei zile şi vor înmâna tinerilor care au curajul să spună „Da”, certificate de căsătorie. Luni, de Valentine's Day, Zebrano organizează o altă petrecere, dedicată celor care s-au căsătorit vineri şi mai au încă actul doveditor. Toate cuplurile vor fi premiate. Intrarea costă 10 lei.
Dacă în seara de sâmbăta nu se organizează nici un concert, în noaptea de duminică, în  Oldies Pub cântă trupa Hi-Q, adică Dana, Florin şi Mihai, care s-au reunit de curând. Preţul unui bilet este de 15 lei.
În 14 februarie, Oldies Pub şi Hermannstadt Events organizează cel mai tare karaoke pe care l-au văzut vreodată sibienii. Piaţa Mică se va transforma într-o scenă imensă, unde toţi cei care vor să participe primesc microfoane şi pot cânta. Organizatorii pun la dispoziţia participanţilor un ecran de 6x4 m, un playlist variat, lumini şi camere de luat vederi care să imortalizeze evenimentul. Sibienii sunt aşteptaţi în număr cât mai mare, îndiferent de vârstă, începând cu ora 19:00.
În Club Liquid seara de luni va fi seară Student Party. Tinerii, studenţi sau nu, îndrăgostiţi sau singuri, se vor distra participând la concursuri haioase , pregătite special de organizatori.
Club Kapital face de asemenea cadouri celor care ies în oraş să îşi sărbătorească dragostea. Toate cuplurile care vor alege Kapitalul de Valentine's Day, vor fi răsplătite cu  cocktailuri gratuite.
Weekend-ul se prelungeşte până miercuri pentru petrecăreţi, când în Vintage Pub va concerta Direcția 5. Biletele costă 40 de lei și pot fi cumpărate în avans de la Supporter Sports Pub & Grill sau din Vintage Pub. Acesta este al doilea concert dintr-un turneu de promovare a noului album al formației, intitulat „Clasic”.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus