Luni,
15.09.2025
Partial Noros
Acum
17°C

Noi nume si miscari de trupe in Shopping City Sibiu

Doi mari comercianți de haine, C&A și Kik, ar putea deschide în cursul anului magazine în cadrul Shopping City Sibiu, în timp ce Media Galaxy și Flanco World ar putea fi mutate, tot în interiorul parcului de retail, potrivit unor informații de pe piață.

Speculații pe seama mutărilor care ar putea avea  loc în scurt timp în cadrul parcului de retail de la Șelimbăr au apărut încă în urmă cu un an, însă s-au amplificat la începutul acestui an, o dată cu o confirmare venită din partea proprietarilor parcului, fondul britanic ARGO, privitoare la schimbări preconizate pentru viitorul apropiat. Astfel, proprietarii au anunțat intenția de a lega zona Carrefour de ”aripa Real”, în același timp cu lucrări de amenajare a unui cinematograf și o redesenare a intrării în mall. ”Ne focusăm acum să conectăm hipermarketurile Carrefour şi Real, pe reconfigurarea şi extinderea intrării în mall şi extinderea cu un cinematograf multiplex”, arată ultimul comunicat oficial al Argo. Informații neoficiale, venite din mediul economic apropiat parcului de retail, susțin o redesenare mult mai amplă a ”rețetei” de cumpărături, cu apariția unor noi ancore ”de modă” și o redesenare a spațiilor ocupate acum de Media Galaxy și Mobilia.
Cele două ancore noi ar urma să fie, potrivit informațiilor neoficiale, magazinele olandezilor de la C&A și a germanilor de la Kik. Comerciantul C&A, din Olanda, este un gigant în domeniul vânzării hainelor, cu peste 1.000 de magazine deținute la nivel mondial și cu afaceri de circa 6 miliarde euro. Ei au deschis priul magazin în România în 2009, în București și au anunțat la acel moment că vor să se extindă la noi în țară cu o viteză de opt magazine pe an. Au ajuns în acest moment la șapte unități în România, potrivit informațiilor de pe site-ul lor oficial.
Celălalt comerciant așteptat la Sibiu, Kik textilien, este o marcă foarte cunoscută în Germania, cu prețuri accesibile.  Pentru moment, nimeni nu a confirmat oficial sosirea celor doi investitori la Sibiu.  însă reprezentanți ai proprietarilor parcului de retail de la Sibiu au precizat că vor da în curând detalii publice referitoare la modificările preconizate în structura chiriașilor din Shopping City Sibiu.
Potrivit informațiilor încă neoficiale, C&A și Kik ar urma să ocupe spațiul folosit în acest moment de Media Galaxy. Magazinul de produse electronice ar urma să fie relocat pe spațiul actualului complex Mobilia. Tot în spațiul Mobilia ar urma să se mute și magazinul Flanco, aflat acum la intrare în complexul Carrefour, locul ocupat acum de comerciantul de produse electronice și electrocasnice urmând să fie lăsat liber. Cât despre cei de la Mobilia, ei ar urma să închidă afacerea de la Sibiu, conform speculațiilor. Reperentanții grupului de firme care include Mobilia Company, cei care anunțau în 2007 investiții de 85 milioane euro în complexuri de tip Mobilia în toată țara, nu au putut fi contactați.
 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

1 comentarii

penibili

Acum 14 ani

v-a luat 3 luni sa aflati si voi ceva cu adevarat interesant ce se intampla in Sibiu! Si in loc sa va interesati mai mult, o dati cu informatii neoficiale!!! Chiar numai de carabulea trebuie sa citim in ziarul asta, ne mai intereseaza si altceva!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus